Duminică e petrecere în Bucureşti

0
0

Aceasta este o scrisoare despre Maratonul Internaţional Bucureşti de duminică, despre bucurie şi sărbătoare, despre bucureşteni ca o comunitate, despre copiii Dumneavoastră, despre restricţii de trafic, despre muzică live şi despre nişte oameni frumoşi.

Duminică, de la ora nouă, în Bucureşti va avea loc a şasea ediţie a celui mai popular eveniment sportiv de masă, Maratonul Internaţional Bucureşti. Câteva mii de alergători îşi vor înfrunta limitele in diverse probe, regină fiind, evident, proba care dă numele evenimentului, maratonul, adica 42 de kilometri si 195 de metri. Cam cât de la centura Bucureştiului până la Ploieşti.

În fiecare oraş mare din lume se organizează o astfel de cursă, care devine prilej de sărbatoare pentru toţi, alergători, susţinători sau privitori deopotrivă. Am avut bucuria sa alerg duminica trecută la Maratonul din Berlin, ediţie aniversară (40 de ani), cu un nou record mondial (Wilson Kipsang din Kenya, in 2 ore, 3 minute si 23 de secunde, cu 15 secunde mai aproape de pragul mitic de două ore) şi cu 40.000 de alergători. Aici puteţi vedea filmuleţul oficial de după cursă.

Dar nu despre Kipsang e scrisoarea asta, nici despre incredibila energie a tuturor colegilor mei de cursă, sau despre costumele simpatice în care alergau. E despre milionul de berlinezi de pe margine, care cântau şi se bucurau, şi pe care îi puteţi vedea aici în pozele publicate luni de Berliner Morgenpost. Un milion de oameni! Câteva zeci de mii îşi încurajau soţii, colegii (sau chiar bunica!) cu pancarte emotionante („Tu eşti eroul nostru!”) sau amuzante („12 km până la bere”). Mii de copii băteau palma cu alergătorii (câţiva copii, mai focusaţi pe KPIs, îşi numărau sutele de atingeri primite). La fiecare două-trei sute de metri era câte o trupă de muzică ce turna energie sonoră atât in alergători, cât si in public. Am alergat pe „Hit the Road Jack”, pe jazz, pe Nirvana, pe muzică de fanfară, am trecut pe lângă Jan`s Drum Station, unde Jan, un puşti de 13 ani, a ţinut timp de câteva ore un solo de tobe. A fost un fel de petrecere lungă de 42 de kilometri. Nu cred că au fost mai mult de douăzeci de metri fără muzică live şi, dacă au fost, privitorii compensau cu fluiere, trompete, talăngi (mi-am luat si eu una pentru duminică), sau strigând din toţi plămânii.

Deşi nu pot spune că era prea cald, era soare (cum se anunţă şi pentru weekend-ul ăsta la Bucureşti), iar dacă razele nu erau de ajuns, am văzut sute de privitori energizându-se cu cârnaţi şi bere. M-a fascinat o doamnă frumoasă, de vreo 65 de ani, îmbrăcată extrem de elegant, care privea degajat cursa de pe margine cu un pahar de vin roşu în mână.

De ce vă povestesc toate astea? Pentru că îmi doresc şi la Bucureşti, duminica ce vine, un astfel de spectacol. Pentru că vreau ca bucureştenii să uite de restricţiile de trafic rutier şi să iasă pe jos, cu copiii, să se bucure de sărbătoare. Cu fluiere sau tobe, sau, cine e mai talentat, cu chitara. Puteţi chiar să bricolaţi o pancartă cu un mesaj creativ, că tot e la modă. Oricum, vă spun sigur că fiul sau fiica Dumneavoastră o să ţină minte cu drag ziua asta! Să ştiţi că şi la noi aleargă kenyeni şi etiopieni foarte sprinteni, şi la noi aleargă zeci de oameni în costume fistichii şi amuzante. Iar organizarea (făcută de oamenii inimoşi de la Bucharest Running Club si coordonată de campioana olimpică Valeria Răcilă van Groningen) e, de fiecare dată, la nivelul oricărui eveniment similar din Europa. Iar dacă vă gândiţi că nu cunoaşteţi niciun alergător şi, deci, nu aveţi pe cine încuraja, să vă prezint eu câţiva:

Ilie, care aleargă de mulţi ani maratoane in toată lumea cu steagul României si cel al ţării gazde în mâini;

Hiroko, o foarte simpatică doamnă din Japonia, care aleargă pentru clubul local Ro Club Maraton şi câştigă destul de des maratoane, maratoane montane sau crosuri. La ultima alergare am vazut-o costumată in pisică;

Andrei, care a alergat 3.800 de kilometri ca să strângă 29.000 de euro pentru un aparat necesar Spitalului de Copii Marie Curie;

Marian, care de câţiva ani antrenează cu pasiune oameni pentru primul lor maraton. Şi, de asemenea, editează, tot din pasiune şi prin forţe proprii, revista Alerg pentru îndrăgostiţii de acest sport;

Gabi, care a alergat anul trecut încontinuu 24 de ore pe bandă în holul Mall-ului din Băneasa, totalizând 220 de kilometri. Încontinuu! A strâns cu acest prilej 18.000 de euro din donaţii şi sponsorizări pentru organizaţia Salvaţi Copiii România;

Fetele de la Şcoala Cambridge, care, la 11 ani, 12 ani, 13 ani sau 14 ani aleargă ştafeta de adulţi (4 x 10,5 km). Plus alte câteva mii de alergători simpatici.

Vă aştept, aşadar, duminică să sărbătorim alergarea şi Bucureştiul şi să arătăm că am început să fim o comunitate, nu doar o sumă de locuitori! Eu o să alerg în Mickey Mouse.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite