Articole scrise de Doina Ruști

Între multele hârțoage ale veacului fanariot s-a păstrat și o hartă, nu ceva elaborat ori executat cu exactitate, ci mai mult un desen, o schiță a unui cartier bucureștean.

Lila Vindecătoarea a fost o femeie trupeșă, cu privire cruntă și darul vindecării. Avea o casă frumoasă în mahalaua Stelea, unde lumea făcea coadă, încercând să ajungă la înspăimântătoarea Lila, care te făcea bine cu o singură privire.

Zilele trecute am deschis Anonimul Brâncovenesc și mi-au căzut ochii pe o frază foare personală.

Bucătarul urla. El, atât de încrezător în forţele lui, era acum o scufie murdară, aruncată lângă un gard. Piaţa de sclavi era într-o vale, iar de jur împrejur lumea privea ca la urs.

Prin Bucureștiul de la finele secolului al 18-lea apăruseră un fel de circari, cu obiecte exotice, între care un lanț, care se mișca singur, un ochean care îți arăta ce se întâmplă la mii de kilometri distanță și pantofii împărătesei Ecaterina

La Mânăstirea Văcărești trăia un anume Onisim, călugăr tânăr, care se descurca bine cu oamenii; avea abilități mari de comunicare, încât devenise responsabil cu strângerea banilor de la Hanul lui Constantin Vodă.

Pe la finele secolului fanariot se găsea de cumpărat o hârtie de scris, care avea imprimată sigla fabricantului, reprezentând trei pălării, din care motiv hârtia se numea tricapelă.

În romanul „Mâța Vinerii” unul dintre personajele principale este un spiritist. Printre altele, acesta îi anunță pe bucureșteni că va veni un hoț cu puteri vrăjitorești să fure o carte din Biserica Enei – respectiv, Cartea interzisă a lui Solomon.

În weekend plec la Belgrad, la Târgul de Carte. Pe lângă evenimentele organizate de Ministerul Culturii, voi avea și o întâlnire cu cititorii „Lizonacei”.

Printre cumpărăturile rare ale bucureștenilor se aflau și fructele exotice - portocale, mandarine, struguri mari, smochine, iar uneori ananas, pe care îl regăsim în comenzile Brăiloilor.

Și ce miresme se răspândeau prin toată pădurea! Uneori eram la Gorgan, dar știam ce se gătește în bucătărie, căci aburii se răspândeau peste pădure, prin mlaștini și prin tot ținutul, care pe atunci era țara noastră.

Pe una dintre listele de obiecte furate la anul 1760, se află și un inel, care mi-a atras atenția printr-o descriere amănunțită.

În neogreacă „zernekades” era narcisa, pe care turcii au transformat-o în zerenkadá, iar la noi a ajuns în forma zarnacadea.

O poveste interesantă, consemnată în și ea în hârtiile agiei, se referă la dispariția uni luntraș, care scotea scoici din bălțile Bucureștiului, mai ales din actualul Cișmigiu.

În secolul al 18-lea bucureștenii comandau adeseori rarități din afara țării. Dar aveau și furnizori la Sibiu care procurau din Occident rarități.

Auzind de Școala Românească „Nicolae Iorga”, din Liverpool, mi s-a făcut dor să citesc puțin din Iorga și-am deschis la întâmplare un volum desigur, despre epoca fanariotă.

Cum august este bun pentru intrat în lumea subtilă, propun să vorbim despre lucrurile nevăzute. Și voi începe cu un fragment din romanul “Fantoma din moară”:

Dintre scripcarii secolului al 18-lea, l-am ales pe Mătase, despre care se spune că s-ar fi născut cântând. În loc să se smiorcăie sau să plângă, de cum a văzut lumina lumii, l-a şi lovit veselia şi printre gângurelile şi chicoteala de prunc scotea ş...

În gardul unei case din Stambul stătea agăţată o tobă veche, genul caltaboş, cu o curea lată, de petrecut peste piept, ca o centură auto.

Un tip cânta alături de alţi lăutari, pe la nunţi şi alte evenimente, dar la un moment dat i-a murit stăpânul şi s-a trezit om liber, pentru că acel stăpân n-avea urmaşi. Iar libertatea schimbă drumurile şi viaţa. Acest lăutar liber îşi ia lumea în c...

Cum recent am fost la nuntă de lăutari, căci s-a însurat Cobzarul (Bogdan Simion), mi-am adus aminte de lăutarii cunoscuţi de-a lungul timpului, mai ales din citite, amestecaţi în varii istorii, dar şi de cei pictaţi, desenaţi, rămaşi în vizualul vre...

Pe la începutul anilor 2000 mă obseda o casă de pe Calea Victoriei, nu atât prin stil ori prin alte detalii arhitectonice, ci pentru că între mine şi casa aia exista o legătură aproape mistică.

1741, aprilie. Bucureşti. Personajul de astăzi este Ioana, o femeie ca o prună uscată, pe care lumea se face că n-o observă. E bătrână, nu se mai ştie câţi ani are. Dar în mintea acestei femei, mângâiată cândva Ionicica, se perindă încă părţi ale vie...

Pentru c-am povesti despre Dudul lui Brâncoveanu - să rămânem în zonă. După dispariţia infatuatului Marco, pe acelaşi loc s-a mutat un prieten al său, Iane, despre care de asemenea am mai scris („Cămaşa în carouri”)....

Se ştie că Alexandru Moruzi era destul de strict când venea vorba despre încălcarea moravurilor. Interzisese hainele scumpe şi excesul de lux. Şi să nu uităm cât de drastic şi hotărât a fost în privinţa lui Alecu Văcărescu, poetul - pe care l-a lăsat...

Am plecat la mare cu gândul de a schimba ceva în ideea de gală. Când se dau nişte premii, urmează în mod sigur o festivitate cu scenă, cu viori, cu momente artistice....

Într-un oraş cum este Bucureştiul, în care au trăit cu intensitate milioane de oameni, de-a lungul sutelor de ani, „harta” existenţială s-a schimbat de multe ori....

În 25 mai 1798, Alexandru Calimachi, la acea vreme domn al Moldovei, îi face un cadou lui Carp, boier însemnat, de la Curtea sa. În loc să-l recompenseze cu o primă, cu un ceas frumos ori cu o diplomă de onoare, îi dă în dar doi sclavi. Îi şi vedem, ...

Am tot scris despre el, îl ştiţi şi voi, un copac bătrân, sprijinit în schele şi tencuit cu ciment, totuşi verde, în ciuda vârstei, pe jumătate în grădina Bisericii Batişte, şi pe jumătate în stradă. Este imposibil să nu-l fi văzut!

Există o stradă în Bucureşti, unde mitropolitul Cozma, mort fără urmaşi direcţi, a îngropat un sipet cu scrisori. Expeditorul lor era un tip căruia nimeni nu-i scrie numele, el rămânând anonim ori mai degrabă ştiut numai după cognomen, care era Desfr...

Locul uitării - asta vreau să punem pe hartă acum. Dar înainte de asta, aş vrea să răsfoim o carte, unde Freud spune că uitarea unui nume e adeseori consecinţa refulării unui eveniment trist, a vinovăţiilor, a diverselor complexe....

Tuică, un vagabond care venea periodic la Bucureşti, de fiecare dată aducea cu el Piaza-Rea. Deşi se născuse în casa unui aprod din mahalaua lui Popa Soare, acest Tuică rămăsese orfan de la cinci ani. Nişte rude i-au luat casa şi l-au dus la Orfelina...

Sfârşit de aprilie, 1798, ca acum, imediat după Paşte. Dintr-un nizam domnesc aflăm că se anunţă o invazie de lăcuste. Respectiv, încă mici şi mai uşor de stârpit, aceste lăcuste porniseră uşurel dinspre Focşani spre Bucureşti.