Acelaşi Băsescu, acelaşi Ponta, o nouă Românie

0
0

Lunile de după „şocul 16 noiembrie” au fost de repoziţionare pentru toţi politicienii de top. Spun de top pentru că mulţi din linia a 2a şi a 3a par că nu au înţeles absolut nimic şi se încăpăţânează să rămână cantonaţi în aceeaşi retorică isterică marca Antena3 şi nu realizează că îşi trăiesc ultimele zile de viaţă politică. Unii vor fi ucişi politic de „boala” DNA iar cei mai mulţi de alegerile din 2016.

România este o ţară care trebuie condusă de un lider. România nu este şi probabil nu va fi niciodată o ţară care să poată fi condusă de un manager. România are nevoie de un preşedinte care să dea direcţia dar să ştie şi cum să o impună. Cu o mănuşă de fier, nu doar cu vorba dulce. Klaus Iohannis este astăzi în perioada de acomodare iar acomodare înseamnă perioada în care trebuie să înţeleagă care este poza reală a ţării pe care a primit-o de la români. Pentru un om care nu a fost în politica centrală în ultimii 25 de ani este foarte dificil să înţeleagă toate aţele transpartinice şi intrapartinice care leagă clasa politică. Dar această perioadă de acomodare nu poate să mai dureze foarte mult pentru că România se înnămoleşte în fiecare zi, iar românii care nu îi mai vor nici pe Ponta nici pe Băsescu vor înceta să mai aibă aşteptări şi asta se va reflecta într-un absenteism masiv la alegerile din 2016.

Iar din absenteism singurul câştigător este PSDul (cu siguranţă nu condus de Victor Ponta) care are un electorat cu o cultură politică redusă dar extrem de disciplinat.

Deşi profilul lui Klaus Iohannis era binecunoscut de dinaintea campaniei electorale, la nivel de subconştient, nimeni nu credea ca în fapt el nu va fi la fel ca Traian Băsescu şi poate chiar ceva mai mult decât atât. Speranţa pusă în el de valul de votanţi din toamnă era, la nivel declarativ, una de decenţă şi fermitate dar în subconştient una de forţă, de o forţă mai impunătoare şi mai tăioasă decât cea din ultimii 10 ani ai lui Băsescu. Chiar dacă românii se declarau pudibonzi, toţi savurau pasional ieşirile războinice de la ora 18.30.

După încheierea mandatului, Traian Băsescu a intrat într-o perioadă de „adormire” care a durat puţin peste două luni, fiind reînviat de circul din jurul arestării Elenei Udrea. În acelaşi timp, după ”respiroul” din Dubai, Victor Ponta a fost într-un moment de ceaţă al carierei: pe de-o parte nu accepta înfrângerea şi nu o înţelegea, pe de altă parte partenerul şi deopotrivă duşmanul său, Traian Băsescu, dispăruse subit din viaţa publică iar telespectatorii erau toţi atenţi la Klaus Iohannis, nu mai erau interesaţi de trecut. În primele 2-3 luni Ponta a redescoperit decenţa, bunul simţ, curtoazia, normele elementare de educaţie, totul până la reintrarea lui Băsescu în arenă. În ultimele săptămâni Premierul României a redevenit acelaşi din ultimii 3 ani, a revenit la aceleaşi glume de cartier, aceaşi aroganţă şi atitudine care i-a scos pe români în stradă.

După două luni de nou „stăpân”, de tatonare, după două luni în care Marele PNL n-a reuşit să arate că fără sprijinul direct al Preşedintelui (oricare ar fi el) poate să îşi formeze singur o majoritate, după două luni în care DNAul părea mai dezlănţuit ca oricând, cei doi poli ai vieţii politice s-au reapucat să facă ce ştiu ei cel mai bine: circ cu înjurături. Niciunul n-a înţeles că exact atitudinea asta le-a adus sfârşitul politic. Pe de-o parte Victor Ponta a fost epuizat de mitralierea continuă a lui Traian Băsescu iar fostul preşedinte şi-a atras un val ireal de ură în societate tocmai datorită acestui comportament. Inclusiv partidul de suflet, PDul, l-a pierdut prin această atitudine. Foarte multe lucruri bune, obiectiv bune, reuşite de Băsescu în 10 ani sunt umbrite de discursul său de astăzi, de multe ori cu tendinţe anarhiste.

Traian Băsescu reuşeşte să se menţină viu fără niciun element de fond.

Retorica sa, pe lângă că dinamitează propriul mandat distruge si bruma de electorat al PMPului care acum abia mai trece de 2% în sondaje. Vechii PDLişti fugiţi încearcă deja să se întoarcă prin orice mijloace in noul PNL iar cei care nu sunt acceptaţi iau calea „interesului naţional” - UNPR care îi primeşte fără probleme. Prin discursul său agresiv, care pe fond relevă nişte lucruri potenţial periculoase (abuzuri ale justiţiei), Băsescu nu face decât să decredibilizeze o temere care începe să existe în societate. Dacă fostul preşedinte n-ar face ca discursul său să pară o reglare de conturi între el şi echipa Coldea-Kovesi, dacă Parlamentul nu ar bloca într-un mod patetic cererile justiţiei, atunci s-ar putea genera dezbateri credibile despre conduita actuală a DNAului dar prin acţiunile lor nu fac decât să legitimeze în ochii românilor agresivitatea procurorilor care într-adevăr, de multe ori, merg spre limita spiritului legii penale.

Victor Ponta, pe de altă parte are o problemă majoră de legitimitate provenită nu din eşecul din toamnă, ci din valurile de arestări. Pe de-o parte în jurul său gravitează 7-8 dosare penale (referendumul, cumnatul, Duicu, votul din diaspora, Şova etc.) iar pe de altă parte trebuie să acopere scandalurile arestărilor de miniştri şi lideri în funcţie, dar şi protejarea penalilor din Parlament. Pentru asta este nevoit să arunce în piaţă gloanţe electorale uriaşe precum Codul Fiscal, reducerea de TVA sau mărirea salariilor bugetarilor (temă aruncată exclusiv pentru a distrage atenţia de la scandalul salvării lui Dan Şova), gloanţe pe care în mod normal nu le-ar arunca astăzi, cu mai bine de un an înainte de alegeri şi care par încropite pe genunchi şi sunt blamate pe rând de toată lumea (FMI, Consiliul Fiscal, analişti). 

Culmea este că în acest moment Klaus Iohannis chiar nu are ce face. Intervenţia lui în lupta dintre doi gladiatori, condamnaţi deja la moarte politică, nu ar face decât să pună sub semnul întrebării ideea de a schimba modul de a face politică în România. Iohannis nu se va implica şi datorită personalităţii sale. Aproape nimeni, dintre cei obişnuiţi cu politica ultimilor 25 de ani, nu concepe că poate exista şi un altfel de om. Şi e bine că procedează aşa! Însă asta nu înseamnă că Preşedintele nu trebuie să vegheze asupra guvernării şi asupra Parlamentului. Preşedintele trebuie să găsească repede mijloacele, pârghiile de constrângere a acestui legislativ puternic cariat de corupţi şi a acestui guvern al disperării şi pentru că efectele unor măsuri luate de animale politice rănite şi muribunde pot fi devastatoare pentru ţară. Măriri de salarii haotice, reduceri de taxe gândite pe drumul dintre studiourile de televiziuni, promisiuni populiste lansate doar să acopere anchetele DNAului au toate un potenţial nociv pentru România următorilor 5-10 ani. Este de datoria Preşedintelui, ca arbitru, să atragă atenţia şi să pună presiuni în mod real pe acest guvern. Drumul PNLului spre guvernare pare blocat până în 2016 iar Preşedintele trebuie să vegheze, să conserve România pentru ca liberalii să nu fie obligaţi să plătească preţul politic al disperării lui Victor Ponta.

Sarcina cea mai dificilă este a PNLul care trebuie să profite cu mare înţelepciune de „răgazul” creat de imposibilitatea formării unei majorităţi şi cu mare atenţie să îşi construiască imaginea cu care va veni la alegeri. Trendul este pozitiv, românii, chiar dacă încă nu prea înţeleg ce se întâmplă, au o încredere uriaşă în Klaus Iohannis şi în liberalii giraţi de el. Dar acest status este foarte fragil, e nevoie de un mandat întreg al Preşedintelui pentru ca acest spirit să poată fi imprimat în societate iar mandatul trebuie să se bazeze pe un guvern curat şi performant. Pentru asta este obligatoriu ca PNLul să arate o altă faţă decât cea din ultimii 25 de ani iar echipa cu care va veni în alegeri să aibă un alt suflu, în spiritul personalităţii Preşedintelui. Pentru că riscul major e eşecul iar eşecul acestei politici a lui Iohannis înseamnă sfârşitul speranţei românilor şi întoarcerea la politicieni de tipul Băsescu-Ponta pentru încă 25-30 de ani. 

Este foarte greu ca după un eşec al acestei politici, în 2019 sau în 2024 cineva să mai poată coagula încrederea românilor resemnaţi. Firul este foarte subţire, este nevoie de multă inteligenţă şi maturitate pentru a-l consolida pentru că aşa cum însuşi Traian Băsescu spunea în 2007, există ceva mai rău decât oamenii răi - indiferenţa oamenilor buni. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite