Bodyguardul naţional
0
În România, întotdeauna ceva trebuie păzit: bandajele din farmacii, centralele termice, Gânditorul de la Hamangia, cărţile, benzina, holdele. Cea mai importantă resursă a acestei ţări pare-a fi însă omul politic. De multe ori, bodyguard-ul e pus acolo doar pentru a spori importanţa individului sau a raftului lângă care stă.
Ce mai e azi o casă fără blazonul care-i atestă nobleţea: plăcuţa de tablă cu „Obiectiv protejat de …”? Ce mai e azi un om puternic dacă nu-şi subliniază puterea printr-o coloană care să-i deschidă drumul? Cu o asemenea cultură a omului inutil şi după desfiinţarea armatei, în curând fiecare absolvent de liceu va fi nevoit să facă un mic stagiu de bodyguard, pentru a deprinde noţiuni minime de mânuire a bulanului.
România e astăzi cel mai întins obiectiv cu paznic. Omul cel mai puternic din ţară e fostul bodyguard al celui mai puternic om din România anilor ‘90: Miron Cosma. Ăştia sunt ca delfinii regilor Franţei, moştenesc de la unul la altul puterea şi rangul. Sceptrul lor e bulanul; decoraţiile: ecusonul.
Şi cu cât sunt mai puternici, cu atât sunt mai laşi.
După ce mestecă suficient timp formulele cazone „ordine şi disciplină” sau „interesul naţional”, bodyguardul naţional se poate crede chiar militar. Nu întâmplător, toţi marii netrebnici ai istoriei s-au visat înveliţi de mantale şi de decoraţii, deşi ştiau despre militărie doar cât să numere izmene.
De aceea, cel care fuge permanent de răspundere şi de justiţie, protejat azi, la rândul lui, de bodyguarzi, antemergători şi coloane, va avea obsesia aceasta veşnică a bărbăţiei. Curajul e visul umed al fiecărui dezertor.
Mai multe articole pe adriangeorgescu.ro.
Se încarcă comentariile...
