Admiraţie

0
0

Am aflat cu întârziere de moartea unei distinse doamne a teologiei ortodoxe româneşti contemporane, Anca Manolache (1923-2013). Simptomatic, faptul nu a fost consemnat de presa eclesială centrală.

Şi totuşi, Ancăi Manolache îi datorăm în teologia noastră multe. Celei care a îngrijit editorial traducerile filocalice şi marea sinteză dogmatică a Părintelui Stăniloae, stând cu anii aplecată asupra manuscriselor, discutând cu autorul variante stilistice şi, la nevoie, verificând sursele citate. De regulă, tocmai această muncă este din ce în ce mai puţin apreciată la noi, indiferent de domeniu. Să te dedici textelor altora, să le ajuţi să ajungă la public, să le cureţi, aşa zicând, pantofii înainte de a ieşi în stradă, să ai grijă şi să fii pe cât de solidar pe atât de discret – iată o virtute frecvent ignorată.

Anca Manolache a făcut parte dintr-o generaţie de femei-teolog precum Natalia Manoilescu-Dinu (1920-1990) sau Olga Greceanu (1890-1978) care, fără să fi terminat Teologia, a practicat-o prin artă. La nivel european, Ortodoxia feminină era îmbogăţită în epocă prin cărţile şi studiilor unora ca Elisabeth Behr-Sigel (1907-2005), convertită de la protestantism, sau Myrrha Lot Borodine (1882-1957), figură importantă a exilului rusesc de după lovitura de stat bolşevică. Acestea la un loc şi altele asemenea formează un veritabil filon teologic încă insuficient valorificat.

Absolventă de Litere, Drept şi Teologie, deţinut politic timp de şase ani pentru motivul de a nu îşi fi trădat prietenele, adică pentru „omisiune de denunţ“, Anca Manolache, aşa cum am cunoscut-o după 1989, te cucerea prin curiozitatea caldă a unei persoane care nu dorea să afle pur şi simplu ceva, o informaţie, ci să facă experienţa Cuiva. Un detaliu sugestiv: Părintele Anania, viitorul mitropolit al Clujului, avea să o angajeze pe doamna Manolache la Institutul Biblic, moment descris de aceasta ca fiind „a doua eliberare“.

Dincolo de coordonatele unei biografii, exemplară rămâne forţa pe care femeia o poate pune în slujba Evangheliei. Chiar dacă, prin mariologia constitutivă, Ortodoxia a integrat teologic chestiunea feminităţii, evitând astfel să bată câmpii feminismului, nu este mai puţin adevărat că avem un deficit. Se ignoră, de pildă, că pastoraţia multor preoţi ar fi imposibilă fără angajamentul soţiilor lor. Sau că femeile sunt baza reală a comunităţilor de credinţă. Că pentru jertfa lor vor primi, cu siguranţă, răsplata lui Dumnezeu. Că, din partea bărbaţilor, ar merita, până atunci, admiraţie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite