Andrei Pleşu, scuze publice

Andrei Pleşu ar trebui să primească scuze, în mod public.

„A bloca ferm accesul celor opaci“. „Faptul de a fi uzat inadecvat de libertate a dereglat în noi funcţia libertăţii“. „Pe o nouă arcă a lui Noe, insul ar putea fi singurul călător, mîndru de a se împreuna, dacă ar fi nevoie, cu sine însuşi...“

E suficient să deschizi oriunde cărţile şi ţi se vorbeşte pe limba ta dublă: de om vieţuind în ochiul putred al prezentului şi de om între stele, cel care nu se trece cu timpul.

«Totul e „parabolă”, adică „problemă”, „enigmă”, întrebare nelămurită. Parabola hristică îşi propune, într-o primă etapă, să mijlocească o corecţie a dislocării generale, o re-situare convenabilă a celor din afară, o re-alocare  a adevărului. Ea nu încearcă decît să ne re-arunce „înlăuntru” (o sugerează etimologia cuvîntului: para-bollo, a arunca laolaltă, a pune alături) ...”Cei din afară” sunt o masă foarte pestriţă; ea include şi proşti, şi îndărătnici, şi iresponsabili, şi naturi recalcitrante sau euforice (mulţi dintre cei din afară rămîn în afară tocmai pentru că se cred deja înăuntru). A găsi un procedeu care să li se potrivească tuturor implică o mare subtilitate strategică: trebuie, pe de o parte, să laşi mereu deschisă perspectiva „intrării”, dar, pe de alta, să ai precauţia de a revela voalînd, de a bloca ferm accesul celor opaci.» (Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, pp 48-49, 2012).

«A fi însoţit de înger înseamnă a umbla spre ţintă cu ţintă cu tot, a merge spre modelul care te însoţeşte. Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinţi încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem prin definiţie călători, fiinţe în trecere, duhuri itinerante. Faptul de a fi uzat inadecvat de libertate a dereglat în noi funcţia libertăţii, ne-a tulburat discernământul, a şters urmele unei posibile întoarceri vindecătoare la desăvărşirea dintîi. Avem nevoie de un înger păzitor, care să reanimeze instinctul libertăţii, care să fie corectivul discret al unui discernământ în derută. A-ţi căuta îngerul e a căuta chipul auroral al libertăţii, a exersa stilul opţiunii corecte. » (Andrei Pleşu, Despre îngeri, Humanitas, pp 99-100, 2003).

«Dar parcă niciodată şi niciunde ca în România contemporană, n-a reuşit morfologia regnurilor inferioare să iasă atît de explicit şi de euforic la suprafaţă. A identifica pe stradă, la televizor, sau pe scena politică specii diferite de animalitate nu mai este, în aceste condiţii, o operaţiune ofensatoare, ci o modestă operă descriptivă. Iei notă pur şi simplu de ambianţă (...) Cînd iepuraş de casă, cînd „porc de serviciu”, cînd dulău naţional, bucuros să latre şi să se gudure oportun, cînd bufniţoi lubric, cînd ciocîrlie patriotică, arătarea avea orgoliul de a întruchipa singur toată fauna autohtonă. Pe o nouă arcă a lui Noe, insul ar putea fi singurul călător, mîndru de a se împreuna, dacă ar fi nevoie, cu sine însuşi... » (Andrei Pleşu, ”Zoologie”, Obscenitatea publică, Humanitas, p. 15 , p.17, 2004).

Andrei Pleşu ar trebui să primească scuze, în mod public.