Carpathia?

Un tânăr stat balcanic, format după destrămarea unor imperii din proximitate, cu o populaţie necivilizată, imprevizibilă după tiparele occidentale şi cu lideri autoritari şi imorali.

Cam aşa şi-a imaginat un regizor american „Carpathia", o ţară condusă de un regent văduv, afemeiat, al cărui unic fiu minor urma să devină rege în aproximativ 18 luni. Filmul, de categoria B spre C, a fost difuzat în weekend de o televiziune ce oferă publicului pelicule vechi.

Pe scurt, acţiunea se desfăşoară la Londra, în primele decenii ale secolului XX, atunci când urcă pe tron un nou rege al Marii Britanii. La ceremonie sosesc capete încoronate din toată lumea, alături de care îl regăsim şi pe regentul... nostru, Charles. El vine însoţit de fiul minor şi de mama-soacră, o adevărată doamnă de sânge albastru, pe deasupra înrudită direct şi cu monarhul britanic, la a cărui ungere urma să asiste. „Nomina odiosa", pare a gândi regizorul (evocarea numelui provoacă neplăceri). Dar, la o privire atentă, el ascunde o altfel de distribuţie, modificând, ici-colo, rangurile şi legăturile de rudenie „carpathiene" - regentul Charles ar putea fi Carol al II-lea, iar fiul său minor, Nicholas, însuşi Mihai I, în vreme ce „mama-soacră„ aduce foarte bine cu Regina Maria.

În ajunul ceremoniei, regentul pune la cale - cu sprijinul unui gomos aghiotant de la Foreign Office - o escapadă nocturnă. Este dus la teatru, acolo unde „îşi alege" o tânără şi frumoasă actriţă de origine americană, în compania căreia urma să-şi petreacă noaptea. Fata nu se lasă cu una, cu două, deşi „Înălţimea Sa" stropeşte cina în doi cu votcă din belşug. După previzibilul eşec, regentul (a cărui limbă maternă se dovedeşte, între timp, a fi germana!) înjură straşnic şi constată că actriţa s-a cherchelit cu o cantitate de votcă ce, în Carpathia, „i se dă dimineaţa, ca întăritor, unui copil de patru ani".

În fine, după o sumă de împrejurări, fata se dovedeşte a nu fi de moravuri uşoare, participă la ceremonia de încoronare alături de „familia carpathiană" şi este decorată de către aceasta. Actriţa americană cucereşte definitiv atât inima zglobiului regent, cât şi pe cea a fiului acestuia - care pregătea o lovitură de stat împotriva tatălui său - şi (cum altfel!?) pe cea a mamei-soacră. De reţinut că îi împacă pe regent şi pe tânărul rege, primului ţinându-i câteva scurte prelegeri despre democraţie.

Şi încă ceva... Majoritatea scenelor din film se consumă în sediul Ambasadei Carpathiei la Londra, imobil în faţa căruia flutură un drapel în culorile albastru, galben şi roşu.

Deconectant film, dacă n-ai altceva mai bun de făcut preţ de două ore, la sfârşit de săptămână. În plus, îţi dă de gândit luni dimineaţa, când te ferchezuieşti, înainte de a pleca la serviciu: „Oare care este diferenţa între cum era privită România anilor '30 şi cum este privită România anilor 2000? Cum mi-aş vedea eu ţara, acum, în 2012, admiţând că m-aş fi născut undeva dincolo de Viena?" Dar voi?

George Rădulescu este publicist-comentator "Adevărul"