Comisarii europeni: între tehnocrație și politică. Ce priorități va avea noua Comisie

În fiecare ciclu electoral european, stabilirea componenței noii Comisii Europene devine un subiect de maxim interes, atât pentru cetățenii europeni, cât și pentru actorii politici din întreaga Uniune. Comisia Europeană, prin puterea pe care o exercită în direcționarea politicilor comunitare, este unul dintre cele mai importante organisme ale Uniunii Europene.

Comisia Europeană

Totuși, alegerea comisarilor europeni și distribuirea portofoliilor acestora nu este un proces simplu, tehnocrat, ci unul profund influențat de negocieri politice complexe și de interese naționale diverse.

Procedura de selecție și compromisul politic

Procesul de selecție al comisarilor europeni începe imediat după alegerile pentru Parlamentul European.

Fiecare stat membru propune un candidat, sau doi, pentru funcția de comisar, iar aceștia trebuie să fie ulterior aprobați de Parlamentul European după audieri în care noi, parlamentarii europeni, verificăm competențele și calificările fiecărui candidat în parte.

În practică, desigur, procedura de selecție este mult mai complexă și marcată de compromisuri politice.

Fiecare stat membru încearcă să obțină un portofoliu cât mai important pentru candidatul său (femeie sau bărbat), iar acest lucru implică negocieri intense atât între statele membre, cât și între grupurile politice din Parlamentul European. Și implică multă competență și credibilitate!

Astfel, distribuirea portofoliilor nu reflectă doar calitățile candidaților, ci și echilibrul de putere dintre principalele grupuri politice din UE rezultate în urma votului dat de dumneavoastră, precum și influența, în mod clar, statelor membre mai mari.

De exemplu, portofoliile considerate de maximă importanță, cum ar fi Concurența, Economia, Comerțul sau Politica Externă, sunt uneori destinate statelor mari, sau candidaților susținuți de grupurile politice dominante.

În acest context, statele membre medii, cum ar fi România, trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a negocia portofolii semnificative. Adică, au nevoie de un guvern condus de cineva care și pricepe despre ce este vorba și se și pricepe la ceea ce face! Aviz domnului Ciolacu.

Negocierile politice: un joc de putere

Negocierile politice care urmează alegerilor europene sunt esențiale pentru stabilirea noii Comisii Europene. În aceste negocieri, interesele naționale, ambițiile politice și strategiile de lungă durată se ciocnesc de multe ori și este normal să fie așa.

Statele membre trebuie să ajungă însă la un acord privind repartizarea portofoliilor, dar și să se asigure că Comisia reflectă un echilibru politic adecvat între principalele familii politice din Parlamentul European: noi, creștin-democrații, socialiștii și alții.

În plus, așa cum am spus, fiecare candidat trebuie să obțină sprijinul Parlamentului European, care își exercită rolul de control democratic prin audieri publice.

Aceste audieri, deși teoretic tehnice, sunt de multe ori folosite ca instrumente politice pentru a negocia sau chiar bloca anumite candidaturi. Vorbim, totuși, despre politică.

În final, rezultatul acestor negocieri este o Comisie Europeană care trebuie să echilibreze interesele naționale, prioritățile politice europene și necesitatea de a avea o echipă de comisari capabilă să gestioneze dosare extrem de complexe. Iar asta, dragi cititori, se va întâmpla și acum!

Prioritățile Ursulei von der Leyen pentru mandatul 2024-2029

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va intra în al doilea mandat cu o agendă ambițioasă pentru perioada 2024-2029. Printre prioritățile sale se numără:

1. Tranziția verde și digitală: Continuarea implementării Pactului Verde European și accelerarea digitalizării economiei europene, pentru a face UE mai competitivă și mai sustenabilă.

2. Politica externă și apărarea: Consolidarea capacităților de apărare ale UE și creșterea influenței UE pe scena internațională, în contextul unui mediu geopolitic tot mai periculos!

3. Restructurarea pieței interne: Reforma pieței interne pentru a sprijini inovația, inclusiv prin reglementarea tehnologiilor emergente și îmbunătățirea condițiilor de concurență.

4. Migrația și securitatea frontierelor: Abordarea provocărilor legate de migrație și securitatea frontierelor, cu un accent pe solidaritate între statele membre și cooperare internațională, dar și pe preocupările cetățenilor europeni!

5. Coerența socială și economică: Reducerea disparităților economice și sociale între regiunile UE și consolidarea pilonului european al drepturilor sociale.

În concluzie, procesul de selecție a comisarilor europeni și distribuirea portofoliilor reflectă echilibrul complex dintre tehnocrație și politică în UE, iar România ar avea mare nevoie, acum, de un premier care să înțeleagă miza reală a acestui proces!

Deși procedura este destinată să asigure competență și reprezentativitate, rezultatul final este adesea un compromis între interese naționale și politice, ceea ce face ca noua Comisie Europeană să fie nu doar un motor al integrării europene, ci și o oglindă a diversității politice și economice a continentului, precum și a competenței (sau a lipsei acesteia!) liderilor de guverne.