Cum văd eu lucrurile

Am susţinut construcţia USL încă de la origini, mai exact din ianuarie 2010, când s-a vorbit pentru prima oară despre o „Alianţă Social-Liberală“ menită să contrabalanseze instalarea regimului autoritarist condus de Traian Băsescu.

Înclin să cred că, dacă Mircea Geoană intra pe uşile larg deschise ale Cotroceniului şi nu cu capul în zidurile acestuia, soluţia de avarie a USL n-ar fi prins cheag. Constrângerile deraierilor democratice create, induse sau tolerate, în cea mai mare măsură, de preşedintele Băsescu au introdus în proiectul USL o vădită componentă de „realpolitik", adică de confruntare pragmatică, foarte realistă, cu soluţii adesea brutale, adaptate însă provocărilor unei puteri ale cărei sisteme de apărare nu se lasă străpunse cu armele de panoplie ale duelului politic. Democraţia postcomunistă din România n-a mai fost atât de profund avariată încât reabilitarea ei să impună o ripostă de un asemenea calibru. Poate doar prin grotele fesenismului timpuriu inamicii democraţiei să fi fost atât de activi. Am penalizat mai rar decât mi-aş fi dorit reacţiile dure, adeseori ieşite din ţâţâni ale combatanţilor Opoziţiei, în speţă ale lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, pentru că le-am cuantificat într-o arenă unde ar fi sinucigaş să răspunzi loviturilor de ghioagă prin tuşe elegante de floretă. Cauza acestei radicalizări a discursului politic şi a impunerii agresive în societate a postulatului unei nebuneşti antagonizări îl are ca generator pe Traian Băsescu. Năruind temelia jocului democratic, asumându-şi, cu de la sine putere, acţiuni provocatoare de acută irascibilitate socială şi naturalizând vrajba în comunicarea politică, Băsescu şi camarila sa au împărţit România în două tabere asmuţite una împotriva celeilalte: pro-Băsescu şi anti-Băsescu. Edificarea de la firul ierbii a USL, răzbirea complicatelor acomodări interne din alianţă, amprenta de solidaritate pusă de tandemul Antonescu-Ponta fac din această comuniune mai mult decât politică o alternanţă la un regim ce insultă rostul democraţiei şi care, în consecinţă, merită extirpat printr-o chirurgie iute şi precisă. E perfect adevărat că, dând piept cu armada portocalie, USL aruncă în luptă şi destui cavaleri ai sinistrei figuri (Negoiţă, Banias, Piedone etc.). Scuza ar fi că un război neconvenţional ca acesta se câştigă cu grosul unei oştiri a cărei miză transcende încorporarea unei soldăţimi suspecte. Alternativa USL la maltratarea democraţiei din era Băsescu se dezvoltă în mod natural. Alta nu văd.

Radu Călin Cristea este Analist politic