Articole scrise de Doina Ruști

Peste Bucureşti căzu iarăşi teroarea parfumului de magiun. Prin livezile desfrunzite se lăsau valuri, iar pe străzi, pe poleiala de gheaţă, aluneca miros de arsură.

Un cuvânt frumos, care s-a tot rebranduit de-a lungul vremii este simfonie. Intrat în epoca fanariotă, cu sensul său etimologic, era destul de răspândit prin mahalalele Bucureştiului.

De astăzi încep să vorbesc despre cuvinte, despre istoriile ascunse în împletitura de sensuri pe care le adună de-a lungul istoriei. Denumirile de acţiuni şi de lucruri, numele oamenilor, ale locurilor, ale apelor şi-ale numeroaselor dispoziţii pe ca...

Anul 1795, luna februarie. Într-o trăsură cam ponosită, Hagi Ion, polcovnic mărunt din Prahova, şi fiica lui, evident fără nume, coboară la Mitropolie.

Toia - frumos nume, nu? Un tip de 18 ani, tuciuriu şi cu ochii verzi, întotdeauna cu o pălărie fiţoasă pe cap, căci, deşi simplă împletitură de paie, era înnobilată cu o pânză care păstra încă ceva din focul pe care-l avusese iniţial: nu e era roşie,...

Am intrat în epoca ipseităţii exacerbate, iar ceea ce scrie sau face altul contează din ce în ce mai puţin. Tocmai de aceea apreciez infinit că veniţi să citit acest blog. Regret că nu ştiu să vă răspund la subsol, dar ma găsiţi pe reţele, ştiţi, nu-...

Să vă spun mai întâi cum arăta: o pânză subţire, cu ceva fire de mătase prin ea, de un galben şters, pe care se vedeau din loc în loc umbrele cenuşii - poate flori, poate capete de pisici - nu puteai să-ţi dai seama. Iar pânza asta a căzut cumva în m...

Când era mic, în vremea, acum atât de îndepărtată, a vieţii lui fericite, îi plăcea să bată cartierul de la un capăt la altul. N‐avea prieteni, ci colinda singur. Îi plăcea să se joace mai ales în spatele unei brutării, unde fusese cândva o...

Era un bărbat cu multe probleme emoţionale, fiul unei văduve înstărite din marginea mahalalei Ecaterina (pe-aproape de Podul lui Şerban Vodă).

Anul 1788. Constandin o înşală pentru că îl bate şi îl ocărăşte, îi pune lăturile în cap. Ea e Maria- Miruţa. El e logofăt de isprăvnicie - ţine catastifele, scrie după dictare, întocmeşte documentele taxelor, face rapoarte etc. E contabil, dar şi sc...

Băneasa Filipeasca moare într-un august de chihlimbar, anul 1788. Iar ultimele ei după-amieze se scurg sub pe divan, privind crengile unui nuc, care bat în fereastră. Departe, printre frunzele morţii, se mişcă în valuri dogoarea de vară. Alături de b...

Era anul 1782 - vă imaginaţi: plin de culori şi de parfumul cuptoarelor. Început de vară bucureşteană, cu mătăsuri asudate, cu tei înfloriţi. Un elev a ieşit de la Sf. Sava, cam pe unde este Universitatea de azi, îmbrăcat cu un anteriu nou-nouţ, făli...

Săptămâna trecută am scris despre Leun, o pagină din „Manuscrisul fanariot”. Personajul acesta porneşte de la câteva documente din secolul 18 şi, desigur, numele lui este o deformare de la Leon, vehiculat în epocă, scris întocmai ori de câte ori vene...

În dimineaţa de februarie, tot Bucureştiul era ieşit pe străzi special pentru Leun, ca să vadă ce va face, dacă va urca spre Colţea sau dacă va trece podul, ca să se piardă fără urmă, ascuns în cupeul albastru pe care contele Hastatov îl plătise spec...

Doi tipi se întâlnesc în Stambul, pe la anul 1792 şi constată cu plăcere că sunt amândoi de sânge valah, unul din Dâmboviţa, iar celălalt, născut în Giurgiu, ajuns la Stambul de mic, ca ajutor de bărbier, lucru care i-a folosit foarte mult.

În fine, am găsit un document, în care femeia, ştiţi, nevasta, de obicei anonimă - are, în sfârşit, nume! Şi-ncă unul parfumat, ca o petală de floare rară. Personajul de astăzi se numeşte Nedelea, nume feminin foarte la modă prin secolele 16-17, adic...

Într-un document din anul 1794, am aflat o întâmplare petrecută în incinta Mânăstirii Balamuci. E adevărat că acolo s-a făcut la un moment dat un ospiciu, dar asta abia 30 de ani mai târziu. În momentul la care mă refer i se spune Sfânta Mânăstire Ba...

Cândva, pe la începutul anilor 1790 trăia la Buzău o boieroaică pe nume Maria Minculescu, paharniceasă, adică văduva unui tip cu rang de paharnic. Paharniceasa - pe scurt.

Ne aflăm în primăvara lui 1793, pe vremea mitropolitului Filaret, cu puţin înainte ca acesta să cadă în dizgraţia principelui Moruzi. În cancelaria Mitropoliei intră un tip, pe nume Arghir, care-i cere lui Filaret să-l dezlege din căsătoria în care s...

Într-un şir de documente întinse de-a lungul unui an, din noiembrie 1793 şi până la finele lui octombrie, 1794, aflăm despre mai multe fapte legate de un jaf răsunător. Este vorba despre un furt din Biserica Udricani (astăzi monument istoric).

Mulţi oameni rămân consemnaţi prin istorii, fără să fi făcut ceva special. Sunt amestecaţi într-un mic scandal, apar ca martori, sunt pomeniţi parantetic.

După respingerea austriecilor, la 1791, care avea să finalizeze războiul cu turcii (prin pacea de la Şiştov), mulţi ostaşi bravi au făcut o excursie pe cinste dincolo de munţi, printre aceştia aflându-se şi căpitanul Andrei Brutaru din Craiova.

Ecaterina era sora lui Alexandru Moruzi, domnitorul. După măritiş, şi-a căpătat toate libertăţile şi obişnuia să pună caii la trăsură şi să facă mici excursii prin Bucureşti şi prin împrejurimi, încât la trei ani distanţă de la nuntă i se dusese vest...

Printre multele nuanţe ale unei legături amoroase se află şi următoarea, consemnată în legile lumii fanariote: dacă o fată a făcut dragoste cu un bărbat care a rugat-o doar o singură dată - nu are drept la nicio despăgubire.

Printre multele personaje din „Manuscrisul fanariot“, se numără şi Deli Zorzo, un secretar de la cancelaria Mitropoliei, care până la finalul romanului ajunge mitropolit, cu numele lui adevărat care era Dositei Filiti, personaj real, de altfel, cărui...

Printre personajele mele secundare se numără şi Tuică, un vagabond din romanul Manuscrisul fanariot, care aducea cu el piaza rea.

În anul 1793, Alexandru Moruzi s-a străduit mult să stârpească bandele de tâlhari. Erau numeroase, jefuiau la drumul mare. Hoţii erau daţi în urmărire, după o descriere amănunţită, încât se poate spune că aici se află originile portretului literar la...

Unul dintre personajele mele preferate este Ismail Bina Emeni, pe care îl pomenesc şi în romanul Paturi oculte. El apare adeseori prin documentele din vremea lui Brâncoveanu, dar pentru că mi-a plăcut numele, în scrierile mele e nemuritor prin diferi...

Pe la anul 1786 trăia la Hârlău un anume Nicola Gheorghiu. Tip bine situat, cu ceva acareturi, cu prăvălii şi c-o patiserie de lux,  acest Nicola era fandosit şi amator de călătorii, destinaţia lui favorită fiind Bucureştiul.

În anul 1797, pe când în lume se pregăteau revoluţiile şi începeau ere noi, într-un sat din Dâmboviţa, două femei îşi făceau planuri şi cloceau speranţe, una mai aberantă ca alta. Este vorba despre două femei aflate în marginea societăţii, mamă şi fi...

Fiind în Ajun de Crăciun pandemic, mă gândesc să închei anul cu un elogiu adus doctorilor, lăudaţi şi denigraţi în mod constant. Documentele vechi pomenesc adeseori fapte legate de ei, înfăţişându-i ca sclavi de lux, într-o perioadă, sau ca slujitori...

Ene este seimen, adică ostaş plătit, iar viaţa i s-a dus în slujbă la Spătărie. Ne aflăm în anul 1794, toamna, iar printre culorile, care, în Bucureşti, păstrează şi luminile Dâmboviţei, Ene Seimenul scrie o scrisoare de zor.

1794. Noiembrie cald şi plin de molime. Prin Bucureşti mişună hoţii, iar puşcăriile sunt bântuite de tifos, care ucide fără milă, se întinde de la o celulă la alta, iar într-una dintre acesta se află un bărbat prăpădit, din satul Roeşti, Vâlcea....