Bucureştii de ieri, Bucureştii de azi şi cazul Vadim

0
0

Rodica Draghincescu, o scriitoare din diaspora românească, m-a rugat nu demult să-i trimit un reportaj despre București - mai precis, o comparație între urbea de astăzi și cea de odinioară. Textul urmează să apară în "Levure littéraire", o revistă culturală internațională, ce apare doar pe internet.

Invitația, trebuie să mărturisesc, mă onorează. Fie și numai pentru că în paginile respectivei publicații online apar, alături de nume din lumea largă, câțiva autori români de toată stima, precum Horia Gârbea, Doina Ioanid, Carmen Francesca Banciu sau Basarab Nicolescu.

Am ezitat câteva zile, înainte să mă așez în fața computerului, neștiind cum aș putea surprinde, cu lumini și umbre, ce a fost și ce este Capitala noastră. Așa cum se vede ea prin ochii unui jurnalist care nu mai "face teren", cum spunem noi, căci rareori mai am vreme să scriu altceva în afară de "opinii".

Totodată, invitația e o dublă provocare. Pe lângă faptul că mă coboară din "turnul de fildeș", în care unii au impresia că trăiesc redactorii-șefi, mă pune în situația de a încerca să-i înfățișez cititorului străin un oraș pe care, probabil, nu l-a vizitat niciodată. Cum aș putea să i-l descriu astfel încât să-i simtă parfumul, dar și duhorile, să-i înțeleagă istoria, dar și paradoxurile?

Salvarea mi-a venit, culmea, urmărind știrile zilei. Abia se trezise bucureșteanul de rând din aburii revelionului că televiziunile și-au întrerupt programul obișnuit ca să transmită, în direct, scandalul de la sediul ocupat de Partidul "România Mare". Mărul discordiei? La fața locului s-a prezentat un executor judecătoresc, pentru a pune în aplicare o decizie de evacuare a chiriașilor, motivată de retrocedarea imobilului.

Deznodământul? "Executoarea" (căci vorbim de-o doamnă) a fost jignită, amenințată, îmbrâncită, stropită cu apă, sub privirile neputincioase ale polițiștilor care-o însoțeau și care n-au scăpat nici ei neșifonați... Făptașul? Nimeni altul decât liderul formațiunii, cunoscutul scandalagiu politic, dar și europarlamentar, pe nume Corneliu Vadim Tudor. Argumentele sale? De domeniul delirului: sentința e abuzivă, i se trage de la dușmănia pe care i-o poartă președintele Traian Băsescu, bașca și-a mai băgat coada și mafia imobiliară, executoarea nu-i decât o executantă, iar foștii proprietari nici nu există, dom'le, decât pe hârtie!

Bun, o să mă-ntrebați, ce-are circul provocat de personajul de mai sus cu reportajul meu? N-aveți idee... Căci evenimentul petrecut deunăzi în clădirea de pe strada Emile Zola nr. 2 reprezintă mai mult decât un simplu litigiu. Ne arată, de fapt, unde se întâlnește trecutul cu prezentul. Să mă explic.

Urbanistic vorbind, istoria ultimului secol din existența tumultuoasă a acestui oraș poate fi împărțită în trei: perioada interbelică, perioada comunistă și apoi cea postdecembristă. În prima, Bucureștiul era cunoscut ca "Micul Paris", o lume a vechilor palate boierești, a micilor căsuțe burgheze, dar și a nelipsitelor mahalale. A urmat epoca "marilor transformări", naționalizarea locuințelor deținute de "clasele exploatatoare" și construcția blocurilor tip "cutie de chibrituri", pentru proletariatul adus peste noapte de la țară.

După '89, cele două etape s-au întretăiat în mod haotic, lăsând în urmă o Capitală care aduce acum mai degrabă cu un uriaș bazar oriental decât cu o metropolă occidentală. Pe de o parte, foștii proprietari au încercat să recupereze ce se mai putea recupera din proprietățile confiscate în anii ‘50. Legile privind revendicările au apărut însă pe rând, fiind parcă scoase cu forcepsul de la o guvernare dominată de foști comuniști. Pe de altă parte, mulți dintre acești potentați și dintre proaspeții capitaliști s-au luptat până-n pânzele albe să-și păstreze vilele şi domeniile peste care se treziseră stăpâni.

Nu în ultimul rând, am moștenit de la Ceaușescu niște monstruozități megalomanice precum Casa Poporului, dar și cartierele cenușii în care trebuiau să încapă cât mai mulți, dar individul să se simtă cât mai mic! Și peste toate acestea s-au așternut, în ultimele decenii, maghernițele, chioșcurile și buticurile colorate, zgârie-norii trântiți peste vreo catedrală, grămezi de tablă, beton și sticlă, ridicate fără nicio noimă estetică sau de bun simț.

Şi iată cum ajungem la cazul nostru. Un preşedinte de partid, ales să ne reprezinte în Parlamentul European, altfel un mare admirator al regimului comunist, refuză să pună în aplicare o hotărâre a justiţiei, care a decis că imobilul pe care-l ocupă trebuie să le revină foştilor deţinători. Sigur, e doar un exemplu al lipsei de respect faţă de dreptul sfânt la proprietate, care face dintr-un sistem social o democraţie şi dintr-o aşezare o cetate.

În fond, aici putem găsi chintesenţa evoluţiei Bucureştilor. De la un oraş al proprietarilor la unul al chiriaşilor şi, în cele din urmă, la unul al împroprietăriţilor. Cu pumnul, cu gura sau cu şpaga; metodele contează mai puţin. Efectele se văd însă cu ochiul liber pe faţa boită a Capitalei noastre, în care vestigiile istorice se amestecă, de-a valma, cu şandramale comuniste şi kitschuri ale tranziţiei.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite