Articole scrise de Doina Ruști

Există o stradă în Bucureşti, unde mitropolitul Cozma, mort fără urmaşi direcţi, a îngropat un sipet cu scrisori. Expeditorul lor era un tip căruia nimeni nu-i scrie numele, el rămânând anonim ori mai degrabă ştiut numai după cognomen, care era Desfr...

Locul uitării - asta vreau să punem pe hartă acum. Dar înainte de asta, aş vrea să răsfoim o carte, unde Freud spune că uitarea unui nume e adeseori consecinţa refulării unui eveniment trist, a vinovăţiilor, a diverselor complexe....

Tuică, un vagabond care venea periodic la Bucureşti, de fiecare dată aducea cu el Piaza-Rea. Deşi se născuse în casa unui aprod din mahalaua lui Popa Soare, acest Tuică rămăsese orfan de la cinci ani. Nişte rude i-au luat casa şi l-au dus la Orfelina...

Sfârşit de aprilie, 1798, ca acum, imediat după Paşte. Dintr-un nizam domnesc aflăm că se anunţă o invazie de lăcuste. Respectiv, încă mici şi mai uşor de stârpit, aceste lăcuste porniseră uşurel dinspre Focşani spre Bucureşti.

Printre obiceiurile importante ale lumii bucureştene se numără şi bătaia justiţiară. De-a lungul timpului, oamenii au fost bătuţi cu biciul, cu funia udă, altoiţi cu joarda, dar de departe cea mai răspândită pedeapsă este bătaia la tălpi....

Dintre femeile cărora li s-a dus vestea în lume face parte şi Syrka. Născută la Skopje, a crescut şi-a-nvăţat bucuriile într-o mahala din Stambul. Încă de mică dovedise înclinaţii către magie, femeia aceasta putând să înmoaie voinţa oricărui om....

Despre domeniul Doicescu am scris cel mai mult. Începând cu Biserica de la Colţea, coborând spre Unirii şi înaintând spre Est, până dincolo de strada Caimata, cândva au fost proprietăţile Doiceştilor, boieri vechi, pomeniţi prin cronici.

Deja am ajuns la Londra, la marele târg de carte, iar eu mă gândesc la harta mea, cu întâmplări varii. Toată crema din industria cărţii se află aici, imaginaţi-vă tipe stilate, tunse băieţeşte, cu pantaloni până la gleznă şi pantofi de lac, fără toc....

Voi începe cu un loc viu, zona din faţa magazinului Unirea. Pe la fântânile actuale a fost mereu iureş de lume şi încă şi astăzi, dacă eşti atent, se mai aud chicotelile mici ale unor oameni care-au trecut pe-acolo....

De astăzi încep să vă povestesc despre „harta întâmplărilor”. Trăim o perioadă în care hărţile se mişcă şi cum nu sunt în stare să vorbesc despre aceste schimbări, despre război şi despre suferinţele provocate de el, despre ucraineni sau despre ruşi,...

Un cuvânt cu potenţial narativ este pitic, cu toată familia lui numeroasă, care presupune micşorarea din varii motiv. A te piti de frică, făcut chitic, până a te  pitula în glumă,  a te face pitulice şi aşa mai departe.

Berceni - iată un cuvânt pe care l-am auzit recent, vorbind cu Ligia Pârvulescu. Ea s-a născut în cartierul Berceni. Şi din una în alta, am aflat că circulă o istorie despre numele cartierului, pe cât de încetăţenită, pe atât de amuzantă, din punctul...

Pregătisem o istorioară, ca de obicei, dar cum vremurile sunt pline de arme, pun aici un fragment pe această temă, extras din romanul Zogru (2007), care zilele astea iese de sub tipar la Marsilia - în semn de solidaritate cu cei care suferă.

În mijlocul Epocii Fanariote, pe la 1769-70, Bucureştiul s-a aflat sub ruşi. Trupe una, după alta, bărbaţi cheflii, unii franţuziţi, alţii doar puşi pe distracţii, au năvălit în Ţările Române. E vorba despre Războiul ruso-turc (1768-1774), pe vremea ...

Intrat în argoul anilor 80, cuvântul „ţol- ţoale” cu toată familia, a avut parte de o glorie categorică.  Îmbrăcat la ţol festiv însemna în haine oficiale, iar înţolit era cineva cu bani şi surse în străinătate.

Dintre cuvintele rezistente la tăvăleală face parte si geamantan. Intrat în română cândva prin secolul 17, vine din greacă (tzamandani), preluat în turcă în forma uşor adaptată - camadan -, a adus cu el şi obiectul, o ladă mică, de voiaj, cu mâner şi...

Ah ce plăcut e să te întâlneşti cu lumea şi să sporovoieşti, să trăncăneşti să stai la taifas pur şi simplu! E atât de plăcut încât sunt şi multe cuvinte pentru acţiunea aceasta.

Astăzi fac o mărturisire, vă scriu o epistolă vouă, celor care mi-aţi citit  blogul, dar şi celor care mi-au scris.

Mai întâi a fost „fugar”, venit din latină, impus prin uz, extins pe scară largă, ca om fără ţară, fără trib, hărţuit, urmărit, izgonit, străin oriunde s-ar fi dus. În afara legii.

Natantol, natantoală, natantoli - iată un adjectiv plin de ponoase, pe care dicţionarele îl dau fără origini. Apărut din neant, ca un balon de săpun, ceva fragil, imprecis, trecător. Totuşi are şi el o istorie, care merită detaliată....

Cuvântul „zână”, via Pârvan, Eliade etc, ar veni de la zeiţa Diana, al cărei cult se întinsese prin pădurile fostei Dacii. Ritualuri, dezmăţuri mistice, întâlniri nocturne şi dansuri macabre. Cam asta făceau adepţii Dianei, devenită Sancta Diana - Sâ...

Rădăcinile sărbătorilor de iarnă, în special ale Crăciunului, se duc în timpuri precreştine şi se leagă de venirea anotimpului rece şi de solstiţiul de iarnă, ca barieră, dincolo de care ziua începe să crească. Tocmai de aceea, este o sărbătoare a So...

Cuvântul ciudat vine din slavă şi e intrat în limba noastră în primul rând prin textele religioase, scrise în slavonă, dar nu numai. Ciudă însemna la origini minune, dar şi mirare, desemnând ceva care te lasă cu gura căscată de uluire.

Secolul 18 a fost al eşarfelor. Atât bărbaţii cât şi femeile le purtau înfăşurate în jurul capului, împletite în păr, legate în varii feluri ori prinse în agrafe, cu o neglijenţă aproape tehnică. Existau şi agrafe speciale, în formă de funde, discuri...

E ştiut faptul că acest personaj mitologic are o viaţă grea, transformându-se periodic din om normal în fiară sângeroasă, uneori în lup, alteori în hybrid, cel mai adesea în basmele noastre având cap de viţel roşu şi corp de om sau de felină. Viaţa l...

În linia lui brânză, viezure, strugure şi a altor cuvinte din substrat, se înscrie şi spân. Originea lui se pierde în vechea Europă, mai precis în greacă (spanos), dar cu răspândire şi în alte limbi vechi, ca albaneza sau limbile slave.

Tilu Băjescu a trăit în Bucureşti pe la finele secolului al 18-lea. Era preocupat de elixire şi citind câte ceva despre el, l-am făcut personaj în romanul Manuscrisul fanariot....

Marghiol este un cuvânt cu istorie şi cu oarecare caracter. Venit din grecescul marghiolos, de unde s-a răspândit în limbile neolatine (mariole), însemna iniţial aventurier, fluşturatic, apoi manipulator, seducător şi chiar viclean....

Cuvintele astea le voi evoca în amintirea lui Gligore calemgiul, un tip care mi-a stârnit interesul pentru că era foarte interesat de desene şi de texte criptice, găsite prin hârţogăria care-i trecea prin mână.

Îmi plac cuvintele. Sunt ca nişte conserve în care se păstrează părţile cele mai interesante ale istoriei. Întotdeauna am citit Dicţionarul lui Şăineanu ca pe un roman şi-am devorat glosarele cărţilor vechi. Dar nu doar cuvintele din dicţionar mă pas...

Verbul a înfiera a rămas legat de epoca stalinistă, când diverşi omeni ieşeau la balcon, ca să batjocorească pe cineva. În toate timpurile gloria a însemnat să-i calci pe alţii în picioare, iar lucrul ăsta a fost mereu posibil, prin tupeu şi prin spr...

O singură dată a simţit imboldul de a-şi căuta norocul în lume, nu cu mult înainte de-a fi împlinit 20 de ani, când un bărbat o făcuse să sufere....

Ajunge în  Bucureşti cândva pe la 1776. E un bărbat care ştie bine turceşte, dar rupe şi pe româneşte un pic. Numele lui este Hagi Zaharie, zis Străinul. Nu e turc, nu e alt neam. Nu se recomandă ca făcând parte din vreo naţie. Dar vine direct de la ...