Deşteaptă-te, române, până nu e prea târziu!

Ştiu că de Ziua Naţională se cade să fim mândri, dar mi se pare o prostie replica lui Liviu Dragnea şi a lui Călin Popescu Tăriceanu la declaraţia Departamentului de Stat al SUA cu privire la legile justiţiei. Am citit toate reacţiile, toate contrareacţiile şi n-am rămas decât cu o întrebare: unde vor oamenii ăştia să târască România?

Şi pentru că răspunsul nu-l vom primi, ci îl vom simţi direct pe propria piele, cred că e bine să înţelegem câteva lucruri simple, universal şi etern valabile. De când lumea şi pământul, marile puteri au făcut legea, conform unui adevăr valabil încă din epoca de piatră: ăla mare şi puternic îl poate bate la orice oră pe ăla mic şi slab. Sigur, istoria a mai pomenit cazuri în care cei slabi s-au luptat cu inteligenţă şi curaj şi au câştigat bătălii, dar, în final, ăia mari si puternici au obţinut ceea ce au vrut. Exemplul cel mai drag nouă: Traian şi Decebal.

Nu mai înşir acum imperiile care au dominat lumea până s-au prăbuşit singure şi au fost înlocuite de alte imperii. Vreau să vorbim despre zilele noastre, când trei mari forţe stârnesc teamă şi respect: SUA, Rusia şi China. Cu astea cred că suntem toţi de acord, inclusiv domnii Dragnea şi Tăriceanu. Toate ţările din lume, bine, toate care au simţul ridicolului, ştiu că nu se pot lupta singure cu niciuna dintre cele trei fără să mănânce bătaie. Aşa că toate ţările din lume, repet, care au simţul ridicolului, încearcă să intre în graţiile celor trei mari, să se facă utile, să se alieze cu ele. Istoria ne învaţă că numai aşa ţările mici îşi pot vedea relativ liniştite de viaţa lor. Şi gata cu divagaţia, să revenim la oile noastre, mioritice.

În logica despre care vorbeam, România este aliată în acest moment cu Statele Unite. În trecut a fost şi cu Rusia, ba Ceauşescu s-a apropiat şi de China. Înainte să vă explic situaţia în care ne-au adus domnii Dragnea şi Tăriceanu, trebuie să înţelegem că orice mare putere, din istorie sau din prezent, nu-i acordă protecţie unei ţări mai mici numai pentru că are peisaje frumoase, oameni primitori şi pe Arsenie Boca. Gândiţi-vă la curtea şcolii: ce vlăjgan sare să te apere pe tine, un slăbănog cu ochelari, dacă nu e frate-tu, dacă nu îi dai zilnic sandvişurile pe care ţi le-a pus maică-ta la pachet sau dacă nu îl împrumuţi cu bani pe care nu ţi-i mai dă înapoi niciodată. Trebuie să vrea ceva de la tine şi tu să poţi să-i dai. România este în situaţia ochelaristului slăbănog din curtea şcolii. Nu am fost niciodată altfel, nici măcar pe vremea dacilor. Chiar dacă unii dintre noi credem că dacii au colonizat Marea Britanie.

Sigur, putem discuta despre nuanţe, despre faptul că ochelaristul slăbănog, dacă este inteligent, dacă ştie să negocieze, poate rămâne cu sandvişurile cu salam de Sibiu întregi. Putem discuta şi despre cum e mai bine să mâncăm bătaie, în picioare, ca Decebal, sau în genunchi. Toate astea sunt importante. Dar nu schimbă esenţa problemei. Maestrul Yoda, mic şi amărât, dar în stare să-şi ridice adversarii cu forţa minţii şi să dea cu ei de pământ, există doar în poveştile ecranizate, culmea, de americani.

Din motive strict personale, legate de dosarele pe care le au în justiţie, domnii Dragnea şi Tăriceanu s-au răţoit la Statele Unite. Aşa, şi? Acum ce mai urmează? Hai să ne gândim un pic. SUA şi-au trimis militari în România. Din acest motiv, orice ţară care vrea să intre peste noi şi să ne ia ceva ce-i al nostru, insula Belina, de exemplu, se va gândi de zece ori înainte să o facă. În schimbul acestei protecţii, americanii ne-au vorbit de sus şi ne-au zis să fim atenţi cu justiţia pe scări. Domnii Dragnea şi Tăriceanu, susţinătorii lor, dar şi domni ca, surpriză, Cătălin Predoiu sau Cristian Tudor Popescu spun că ne-au jignit. Că ne-au călcat în picioare orgoliul fix înainte de 1 Decembrie.

Să simplificăm şi să spunem că aşa este. Ce facem mai departe? Le spunem americanilor că nu mai vrem protecţia lor, că sună repede Codrin Ştefănescu nişte bodyguarzi? Putem face asta, dar care e pasul următor? Ne apărăm singuri? Cam în cât timp credeţi că ar ajunge armata lui Putin de la Moscova până la Craiova? Sau, hai să spunem că Putin e prins cu altceva. Poate ne atacă Ungaria lui Orban, că tot vine anul Centenarului Marii Uniri. Lor le putem face faţă în luptă dreaptă, unu contra unu. Dar dacă Orban este ajutat de prietenul lui Putin ce ne facem? Pune Şerban Nicolae pieptul la hotare?

Sigur, putem să ne aliem şi noi cu Rusia. Credeţi că Putin nu ne va cere nimic? Ne putem gândi că, iniţial, ne va lua sub aripa lui doar ca să le facă în ciudă americanilor. Dar mai apoi? Când va vrea ceva de la noi va fi mai puţin arogant în comunicate decât Departamentul de Stat al SUA? Poate că nici nu va fi vorba despre comunicate. Va da un telefon şi gata. Era mai bine dacă americanii îl sunau direct pe domnul Dragnea?...

Sunt total de acord că nu trebuie să fim o naţie în genunchi. Dar suntem în stare să-i facem pe alţii, fie ei aliaţi sau adversari, să ne respecte? Trebuie mai întâi să facem o evaluare exactă şi cinstită a ceea ce suntem acum. În primul rând, să acceptăm că nu vom fi niciodată SUA, Rusia sau China. Pentru că nu avem nici populaţia lor, nici suprafaţa lor, nici resursele lor şi nici economia lor. Dumnezeu aşa ne-a făcut pe noi, mai mici. În al doilea rând, să acceptăm că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel şi nu ne va iubi, dar nici nu ne va năpăstui pe noi, românii, mai mult decât pe alţii, numai pentru că suntem români. În al treilea rând, să acceptăm că anatomia umană este aceeaşi, adică şi noi avem creier, două mâini, două picioare, la fel cum au toţi oamenii planetei.

Acestea fiind zise, cum ne facem respectaţi? Răspunsul este unul singur: prin educaţie. Trebuie să fim deştepţi, trebuie să fim inventivi, trebuie să înţelegem lumea în care trăim, trebuie să ne creştem nivelul de trai folosindu-ne capul şi nu aşteptând să ne pice bogăţia din cer. Din păcate, vestea cea mai proastă pe care o putem primi de Ziua Naţională nu este că guvernul Tudose a mai făcut o schimbare fiscală doar de dragul de a o face, ci că educaţia este la pământ. Noi, astăzi, în timp ce clamăm cât de daci şi de romani suntem, asistăm la distrugerea viitorului. Şi nu mă gândesc numai că astăzi Liviu Pop este ministrul educaţiei naţionale, ci mă gândesc la toţi anii în care sistemul de învăţământ din România a fost distrus sistematic. Cei care au făcut-o ar trebui judecaţi pentru trădare de ţară. Despre asta nu i-am auzit să pomenească măcar o vorbă pe marii apărători ai mândriei naţionale Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Darămite să mai scrie şi vreun comunicat...

Pentru că tot e vremea, închei cu un îndemn mai valabil ca niciodată: deşteaptă-te, române! Deşteaptă-te până nu e prea târziu!