Despre ideea de Monarhie în mileniul trei

Cifre recente publicate de către institutul de sondare englez YouGov arată că entuziasmul tinerilor britanici pentru monarhie este în scădere. Per ansamblu însă, populația Marii Britanii consideră, în majoritatea sa, că monarhia este benefică pentru țară și crede că Charles all III-lea va face o treabă bună ca rege.

Într-un stat cu un mileniu de tradiție monarhică - întreruptă doar vreo cinci ani, dintr-o mie, pe vremea lui Cromwell - aceste fotografii de moment au menirea de a crea titluri în media, mai ales în preajma unor momente semnificative, dar ascund o realitate mult mai profundă și mai complexă, cred eu.

Zeci de milioane de oameni au urmărit zilele trecute încoronarea regelui Charles, la 70 de ani de la ultima ceremonie similară, ceea ce a conferit evenimentului nu doar o importanță istorică, după orice criteriu, dar mai ales o dimensiune globală.

Au mai fost, în această perioadă, încoronări de monarhi în multe alte state, Spania de exemplu, dar niciuna nu a trezit atâtea emoții, mai ales pozitive, pe toată planeta. De ce?

Evident, curiozitatea și tentația mondenului joacă un mic rol. Dar pe de altă parte, simpatia globală generată de această instituție reprezintă mai mult. Ea reprezintă, în opinia mea, căutarea noastră permanentă de repere, de stabilitate, de continuitate și, mai ales, de identitată comună.

Ei bine, asta reprezintă, mai ales monarhia britanică, prin vechimea și continuitatea sa, pentru foarte mulți oameni: un reper în vremuri tulburi.

Vă mai amintiți mesajele Reginei în vremea pandemiei? Se discutau și erau apreciate pe tot globul! La fel, ca o oglindă a istoriei, Regina - pe atunci prințesă - și întreaga sa familie a rămas în Londra pe vremea când orașul era sălbatic bombardat de naziști. Sunt lucruri care contează și la nivel simbolic, dar și, sau mai ales, în cotidian.

De la Revoluția din 1789 încoace, francezii și-au căutat mereu monarhia în diverse forme și experimente politice, dar nu și-au regăsit-o, într-un anumit fel, decât odată cu constituția lui De Gaulle din 1958, care a stabilit un președinte cvasi monarhic, rol în care socialistul Mitterand, de exemplu, s-a regăsit el însuși deplin și cu plăcere...

După decenii de dictatură, la rândul lor, spaniolii și-au regăsit și ei în monarhie stabilitatea. În cazul Spaniei, monarhia regăsită a venit ca o soluție la dispute și conflicte politice care păreau de nerezolvat. Ei bine, o instituție care transcede politica de zi cu zi, fie ea și democratică, a asigurat Spaniei un fir de stabilitate, și dezvoltare, de zeci de ani.

Istoric, monarhii au contact mereu pentru că, de cele mai multe ori, s-au aflat în prima linie a luptei. Au avut, cum se spune, skin in the game, ceva de pierdut direct, în caz de eșec. Au întrupat o ambiție sau un ideal în care se regăseau țări întregi. Este iarăși ceva care contează și care, repetat sute de ani, spune ceva important.

Desigur, fiind o instituție umană, monarhia a presupus întotdeauna și peste tot și abuzuri și nereușite și scandaluri și nu este ceva care trebuie idealizat. Este, însă, sunt convins, un concept încă relevant pentru mulți!

Revenind la Marea Britanie, alte surse, citate recent de Politico, arată că și în cazul celor care susțin mai puțin ideea de monarhie, alternativa mai democratică, a unui șef de stat ales direct, nu trezește nici ea prea mult entuziasm.

Am suficienți prieteni care trăiesc în Anglia și mulți îmi spun că în viața de zi cu zi, aproape că nu simt monarhia sau existența ei, în afara titlurilor de presă mai ales, dar eu cred că tocmai acesta este geniul instituției respective.

Oamenii știu că este acolo, și nu doar că există, ci există în această formă de un mileniu. Că au dus țara de la o cucerire normandă la un regat independent, la o forță europeană, la un imperiu, că au trecut-o prin două războaie mondiale și zeci de alte crize care au apărut de atunci și până azi, ca de altfel și prin zeci de guverne...

Continuitatea monarhiei britanice a fost pentru națiune garantul păstrării identității, întrupată nu de persoana care accede la tron în sine și de ideea pe care o reprezintă, ci mai ales garantul păstrării unei tradiții, a unui mod comun de a trăi, a nevoii umane de stabilitate și, așa cum spuneam, de repere.

Mi-am întrebat - scrie jurnalistul de la Politico - unul dintre prietenii britanici sceptici față de monarhie cum ar supraviețui țara fără întreaga mistică a acestei instituții care face parte din fibra națională. Aceasta este problema, a răspuns el. Nu am mai avea nimic.