Este politica o profesie serioasă?
0Se spune că pentru o profesie serioasă ai nevoie de o pregătire temeinică şi o atitudine corespunzătoare. Dar este politica o profesie? Şi dacă DA, ce fel de pregătire presupune şi care ar fi abordarea corectă?
Este necesar să înţelegi procesele economice, sociale, geopolitice, să înţelegi consecinţele juridice ale unei măsuri sau să cunoşti condiţiile concrete în care o anumită idee (Cu sau fără adresă de domiciliu pe buletin?; Cu sau fără cursuri de educaţie sexuală în şcoli?; Cu sau fără pensii speciale?; Cu sau fără gunoaie neridicate de pe stradă?; Cu sau fără urşi care se plimbă pe străzile localităţilor de la munte?; Cu sau fără Avocat al Poporului?; Cu sau fără SIIJ?; Cu sau fără „rangă” în metroul din Bucureşti?; Cu sau fără ambasadă într-un anumit oraş dintr-un anumit stat?; Cu sau fără penali în funcţii publice?; Cu sau fără politizarea instituţiilor statului, inclusiv a unor şcoli şi universităţi?; Cu sau fără irigaţii?; Cu sau fără inundaţii?; Cu sau fără plagiate dezbătute politic şi nu strict academic?; Cu sau fără transparenţă în cheltuielile pentru sănătate, indiferent că vorbim de spitale de stat sau private?; Cu sau fără politruci şi traseişti?; Cu sau fără respect faţă de regulile democraţiei?; Cu sau fără reformă a statului? etc.) poate deveni politică publică sau decizie politică/guvernamentală, după caz?
Da, evident că un politician ar trebui să înţeleagă domeniul despre care vorbeşte, pe care eventual vrea să-l reformeze şi să cunoască exact consecinţele adoptării unei variante sau a alteia. Evident că o temă / politică publică ar trebui să fie promovată nu pentru show sau breaking news, ci pentru a rezolva o problemă în beneficiul comunităţii. Evident că un politician responsabil ar trebui să aibă respect faţă de instituţiile fundamentale ale statului (Parlament, Administraţia Prezidenţială, Guvern, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, Justiţie etc.), cu toate imperfecţiunile lor, şi să nu transforme o luptă politică într-un proces de dărâmare a acestor piloni ai democraţiei. Evident că un politician trebuie să respecte cetăţenii, cultele religioase, asociaţiile profesionale, sindicatele, presa, societatea civilă etc. şi, în egală măsură, trebuie să-i respecte şi pe ceilalţi politicieni, chiar dacă sunt de cealaltă parte a baricadei.
De multe ori, văzând câte „avioane” sunt lansate de anumiţi politicieni, mă întreb dacă ei chiar vorbesc serios sau îşi bat joc de noi toţi. În oricare dintre cele două cazuri ne-am afla, este grav! Dar şi mai grav este faptul că acestea nu mai sunt situaţii izolate, ci au devenit probleme de sistem. Din ce în ce mai mulţi politicieni vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc, dar se supără când li se face recomandarea să mai citească înainte de a se pronunţa public asupra unor subiecte care afectează viaţa a milioane de români. Avem legi/reglementări care sunt din start strâmbe sau chiar neconstituţionale, dar care sunt acceptate ca „instrumente de luptă politică”. Avem politicieni care clamează „albul” dar, pe la colţuri, votează „negrul”. Avem „personalităţi” care îşi argumentează „legitimitatea politică” prin lunga listă a trădărilor sau confundă „prestigiul” cu „vizibilitatea” – prostia şi limbajul de şanţ au fost întotdeauna mai vizibile decât truda şi vorba aşezată.
Cred că a fi politician ar trebui să însemne multă muncă, multă seriozitate şi mai puţin orgoliu. Nu, nu perfecţiune, pentru că aşa ceva nu există, dar, în schimb trebuie să vedem determinare pentru a apăra interesul public. Numai aşa putem progresa, numai aşa putem sluji cetatea. După trei decenii de „zgomot politic”, de zarvă electorală continuă, cred că „noua generaţie de politicieni” ar trebui să însemne nu cineva care are gura mai mare decât „vechii politicieni”, ci acela care va reuşi să unească, pentru a da acestei ţări un sens, o direcţie, un motiv să meargă mai departe cu semenii săi, un motiv să respecte şi să fie respectat.
Da, politica poate fi o profesie şi încă una foarte serioasă, dacă este luată în serios atât de politicieni, cât şi de cetăţeni. Sper ca noi toţi să reuşim să (re)descoperim cât mai curând acest tip de politică.