2,5 milioane de doze
0Peste 2,5 milioane de doze de vaccin deja distribuite, cca 50.000 de persoane vaccinate zilnic (cu un ritm care va creşte rapid în următoarea lună), şi o populaţie din care doar unul din cinci români se opune explicit şi extins vaccinării.
Adăugăm la asta faptul că peste 90% din cadrele medicale sunt deja vaccinate, ceea ce pune la adăpost sistemul medical actual de perspectiva unei noi blocări a resursei umane (aşa cum se întâmplase anul trecut). Dacă ritmul actual continuă, până la finalul verii va fi fost atins obiectivul asumat de autorităţi de a imuniza peste două treimi din populaţie. Sigur, acum pare departe acest obiectiv, însă calculul matematic arată că este nevoie de încă maxim 5 luni în ritmul actual pentru a avea imunizate 9 milioane dintre români. Fiindcă este previzibil că ritmul de imunizare va creşte, putem afirma destul de sigur că România este pe cale să îşi îndeplinească obiectivul chiar mai repede...
Sunt câteva elemente care trebuie reţinute, dacă alegem să ne uităm mai ales la partea plină a paharului:
- Peste jumătate dintre români îşi doresc vaccinul, conştienţi că acesta le deschide drumul fie spre siguranţa medicală, fie spre libertatea de a călători sau de a fi mai mult în contact cu cei dragi. Cei vaccinaţi vor avea cu siguranţă avantaje majore faţă de cei reticenţi – iar aceste avantaje se vor transforma în diferenţe de venituri, de oportunităţi, de experienţe.
- Succesul narativelor anti-vaccinare există, dar nu este unul extraordinar, în ciuda zgomotului de fond pe care media îl întreţine. În afara votanţilor AUR şi a publicului care, uzual, nu se informează deloc, majoritatea românilor sunt în diverse grade receptivi la argumente raţionale, atunci când acestea sunt prezente în spaţiul public (fie că vorbim despre vaccin, despre restricţii, despre tratamente etc).
- Implicarea Armatei Române în acest proces al vaccinării este un succes incredibil şi remarcabil. Fără Armată este greu de imaginat că instituţiile conduse de politicieni ar fi avut rezilienţa şi încăpăţânarea de a pune în aplicare, zi de zi, programul stabilit. Dacă ne uităm doar la cât de uşor se sperie liderii vremelnici de ştiri şi comentarii online, putem aprecia modul în care militarii ajută statul român în acest proces.
- Revenirea la normal este, în percepţia oamenilor, asociată cu un mix între vaccinare şi ridicarea în viitor a restricţiilor. Nici una, singură, nu va duce la finalul pandemiei, iar absolutizarea singulară a uneia dintre cele două nu va face decât să ridice aşteptări disproporţionate. Cheia care pare că poate oferi un tip de speranţă ţine de adaptarea constantă a restricţiilor la condiţiile sanitare, în paralel cu vaccinarea unui număr cât mai mare de oameni.
- Deşi restricţiile sunt privite acum ca un adversar mai puternic chiar şi decât covid în sine, autorităţile (inclusiv din România) nu coboară garda, preferând gesturi corecte. Cazul vaccinării cu AstraZeneca, de săptămâna trecută, arată că este nevoie de rezistenţă în faţa manipulărilor şi jocurilor politice, răbdare în explicarea fiecărei măsuri în parte, iar beneficiile pot fi majore pe termen mediu.
- Chiar dacă există o tendinţă îngrijorătoare în mainstream media de a prelua teme populiste şi chiar dezinformări, majoritatea surselor centrale de informare preiau mesajele autorităţilor, existând o relaţie directă între încrederea în autorităţi şi respingerea teoriilor conspiraţioniste. Altfel spus, cei care urmăresc ştiri la TV sau în online au, conform studiilor noastre, o mai mare predispoziţie în a respinge teoriile conspiraţiilor şi în a respecta recomandările profesioniştilor.
- Cum arată şi studiile publicate de CPD SNSPA, România rezistă la propaganda anti-occidentală, chiar dacă aceasta este folosită pentru a vulnerabiliza publicul confuz în prezent. Românii sunt, în marea lor majoritate (în raport de 4 la 1), pro-occidentali, doritori de valori democratice, iar ofensivele din ultimul an nu au făcut pagube majore.
Vom continua să monitorizăm publicul vulnerabil la propagandă, la dezinformare şi vom reveni cu concluzii de cercetare. Până atunci, să ne întoarcem la cele câteva cifre propuse la început...
2,5 milioane de doze de vaccin, peste 90% din cadrele medicale vaccinate, doar unul din 5 români refuză explicit vaccinarea, iar tendinţele vor face ca românii să îşi atingă ţinta de vaccinare până la finalul verii. Viitorul nu sună atât de rău, chiar şi în contextul unui val trei pandemic...