Cum am ratat concertul de Anul Nou de la Viena

Am început 2013 cu o frustrare personală. Este prima dată în nu mai ştiu câţi ani când nu am privit concertul de Anul Nou al Filarmonicii de la Viena. Poate că vi se va părea un amănunt lipsit de semnificaţie, până nu voi dezvălui motivul acestui eşec: compania 2 Plus care deţine frecvenţa acordată cândva Televiziunii Române în Moldova, nu a considerat demn de interesul spectatorilor noştri faimosul eveniment muzical european transmis în direct.

A fost de fapt un act sadic. Deşi s-a obligat să le transmită în cea mai mare parte, compania 2 Plus, aparţinând omului de afaceri Vlad Plahotniuc (cel despre care se spune că mai deţine trei sau patru canale media cu acoperire naţională), face harcea-parcea din programele Televiziunii Române. Şi pe 1 ianuarie, după ce ne ghiftuise cu entertainment rusesc, cei de la 2 Plus ne-au „slobozit“, mărinimos, jurnalul TVR de la ora 13.00, unde la final crainica Teodora Popa ne-a invitat să urmărim partea a doua a concertului de la Viena – „bun, mi-am zis, voi privi măcar partea a doua!“ – dar ţi-ai găsit: a urmat un alt tonomat rusesc…

Magnatul Plahotniuc, posesor de paşaport românesc, se pare că nu ascultă decât „muzica“ banilor. S-a ajuns la această batjocură pentru că un acord aşa-zis amiabil, încheiat între guvernul de la Bucureşti şi noua putere de la Chişinău, a eliminat Televiziunea Română din Republica Moldova (după ce aceasta fusese izgonită de regimul Voronin), subordonând-o unor cinice interese de afaceri. Sperând să mai prind concertul de la Viena, am căutat pe alte posturi – degeaba; m-am uitat pe televiziunile online, dar mereu m-a izbit acelaşi anunţ: „sorry, this stream is not availabile in your country“/„această transmisiune nu este disponibilă pentru ţara Dvs.“ Puteam, evident, să privesc în zilele următoare, pe YouTube, concertul de Anul Nou de la Viena, dar nu ar mai fi fost acelaşi lucru.

După 20 de ani de la destrămarea URSS, Basarabia este ţinută sub un clopot de sticlă: nu are acces la programele originale ale televiziunilor occidentale, transmisiunea TVR e măcelărită, dintre cele 63 de posturi pe care le recepţionez prin cablu numai două sunt integral în limba română: PRO TV şi Acasă. Până şi intransigentul Jurnal TV, care debutase în 2010 ca „vestitor al primăverii anticomuniste“, difuzează filme dublate în rusă. De ce? Pentru că, spun patronii săi, asta consumă piaţa. Şi tendinţa în continuare e spre rusificare.

Rusificarea e rentabilă economic. Subtitrarea în română a filmelor străine, inclusiv a celor produse la Moscova, la care recurg, obligate prin lege, posturile TV din Moldova, e de fapt o ipocrizie: basarabenii, majoritatea vorbitori de rusă, nu-şi mai încordează privirea să urmărească traducerea din josul imaginii, dată de cele mai multe ori cu un corp de literă mic şi înţesată cu greşeli gramaticale. La ce bun, dacă au la îndemână o alternativă mult mai comodă?...

Radiodifuzorii mai şi încalcă drepturile de autor: limba rusă este suprapusă peste limba originalului, denaturând vocile actorilor, or şi acestea fac parte din integritatea unei opere de artă. Dar, pesemne, Consiliul Coordonator al Audiovizualului de la Chişinău încă nu a aflat acest lucru, aşa cum nu observă nici torentul de rusificare de pe micul ecran. Şi ne mai mirăm că în sondaje adepţii integrării europene sunt depăşiţi numeric de „fanii“ Uniunii Euroasiatice?...

Mulţi spun că programele de Revelion ale televiziunilor româneşti au fost slabe şi mediocre, cu manele şi glumiţe în doi peri, cu vedete tembele şi agramate. Împărtăşesc şi eu aceste critici, dar să ţi se toarne cu găleata, de pe toate canalele TV, doar show-uri cu Kirkorov, Galkin, Kobzon, Dolina, Gliukoza ş.cl., nu mi se pare totuşi un contraargument valabil. Şi degeaba mă sfătuiţi să nu-mi pierd timpul cu televizorul. Soluţii individuale se vor găsi întotdeauna. Eu vorbesc de un fenomen de masă, căruia îi spun „prostirea şi deznaţionalizarea românilor din Basarabia“ – ieri, prin propagandă sovietică (aceasta a revenit cu îndoită putere sub Putin), azi prin divertisment rusesc.

Singura „gură de oxigen“ pe care am avut-o în noaptea dintre ani a fost un spectacol de varietăţi de mare rafinament de pe TV5-ul francez: discuţii spirituale şi bună dispoziţie în jurul unei mese cu invitaţi de marcă, distinşi şi eleganţi, care nu vorbeau unul peste altul (ca în România), ci se ascultau politicoşi şi respectuoşi între ei. Cu numere de acrobaţie de uimitoare abilitate şi subtile reprize de iluzionism. Una dintre marile vedetele prezente în acea seară în platou a fost Alain Delon. Plecarea sa intempestivă, aparent din cauza unui portret al său nereuşit, executat sub formă de puzzle, a furnizat intriga emisiunii...

TV5 – o picătură de civilizaţie şi bun-gust într-un ocean de vulgaritate. ;