Eu ♥︎ Cupru

Adi (Ilustraţie: Sorina Vazelina - www.vazelina.ro)

Treaba a fost cam aşa: Şapte metri de cablu de la Romtelecom = şase sute de mii = trei plicuri de etnobotanice = un an de puşcărie.

Şapte metri de cablu

De fiecare dată când băga legale, Adi vedea cupru peste tot, aşa că se ducea să fure cupru, se urca pe stâlpi, prin pomi, tăia cablurile. Avea şi o sfoară legată cu un pietroi la capăt, o arunca peste cabluri, le rupea. 

Ochii îi lucesc roşiatic şi acuma când aude cuvântul. Cu-pru. Se uită spre caloriferul din birou, cel mai banal calorifer din lume, aşezat sub cea mai banală fereastră. Dacă ar fi fost acum vreo trei ani şi dacă ştia că e din cupru, mamă, stătea trei zile, dormea lângă el, până-l desfăcea.

Îi era frică să fure. Bine, la început îi era frică, că după aia şi-a zis că e panică de la droguri şi şi-a văzut de treabă. Cel mai mult îi plăceau cablurile de la Romtelecom, alea groase:

“După ce le ardeam ştii cât de marfă se desfăceau? Ziceai că-i coamă de cal. Şi-l luam, îl răsuceam, stăteam câte o oră-două cu ele. Se făcea mai greu. Că cuprul, dacă-l întinzi, se întinde. Îl mai răsuceşti, iar îl întinzi, se face mai greu. După ce-l udam pe-o parte şi pe alta îl dădeam prin nisip, pac, îl răsuceam. Mai băgam şi nisip d-ăla. De la trei kile ajungeam la şapte-opt kile. Îl băteam, dădeam cu el de pământ, făceam câte o minge d-aia de cupru, mă realizam pe ziua aia.“

Într-o zi, a scos toată instalaţia electrică din casă. A rupt peretele, pe unde venea firul, şi a scos cablul. Metal de culoare roşcată, foarte bun conducător de electricitate şi căldură, element cu numărul atomic 29 în tabelul periodic. Cuprul e mişto, chiar şi când te lasă pe întuneric.

Şase sute de mii

Bani au fost. În 2001 era ospătar într-o discotecă din Herăstrău, cu salon de tenis, restaurant, târfe, tot ce trebuie. Adi trecea pe la mese cu meniul, după aia te întreba discret dacă vrei o damă de consumaţie. Şi te consuma aia de te-nnebunea, rămâneai falit. Pentru fiecare client agăţat, Adi primea câte 15 dolari comision. Adică la cinci femei pe seară lua garantat 75 de dolari, plus şpaga care venea de la masă.

Prostituatele învârteau cocaină şi alte chestii, i-au dat şi lui. Arătau bine, te încântai, n-aveai cum să refuzi. N-a fost drog pe care să nu-l încerce, dar s-a oprit la heroină. După trei luni a început să tragă cu gramul: un gram la două zile, jumate de gram la muncă şi jumate a doua zi, când era liber. În viaţa lui Adi, perfect împărţită în grame, a intervenit însă o conjunctură politică nefavorabilă.

Turnurile Gemene s-au făcut moloz, apoi s-a împrăştiat putoare de război peste lume, iar heroina a dispărut aproape complet de pe piaţa românească. Ce se găsea era de vreo şase ori mai scump. Ţine minte că zicea ca prostu’: “ia uite mă, am câteva luni de când m-am apucat şi am răuri că ăştia [fac război]…“. Plus că după aia au descins mascaţii în Herăstrău, au pus sigiliu pe local şi s-a dus dracului toată învârteala. Într-un an de zile s-a despărţit şi de nevastă, tot tacâmul. Noroc că n-apucase să facă vreun copil, că-l nenorocea şi pe ăla.

Devenise prea scump la ţigară, aşa că a început să bage în venă. Iar în momentele alea, nu mai cunoştea pe nimeni din casă. Pe frate-su mai mare îl alerga pe hol cu cuţitul, zicea că-i miliţian sub acoperire. Că uneori frate-su mai întreba, de curiozitate: “Bă, Adriane, ce înţelegi prin asta? De ce vrei tu numai cupru?” Gata, ăsta e poliţist.

De maică-sa nu se mai ferea. Când era frig rău, abia îi ieşeau venele lângă sobă, aşa că băga cu ea de faţă. “Şi-i ziceam lu’ mama: «Întoarce-te şi tu invers, că nu pot să fac», şi se întorcea, săraca.” După aia au apărut legalele, care i-au mâncat creierii de tot.

 Trei plicuri de etnobotanice

“Legalele astea nu ştiu ce-aveau în ele, dar aveau. Băgam direct: ridicam bluza şi băgam, că tot mă lua. Nu mă ţinea mult, dar ştiam că până ajung acasă îşi face efectul. Te puneam pe tine să-mi fixezi acul aicea, eu mă încordam în gât, trăgeam şi [când auzeam] «da bă, a luat sânge», băgam. Unii mureau pe loc atunci. (…) Acuma era treaz, vorbeam cu el, şi cum îşi făcea, cum murea.”

Alţii mureau mai încet, prin spitale, cu câte o pungă legată de burtă. Pe mulţi îi lăsau plămânii, rinichii. Adi n-avea dintr-astea, dar uita. Uita să bea apă, uita unde şi-a pus seringa. “Mi-am făcut eu pliculeţul şi mi-am pus seringa aşa [sub buza de jos]. Şi vorbeam cu ăla: «Bă, tu mi-ai furat seringa, n-o mai găsesc.» «Ce seringă, bă, tu eşti prost la cap?» Şi cum vorbeam, nu trebuia să-mi dau seama? Am început să plâng atuncea: «Uite, nu mai realizez…».“

Ca drogat era pervers, acum îşi dă seama. Îl bătea pe unul, chiar dacă vedea că-i terminat. Era prieten cu ăla care avea bani, la fel cum alţii se lipeau de el când era cazul. Nu se droga niciodată singur, pentru că i se făcea frică. Odată era singur şi s-a speriat de o frunză. Se drogase şi bătea vântul. Şi a auzit în spatele lui: shhhh. Ei, toată ziua s-a speriat de frunzele alea.

Acum, de când s-a lăsat de heroină şi legale, s-a făcut milos. “Plâng din orice. Şi un film: dacă văd «Titanicul», eu plâng. Am devenit aşa, sensibil rău. Nu ştiu, cred că mi-a afectat creierii.“

Un an de puşcărie

Prima dată a ajuns la puşcărie în 2006. Furase un videoproiector de la Media Galaxy, 85 de milioane era atunci. Era “primar” (n.r.  - la prima pedeapsă), dar a depăşit maximul prejudiciului cu mult. Într-o seară de decembrie, după trei luni de Jilava, a vorbit cu maică-sa la telefon, că-i aprobaseră televizor şi plapumă.

A doua zi dimineaţă, a sunat-o la muncă să-i zică să vină. După-masă, [îşi pocneşte genunchii] maică-sa a murit. A făcut infarct, ceva, habar n-are nici acum. Taică-su murise când Adi era în armată, maică-sa s-a dus când era în puşcărie.

Nu l-au lăsat să meargă acasă, la înmormântare. În mod normal, ai voie să ieşi câteva zile când ai o rudă bolnavă, dar în cazul lui nu s-a aplicat nici pentru deces, pentru că era cunoscut drept consumator de droguri.

Au preferat să pună un hoţ planton lângă el, când le-a zis că se omoară. Şi în somn, avea pe unul care stătea şi-l păzea permanent. Nici ţigări n-avea voie să-şi cumpere. Când voia să fumeze, îi dădea ăla, nu era problemă. “Şi după aia, în următoarea lună de zile, mi-am revenit: «Bă, asta e: morţii cu morţii, viii cu viii.» M-am obişnuit cu ideea, că aşa e omu’. Că dacă mă omoram, până la urmă ce făceam? Rămânea frate-miu singur.“

A doua oară, în 2012, când a căzut pentru furtul de cupru, s-a bucurat. Puşcăria l-a salvat, practic. Avea 48 de kile la intrare, se uscase de tot. Când a ajuns în spitalul penitenciarului, cânta imnul României, căuta seringi sub saltea. I-au pus o branulă în gât, că nu găseau altă venă, şi i-au băgat vitamine şi alte chestii. În câteva luni s-a dublat aproape, a ajuns la 84 de kile, s-a pus pe picioare.

Înainte să se elibereze, a dat un test psihologic, ăla cu pomul. A desenat pomul cu rădăcină cu tot şi psihologul i-a zis că asta înseamnă că e totuşi înrădăcinat în ceva, deci poate să-şi revină. Atâta doar că avea nişte crengi întrerupte.

Abia după ce-a ieşit a aflat că are HIV. Înainte i-a fost prea frică să afle şi n-a vrut să facă analize. Nu prea mai are frici. Merge la biserică la Sfântul Anton în fiecare marţi. Dă acatist şi aprinde câte o lumânare, pentru că acolo se ducea maică-sa înainte să moară. După asta trece pe la centrul ARENA, aflat în curtea Institutului “Matei Balş”, să-şi ia metadona, ca să poată funcţiona liniştit în restul zilei. După aia îşi caută de muncă.

A avut serviciu până acum vreo trei săptămâni. Aducea marfă pentru două supermarketuri. Făcea piaţa la Pucheni şi o împărţea apoi între magazine, cu fişă, semnătură, tot ce trebuie. Lua şase milioane şi mai primea câte ceva de mâncare, nişte cereale cu lapte d-alea, că-i plăceau. Şi ţigări. Era OK, din banii ăia şi-a luat o plasmă şi tabletă.

Dar l-a mâncat în cur să ceară o adeverinţă de angajat. Dacă o aducea la centrul de metadonă, nu mai trebuia să vină în fiecare zi până la centru, i-ar fi dat pastile pentru mai multe zile. “La muncă am zis că fac un tratament cu substituţie. Ştiam eu că ştie [patroana] de substituţie, futu-o-n gură pe gâtul mă-sii? Şi zice: «Tu te-ai drogat?» Zic: «Da». Am vrut să fiu corect, ştii?“

L-au dat afară, au zis că sunt lipsuri în gestiune. Ştiau că fusese în puşcărie şi aia n-a fost o problemă, cu drogurile a fost însă altceva. Cu substituţia, adică.

Dimineaţă a fost să-şi facă poză pentru buletinul cel nou, ălălalt a expirat deja şi i-e teamă să nu-i zică fetele de la ARENA că nu poate lua metadona fără. Acuma o să meargă la biserică şi după aia se duce acasă, să-l înnebunească pe frate-su de cap. Frate-su nu-l suportă pentru că s-a drogat, şi nu-l suportă pentru că are limbariţă. Dar toată lumea trebuie să trăiască şi să vorbească, atâta viaţă câtă e.

Poate mai târziu se duce să-şi caute de muncă. Mai mult de aia şi-a vândut tableta, ca să poată ieşi din casă. O să găsească el ceva, la o spălătorie şi tot îşi găseşte. Dacă se ţinea de meseria lui, era demult pe vreun vas de croazieră. Dar tre să ştii să iei o comandă, îţi trebuie un pic de engleză, altfel nu te bagă nimeni, frate.

Ilustraţie: Sorina Vazelina

Articolul, realizat cu sprijinul Romanian Harm Reduction Network, a fost publicat şi pe www.casajurnalistului.ro.

Bursele RHRN pentru jurnalişti

Romanian Harm Reduction Network (RHRN) organizează un program de burse pentru jurnalişti. Articolele vor avea ca temă consumul de droguri în România şi în special modul în care sunt trataţi beneficiarii programelor de schimb de seringi şi tratament substitutiv. Mai multe detalii AICI.