Alţi Regi blestemaţi?

Cred că e un moment prielnic ca rolul monarhiei în istoria naţională să fie inclus pe agenda publică.

Fără umori, în deplină legitimare a atestărilor istoriografice, cu dezbaterea imparţială a unui subiect, după opinia mea, frustrant de minimalizat. Tema regalităţii româneşti se împotmoleşte în câteva axiome încărcate de false preconcepţii. O primă prejudecată este aceea că Regele Mihai ar trudi, ocult, la reinstaurarea monarhiei constituţionale. Doar comuniştii lui Dej, feseniştii lui Iliescu şi pedeliştii lui Băsescu au văzut în Regele Mihai un virtual conspirator pregătind lovituri de stat şi răsturnări de regim constituţional. În recentul său discurs din Parlament, Regele s-a adresat de la început „reprezentanţilor legitimi ai poporului", ceea ce însemna o recunoaştere explicită a actualei forme de guvernământ. Bigotismul legionar, antonescian, comunist sau cel secretat de partidele extremiste gen „România Mare" produce altă categorie de antimonarhici incurabili.

Cercetători greu acomodabili cu domeniul monarhiei româneşti filtrează această perioadă prin lecturi şovăielnic-adversative: dar Carol al II-lea cu Lupeasca, dar dominaţia lui Antonescu, dar tinereţea excesivă a Regelui Mihai la luarea hotărârilor capitale din perioada '44-'47, dar bătrâneţea excesivă a Regelui pe care graba prezentului l-ar transforma într-un personaj irevocabil catapultat în trecut, dar diverşi monarhişti contributori la păstrarea imaginii Casei Regale sub peceţile unei ilustre caducităţi, dar Principesa Margareta preferându-l pe Principele Radu în locul unei alianţe strategice pe linie de sânge albastru, dar...

Formatori de opinie recrutaţi de servicii secrete mai vechi şi mai noi combat furioşi pe baricadele antimonarhice. Elite umaniste, polenizate nu de mult de graţia regalităţii, îşi muşamalizează convingerile în mohorâte apostazii de grup. Istorici cu vizibilitate lucrează la portretele monarhilor români cu tuşe încă ezitante: tehnic-„pointiliste" cu ­Carol I şi Ferdinand, vitriolant-„expresioniste" cu Carol al II-lea, difuz-„impresioniste" cu Mihai I. Arii incomensurabile ale memoriei colective sunt controlate de mitologia antiregală construită de propaganda comunistă. Potenţialii catalizatori ai spiritului public nu se arată apţi sau dispuşi să le inducă tinerilor o stare discret emulativă în aplecarea asupra chestiunii regalităţii, refuzându-le astfel şansa descoperirii unei Românii demne şi merituoase care, e drept, nu răspunde la comanda „copy-paste". Ce e de făcut?

Radu Călin Cristea este analist politic şi scrie pentru "Adevărul''.