Fată dragă, erai tristă...

Ce poţi să faci în astfel de momente? Să taci sau să spui ceva. Sunt două feluri în care îţi poţi exprima tristeţea.

Mai întâi, tăcere:

...............................................................

.................................................................

Şi acum, să spunem ceva, orice, să depăşim acest moment paralizant. E dificil de făcut afirmaţii, mai la îndemână sunt întrebările. Fată dragă, cum să alegi moartea la 43 de ani, când păreai înfloritoare şi plină de viaţă? De ce să-ţi faci cadou de ziua ta un litru de otravă, când cei dragi se pregăteau să-ţi cânte „La mulţi ani"? De ce să laşi fără mamă copilaşul pe care ţi l-ai dorit atâta timp şi pe care Dumnezeu, într-un târziu, ţi l-a dăruit? De ce...? De ce...? De ce...?

„Îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Nu mă mai simt frumoasă" - aşa ai scris în ultimul mesaj al vieţii tale. Şi asta ai spus-o tu, Mădălina Manole, „fata cu părul de foc", „fata dragă" a milioane de români... Te-ai înşelat cumplit, iar preţul este îngrozitor. Înainte de a lua o decizie atât de crudă, de ce nu ţi-ai întrebat soţul, copilaşul, apropiaţii, colegii, fanii? Ţi-ar fi spus cu toţii: Mădălina, nu ai dreptate!

Apropo: e plină lumea de Babe-Cloanţe, dar niciuna nu se sinucide pentru că nu se simte frumoasă... Şi bine face, fiindcă graniţa dintre viaţă şi moarte nu e trasată de aspectul fizic. Doar Dumnezeu poate decide când, cine, cum, când...

Tu, Mădălina, ai ales să te substitui lui Dumnezeu. Ai decis să mori la 43 de ani, deşi aveai în faţă, poate, alţi 43 de ani. Ai obosit... Spuneai, recent, că „atunci când devii populară, când te ştii iubită, nu-ţi mai aparţii". Pentru această maladie, oboseala, există remedii şi pe Pământ, nu doar în Cer. De exemplu, te retragi departe de lumea dezlănţuită. Gata cu studiourile, cu scena, cu publicul, cu televiziunea. Gata cu interviurile şi cu bârfele mondene. Te înfrăţeşti cu natura, creşti porumbei şi vorbeşti cu copacii, dar trăieşti! Şi trăieşti, poate, mai profund decât pe vremea gloriei de pe scenă...

În loc de adio, o strofă pe care acum o fredonează şi îngerii:

„Fată dragă, nu fi tristă,
Fiindcă e păcat,
Fără lacrimi nu există
Dor adevărat..."
Fată dragă, erai tristă...