Securitatea transfuziilor, subiect de curs. Specialiştii spitalelor din patru judeţe, instruiţi la Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadre medicale reprezentând mai multe spitale din nord-vestul României participă, în aceste zile, la Zalău, la un curs de formare profesională în domeniul securităţii transfuziilor.

Peste 80 de reprezentanţi ai spitalelor şi centrelor medicale din Cluj-Napoca, Baia-Mare, Zalău, Carei, Şimleul Silvaniei şi Borşa participă, în perioada 26-28 aprilie, la un curs de formare profesională în domeniul securităţii transfuziilor.
Intitulat "Rolul medicului curant/prescriptor în asigurarea securităţii transfuzionale", cursul este adresat personalului implicat în stabilirea admiterii la donarea, colectarea, controlul biologic, prepararea, conservarea, distribuţia şi administrarea de sânge şi componente sanguine umane şi este organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în colaborare cu Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea şi Societatea de Medicină Transfuzională "Karl Landsteiner".

La evenimentul care va fi susţinut de conf. univ. dr. Olivia Burtă şi dr. Alina Mirella Dobrota şi-au anunţat participarea 53 de medici, 29 de asistenţi medicali, un chimist şi un biolog.
"Printre obligaţiile referitoare la hemovigilenţă sunt şi cele de a instrui medicii prescriptori. Medicii prescriptori sunt toţi medicii care indică transfuzii de sânge sau de produse de sânge pacienţilor. Este un curs pentru ceea ce înseamnă siguranţa transfuziilor, în cadrul căruia vor fi prezentate şi dezbătute aspecte privind recoltarea clasică de sânge, produsele sangvine utilizate în terapia transfuzională, riscurile terapiei transfuzionale", a precizat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, dr. Liliana Neaga.

Vă mai recomandăm:

Efectele noii salarizări din Sănătate. Fotoliile de şefi de spital, neatrăgătoare pentru medici

Strigătul de disperare al unei mame plimbate cu copilul bolnav între spitale. „Vreau să se schimbe ceva în ţara asta!“

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi