Cum să mori ca prostul (ghid practic)

I-am criticat pe piloţii ce operau zborul companiei Air Algerie, însă se pare că nici eu nu sunt imun circumstanţelor similare. Meteorologia este o ştiinţă complexă, o ştiinţă bazată în fapt şi în imaginaţie.

Am ceritificate de la un sindicat al piloţilor ce-mi atestă pregătirea în domeniu, am studiat un an de meteorologie generală şi meteorologie aplicată. În plus, meteorologia este un subiect de bază al cursurilor de pilotaj. Nu sunt meteorolog, însă mă consider pregătit în acest domeniu.

Era ora 11:30 şi eu şedeam, răstignit, pe scaunul metalic şi încins al unei cafenele. Zburasem deja de mă plictisisem, însă trebuia să schimb aeronava şi aşteptam să o iau pe cea “nouă” în primire. Am obiceiul să verific singur condiţiile de zbor, apoi discut cu meteorologul de serviciu. În fine, observ că se pregăteşte trecerea unui front de aer rece şi că există o avertizare de furtuni severe, însă, această avertizare se afla la 50 de mile nautice de ruta mea de zbor. Mă uit la radar, nu existau ecouri.

La ora 12:00, semnez un munte de hârtii şi mă pregătesc să-mi iau aeronava în primire. Surpriză, aeronava tocmai a scăpat din mâinile mecanicilor: un pilot a dat cu ampenajul de pământ, în timpul unei aterizări, şi mie îmi revine onoarea zborului inaugural, zborului cu coada nouă. Verific jurnalele de mentenanţă şi decid că zborul poate să fie efectuat în legalitate, chiar dacă am impresia că sunt pilot de încercare.

Pe la 12:10 vorbesc cu meteorologul, acesta mă avertizează de zona de furtuni severe menţionată mai sus, însă, concluzionează că frontul este staţionar. De fapt se mişcă, însă se mişcă extrem de încet şi paralel cu ruta mea de zbor. Aşadar, meteorologul îmi dă undă verde.

Aveam comanda, deci deciziile asupra siguranţei zborului erau responsabilitatea mea. Adevărul este că, teoretic vorbind, înaintea fronturilor reci pot apărea furtuni severe, însă acest front era aproape staţionar. Acest front, chiar dacă era rece, avea un potenţial de furtuni severe extrem de scăzut.

Am considerat că zborul poate să fie efectuat în siguranţă şi, la 12:20, m-am îndreptat spre aeronvă. Pregătirea aeronavei pentru decolare, în condiţii ideale, durează cam 40 de minute. Condiţiile au fost ideale şi decolarea a fost standard.

Urmăresc procedura publicată de decolare şi încep să urc spre altitudinea de croazieră. Din nefericire, vizibilitatea era redusă din cauza temperaturii şi umidităţii ridicate. Certificatul meu îmi permite să zbor în vizibilitate zero, deci nu am considerat că este o problemă. Totuşi, vizibilitatea redusă poate ascunde furtuni severe şi am decis să pornesc, preventiv, radarul, vremea prin satelit şi detectorul de fulgere.   

Era soare afară, liniştit, fără turbulenţe, însă, ecranul multifuncţional s-a umplut de portocaliu şi de roşu. O linie de furtuni severe, la 10 mile nautice de mine, cu nori ce ajungeau până la o altitudine de 45000 de picioare.

Cu o ora în urmă, nici eu şi nici meteorologul nu am “prezis” acest lucru. Furtunile erau la 10 mile nautice, direct pe ruta mea de zbor. Nu le vedeam din cauza vizibilităţii reduse. Mai important era faptul că mă aflam într-un culoar, un culoar ce părea că se micşorează. Practic, aveam furtuni la nord, la sud şi la est. Eram cam la 30 de mile nautice de aeroport, ştiam că vremea era bună de unde am plecat şi am decis să mă întorc. Problema era că eu veneam din sud, deci trebuia să ajung acolo înaintea furtunilor. Folosind tehnologia de la bord, am putut discerne direcţia celulelor şi am decis că pot să mă întorc în siguranţă. În plus, puteam scăpa spre vest dacă eram nevoit. Am fost ultima aeronvă ce a aterizat pe pista 19, au fost nevoiţi să o schimbe din cauza schimbării rapide a direcţiei vântului, schimbare cauzată de furtuna iminentă. Aterizarea nu a fost dificilă, chiar dacă m-am zbătut puţin cu vântul. A aterizat o altă aeronavă, la câteva minute după mine şi pe o altă pistă. Am discutat cu acel pilot şi misiunea sa a fost mult mai dificilă. După 15 minute, au închis aeroportul.

Se pare că meteorologii au greşit prognoza, furtunile s-au format în zona pentru care au emis avertizarea, însă s-au format şi înaintea frontului rece. Analizând circumstanţele, consider că nu este nimeni vinovat: era o conjuctură dificilă şi ar fi fost extrem de greu de prognosticat. Sigur, dacă ajungeam cu aeronava într-o râpă, atunci ar fi fost vina mea. Pilotul ce are comanda este mereu responsabil în asemenea situaţii.

Consider că acţiunile mele au fost sigure şi nu cred că ar fi fost o decizie înţeleaptă să refuz zborul. Puteam face acest lucru, însă era imposibil de justificat. Sigur, pot să justific acum refuzul, însă a fost o decizie corectă prin prisma informaţiei pe care o aveam la ora 12:10.