Cumsecădenie, da’ nu pe bani

0
0

Prima trăsătură pe care o invocă românii în majoritatea sondajelor când sunt puşi să se autodescrie este ospitalitatea (19% în sondajul CURS din 2005 şi chiar 67% într-un studiu din 2014). Ea este urmată de hărnicie, inventivitate, cumsecădenie, inteligenţă şi religiozitate, nu neapărat în această ordine.

Am crede, bazându-ne pe întâietatea „bunei primiri”, că suntem nişte oameni deschişi, încrezători, săritori şi îngăduitori, aşa cum ne manifestăm de altfel, la nivel individual şi de grup, în special în situaţii de criză, precum dezastrele naturale sau războiul din vecinătate. Doar că profesorul Daniel David destramă această impresie flatantă, cu concluziile din cartea sa „Psihologia poporului român”: „Profilul psihocultural al românilor este dominat de neîncrederea în oameni, care ne face să fim mai puţin toleranţi şi cooperanţi cu alţii în beneficiul comun (cooperarea noastră este mai ales una de supravieţuire, nu de succes) (…) Probabil că acest profil psihocultural s-a născut pe fondul unei nesiguranţe/insecurităţi cronice de-a lungul istoriei”.

Înainte de a ne simţi cumva deranjaţi de asemenea observaţii, să luăm în calcul faptul că ele nu sunt simple păreri ale autorului, ci rezultante ale participării concetăţenilor noştri la diverse studii şi analize. Studii care mai arată că ne caracterizează de asemenea autonomia redusă, instabilitatea afectivă, suspiciunea, indisciplina, încălcarea regulilor sociale, ca şi un grad mai scăzut de deschidere, agreabilitate şi conştiinciozitate. Spre deosebire de alte ţări analizate, românii au – potrivit volumului citat – un nivel de încredere mai mic faţă de persoanele de altă naţionalitate, chiar dacă manifestă toleranţă (izolatoare) faţă de străini şi cei de alte religii.

Cu asemenea date, mai degrabă în opoziţie cu altruismul, empatia şi amabilitatea, n-ai crede că românii şi-ar deschide cu uşurinţă porţile casei şi ale inimii ori baierile pungii pentru alţii. Şi totuşi, potrivit unui sondaj realizat în luna mai de FDSC şi un mare comerciant, 8 din 10 compatrioţi au făcut cel puţin un gest caritabil în ultimii doi ani, iar cei mai mulţi dintre cei care s-au implicat social – peste 60% – au mărturisit că asta le-a dat o stare de mulţumire. Iar dacă jumătate dintre respondenţi (circa 53%) şi-au direcţionat generozitatea către ONG-uri, 43% dintre donatori s-au asigurat chiar că donaţiile lor sunt recurente. De ce nu vedem şi mai multe asemenea fapte bune? Majoritatea chestionaţilor au răspuns că nu au bani suficienţi pentru a dona (73,77%), iar alţi 16,39% – că nu dispun de timp pentru voluntariat.

Concluzii similare reies şi din alt sondaj, efectuat cam în aceeaşi perioadă de o platformă de recrutare. Potrivit acestuia, 41% dintre respondenţi se implică în acţiuni caritabile, donează sau fac voluntariat, iar cei care aleg filantropia preferă să ofere bani sau haine (43%). Numărul celor care spun că ar vrea să dea înapoi ceva din binele primit în viaţă este şi mai mare, aproape 72%, doar că le lipseşte... impulsul pentru a trece la fapte: ei susţin că s-ar mobiliza mai uşor dacă ar vedea exemplul pozitiv la persoanele apropiate (57%), dacă proiectele care au nevoie de ajutor ar fi mai bine comunicate (53%) sau dacă angajatorul ar organiza astfel de acţiuni (37%).

În sprijinul celor care au nevoie de un imbold pentru mărinimie, un proiect devenit recent lege vine să completeze formele de voluntariat reglementate, permiţând desfăşurarea activităţilor benevole şi în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ, dar şi al întreprinderilor sociale de inserţie (adică acelea care au permanent 30% din personalul angajat aparţinând grupurilor vulnerabile). Noua lege spune că voluntarii vor putea lucra în orice departament al întreprinderilor sociale, fapt care – scrie în Expunerea de motive – îi va ajuta să-şi sporească experienţa profesională, contribuind totodată la apariţia de noi asemenea firme.

Deşi argumentele au convins, iată, parlamentarii, Consiliul Economic şi Social a avizat negativ iniţiativa, arătând între altele că voluntarii ar putea fi folosiţi pentru generarea de profit, ceea ce ar încălca, practic, regulile de bază ale voluntariatului, putându-se ajunge chiar la „a înlocui cu voluntari poziţii de muncă ce ar trebui acoperite prin posturi plătite”.

Chestiunea bănească a stat şi la baza respingerii de către Guvern a altei propuneri legislative, legate tot de voluntariat. Retrasă între timp de către iniţiator, ea prevedea ca, în situaţii de dezastre ori crize umanitare, cetăţenii care dau o mână de ajutor să fie chiar plătiţi de stat, în baza unui contract, cu 75% din salariul de bază corespunzător jobului avut, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut, maximum 5 zile lucrătoare pe lună, iar osteneala lor să constituie vechime în muncă. Logic, Guvernul a obiectat că voluntariatul este o activitate desfăşurată în folosul altor persoane sau al societăţii, fără remuneraţie, ceea ce contrazice prevederea din proiect.

Şi uite-aşa, activităţile generoase au rămas ferite de mercantilism. Iar românii pot demonstra în continuare că au şi deschidere şi suflet mare, răspunzând astfel întrebării lui Cioran din „Schimbarea la faţă a României”: „La ce ne-ar folosi o cumsecădenie colectivă?”.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite