Cronicile Festivalului Shakespeare –  Anatomia crimei şi a trădării

S-a scris mult şi cu substanţă despre rolul tăcerilor în teatru. Indiferent că ele vin dinspre scenă sau dinspre spectatori. „Tăceri active”, cum inspirat le numea încă din 1937 Camil Petrescu sau „semne zero”, cum le-a spus ceva mai târziu semiotica salvată azi de la uitarea definitivă de pragmatică

Bibliografia practică a temei este completată exemplar de începutul lung, copleşitor, al spectacolului cu Macbeth, realizat în urmă cu vreo doi ani de Luk Perceval la Teatrul Festival Casa Baltică din Sankt Petersburg. Ajuns în primăvara anului 2016 şi în România, la Craiova, graţie Festivalului Internaţional „Shakespeare” şi directorului acestuia, Emil Boroghină. Un, spectacol în cheie minimalistă, dar mai cu seamă un puternic şi adevărat spectacol-studiu despre anatomia crimei, a fricii şi a trădării, a nesiguranţei şi a necinstei, despre fragilitatea puterii şi atotputernicia şi perpetuarea complotului şi complotiştilor, despre amestecul dintre crimă şi nebunie.

Minute în şir, pe scena cufundată în semi-obscuritate nu se întâmplă nimic sau aproape nimic. În centrul ei se află Macbeth. În genunchi,, cu capul plecat, în faţa unei găleţi cu apă. Înspăimântat, în transă, nehotărât. Speriat de propria idee, aceea a crimei. Cea care l-ar putea aduce mai devreme pe tronul la care râvneşte toată lumea. Privindu-şi obsesiv şi apoi spălându-şi disperat mâinile. Chiar înainte ca vreun asasinat să fi fost comis.

 În spatele lui, cvasi-mascaţi de eclerajul rafinat, elaborat cu măiestrie de Mark van Denesse se adună ori se află deja ceilalţi protagonişti ai spectacolului. Puţini la număr, drastic reduşi faţă de lista de dramatis personae cu care se deschide textul shakespearian. Lady Macbeth, expertă în seducţie şi manipulare, măcinată de setea de putere. Cea care va avea rolul determinant în a-l îndemna pe Macbeth să treacă la fapte şi să poruncească înfăptuirea planului criminal. Duncan, regele Scoţiei, fiii lui, Banquo, Fleance, Lennox, Macduff, soţia-i însărcinată şi, desigur, vrăjitoarele. Atât şi nimic mai mult. Acestea sunt toate personajele spectacolului bazat pe un scenariu ce rezumă la maximum piesa shakespeariană. O face simplu, concis, energic, fără a rata nici măcar un singur moment de bază. O face adesea nu arătând acţiuni, ci sugerându-le. Evocându-le, după ce au fost comise. Înfăţişându-le urmările. O face recurgând la salto-uri inteligente care dobândesc realitate şi pregnanţă graţie talentului, puterii de concentrare şi de exprimare a unei excelente trupe de actori în frunte cu Leonid Alimov (Macbeth), Maria Shulga (Lady Macbeth) şi Lennox (Yurii Elagin).

Nu vom vedea nici măcar o singură dată vreo crimă comisă sub ochii noştri. Îi vom simţi şi vedea doar consecinţele. Concretizate în starea de nebunie crescândă a cuplului asasin. O nebunie şi o poftă de crime comandate, executate  în cascadă, stimulate de alcool. Nu vom vedea vreodată nici un strop de sânge. Doar mâini spălate cu spaimă şi corpuri pradă mizeriei şi sudorii. Nu vom auzi nicicând vreo bufniţă, ci doar economicosul şi cu atât mai penetrantul comentariu muzical asigurat live. L-au compus Lothar Müller şi Pavel Mikheyev. Şi nu vom avea parte de nici măcar o scenă sugerând războiul, ci doar de momentul din final al unei noi încoronări. Cu aceeaşi coroană de hârtie, de carton sugerând puterea efemeră. 

Teatrul Festival CASA BALTICĂ din Sankt Petersburg- MACBETH de William Shakespeare; Traducerea: T. Brasch şi M. Koreneva; Regia: Luk Perceval; Coregrafie: Ted Stoffer; Scenografia: Annette Kurz; Costume: Irina Riabov; Lumini: Mark van Denesse; Muzica: Lothar Müller şi Pavel Mikheyev; Cu: Anatolii Dubanov, Leonid Alimov, Maria Shulga, Roman Driablov, Yurii Elagin, Aleksandr Muravitski, Yulia Gurbatemko, Anna Budanova, Natalia Koleshnichenko, Taya Savina, Yulia Rodina, Natalia Zhestovskaia, Evghenya Chetvertova; Data reprezentaţiei: 19 aprilie 2016