Două voci, același drum

În Marea Britanie, o țară cunoscută pentru conservatorismul său istoric, două dintre cele mai influente figuri publice ale secolului XX au fost femei: Regina Elisabeta a II-a, care a domnit peste șapte decenii, și Margaret Thatcher, premierul care a redefinit politica britanică și a marcat profund scena internațională.

FOTO Arhivă

Exemplul britanic demonstrează că atunci când femeile au acces la aceleași poziții ca bărbații, ele pot conduce cu fermitate, viziune și impact global. Și totuși, aceste cazuri rămân excepții notabile într-un peisaj general dominat încă de inegalitate.

În ciuda promisiunilor constante și a unui cadru legislativ complex, egalitatea de gen în Uniunea Europeană rămâne un obiectiv aflat mai degrabă în zona aspirațională decât în realitatea cotidiană. În 2025, inegalitățile de șansă între femei și bărbați continuă să se manifeste în toate domeniile vieții sociale, economice și politice, iar progresul este lent. Dacă menținem ritmul actual, vor fi necesari peste 60 de ani pentru a atinge o egalitate reală între femei și bărbați în UE.

Această realitate nu este doar o problemă de justiție socială, ci și una de eficiență economică, stabilitate democratică și coeziune socială. În perspectiva noii strategii europene pentru egalitate de gen 2026–2030, este esențial să privim critic cifrele și să învățăm din modelele care funcționează.

Radiografia inegalității în 2025: între stagnare și contrast

Potrivit datelor Comisiei Europene și ale EIGE (Institutul European pentru Egalitate de Gen), femeile reprezintă în medie 33,4% din membrii parlamentelor naționale. În țări precum Suedia sau Finlanda, acest procent depășește 45%, în timp ce în România, Cipru sau Ungaria rămâne sub 20%. În guvernele naționale, femeile dețin 35,1% din posturi, cu vârfuri în Franța și Finlanda (peste 50%), dar cu niveluri extrem de scăzute în țări din estul Europei.

În domeniul muncii, decalajul rămâne pronunțat. Rata de ocupare a femeilor este de 70,8%, față de 80,8% în cazul bărbaților. Iar când vorbim despre ocuparea în echivalent full-time, diferența urcă la peste 17 puncte procentuale. Maternitatea este un factor decisiv: femeile cu copii mici sunt semnificativ mai puțin prezente pe piața muncii decât bărbații aflați în aceeași situație. În plus, doar 10% dintre tații europeni utilizează concediul parental, cu variații dramatice: de la aproape 44% în Suedia la sub 1% în Grecia.

În companiile europene, femeile continuă să fie subreprezentate în funcții de conducere. În Germania, o țară cu economie puternică și legislație progresistă, doar 25,4% din pozițiile de top management sunt ocupate de femei, în ciuda unei creșteri notabile față de 2020 (13,3%). Diferențele salariale rămân în jur de 13% în defavoarea femeilor, iar cele privind pensiile depășesc 30%.

Aceste cifre nu sunt doar expresia inerției. Ele reflectă un sistem în care responsabilitățile de îngrijire sunt încă atribuite în mod tradițional femeilor, în care discriminarea indirectă și barierele culturale persistă, iar măsurile voluntare nu dau rezultate durabile.

60 de ani până la egalitate? Modele de inspirație în Europa - exemple care funcționează

Conform estimărilor EIGE, UE ar putea atinge egalitatea de gen în aproximativ șase decenii dacă menține ritmul actual. La nivel global, estimările Forumului Economic Mondial sunt chiar mai sumbre: 123 de ani pentru atingerea parității. Dimensiuni precum participarea politică sau conducerea economică sunt printre cele mai lente în a se corecta. În acest context, strategia pentru perioada 2026–2030 trebuie să iasă din logica pașilor mărunți și să adopte instrumente obligatorii, cu impact măsurabil.

Există însă și exemple care demonstrează că schimbarea este posibilă. În Franța, legea parității a impus cote egale de gen pe listele electorale. Astăzi, aproape jumătate dintre parlamentari sunt femei. În Belgia, legea obligă partidele să alterneze femei și bărbați pe primele poziții ale listelor. Rezultatul: o reprezentare feminină consistentă și stabilă.

În zona ocupării și a echilibrului viață-muncă, Suedia și Portugalia sunt modele. Suedia a introdus încă din 1995 concediul parental rezervat exclusiv taților. Azi, 44% dintre tații suedezi îl folosesc. În Portugalia, tații au un concediu parental obligatoriu de 20 de zile, iar măsurile de încurajare au dus la o creștere spectaculoasă a implicării paterne.

În mediul economic, Germania a introdus în 2020 o lege care obligă companiile mari să numească cel puțin o femeie în consiliile executive. În cinci ani, proporția femeilor în conducere aproape s-a dublat. Islanda merge și mai departe: firmele cu peste 25 de angajați sunt obligate să certifice anual că practică remunerarea egală pentru muncă de valoare egală. Altfel, sunt sancționate.

Ce poate schimba Strategia 2026–2030

Pentru ca egalitatea de gen să nu mai rămână un obiectiv îndepărtat, strategia europeană pentru 2026–2030, aflată pe ultima sută de metri a consultării publice, trebuie să încorporeze măsuri ferme:

* Introducerea de cote minime obligatorii în politică și administrație publică;

* Concediu parental echitabil, cu o parte rezervată și netransferabilă pentru tați;

* Legislație unitară privind auditul și transparența salarială;

* Stimulente financiare și instituționale pentru companiile care promovează diversitatea de gen;

* Programe educaționale și de mentorat în domeniile STEM, adresate adolescentelor și tinerelor femei.

Aceste propuneri nu sunt utopice. Ele funcționează deja în unele state europene. Provocarea este să le generalizăm și să le facem obligatorii.

De la aspirație la acțiune

Strategia pentru egalitate de gen nu trebuie să fie un exercițiu de imagine, ci un plan coerent, cu ținte clare, termene și sancțiuni. Europa nu duce lipsă de date sau de exemple de bună practică. Ceea ce lipsește este voința politică de a transforma aspirațiile în realitate.

Femeile reprezintă jumătate din populația și forța de muncă a Europei. Ignorarea potențialului lor echivalează cu o pierdere economică și socială majoră. De aceea, anii 2026–2030 trebuie să fie anii accelerării. Pentru ca următoarele generații să nu mai măsoare egalitatea în decenii, ci în fapte.