Moarea de varză, leac sau otravă pentru organism? Ce conţine, de fapt, băutura cotată cu puteri tămăduitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerată, în popor, o licoare cu puteri tămăduitoare de-a dreptul miraculoase, moarea este privită cu rezerve de către medici, mai cu seamă din cauza conţinutului foarte ridicat de sare.

Despre moare (n.r. - apă cu sare sau cu oţet folosită la conservarea legumelor) se spune că reprezintă un veritabil panaceu universal, coktailul său de vitamine şi minerale reuşind să vindece sau să amelioreze boli şi afecţiuni dintre cele mai diverse. Cea mai cunoscută întrebuinţare este pentru combaterea mahmurelii, dar deloc de neglijat sunt proprietăţile ei laxative, valorificare în combaterea constipaţiei. De aici vin - şi nu numai - şi întrebuinţările ei în popularele cure de dezintoxicare. Nu în ultimul rând, se spune că moarea de varză este un pansament pentru inimă, crescând tensiunea celor hipotensivi, dar şi un bun pansament gastric, datorită valenţelor sale alcaline.

Medicul nutriţionist Mariu Călinici spune, însă, că nu ar recomanda moarea de varză niciunui pacient, putând fi considerată, cel mult ”un lichid exotic, ce se poate consuma în cantităţi mici ocazional“.

Moarea, ca remediu anti-mahmureală, dezhidratează

Potrivit nutriţionistului, obiceiul de a bea moare după o beţie zdravănă, în speranţa de a scăpa, astfel, de efectele mahmurelii, nu face decât să păcălească, provizoriu, organismul. ”Eu nu recomand moarea pentru combaterea efectelor consumului de alcool asupra tubului digestiv. Chiar dacă, pe moment, aparent calmează arsurile de la stomac şi senzaţia de greaţă, în scurt timp aceste senzaţii reapar şi se manifestă exact de unde le-am lăsat. În plus, din cauza conţinutului foarte mare în sare, moarea dezhidratează, iar acest lucru este extrem de păcătos în cazul mahmurelii”, explică el.

Efectul laxativ, cauzat de excesul de sare

Efectul laxativ, indiscutabil, al licorii este dat - potrivit lui Marius Călinici - de excesul de sare. ”Orice exces de sare - sau de zahăr - are efect laxativ. Asta nu înseamnă că e bine să bei moare pentru a-ţi regla tranzitul intestinal, pentru că excesul de sare, după cum ştim, face foarte mult rău, mai cu seamă că suntem ”bombardaţi” de sare, în alimentaţia contemporană, din toate părţile”, spune nutriţionistul. Efectul laxativ este determinat, parţial, şi de o floră bacteriană conţinută de moare, favorabilă, însă, doar atâta timp cât murarea a fost corect făcută - avertizează medicul.

Bogată în vitamina C şi cu rol de pansament gastric

Lichidul în care varza îşi face fermentaţia atunci când este pusă la murat conţine, la fel ca şi leguma ce o determină, vitamine, în special vitamina C. De asemenea, tot de la varză, dar şi de la modul în care ea se obţine, moarea are şi valenţe alcaline, ceea ce ar putea să o recomande ca şi pansament gastric. Nu le fel de bun ca şi sucul de varză (obţinut din stoarcerea verzei proaspete) care, în opinia nutriţionistului, este unul dintre cele mai puternice pansamente gastrice obţinut din sfera vegetală.

”Problema este că această moare conţine nedorit de multă sare - chiar şi atunci când credem că nu este atât de sărată - ceea ce-i reduce mult din potenţialul benefic. Moarea de varză este o băutură exotică, nicidecum un leac”, concluzionează el.

Vă mai recomandăm:

Adevărul despre bicarbonatul de sodiu. Beneficiile, dar şi riscurile fatale ale prafului din bucătărie considerat medicament universal

Secretele alimentaţiei sănătoase şi cât trebuie să mâncăm ca să evităm bombele calorice. Nutriţioniştii explică ce conţine un meniu sănătos

Cinci semne care îţi spun că faci accident vascular cerebral. Simptomele care trebuie să te trimită la spital

Zece semne că faci infarct. Simptomele care îţi pot salva viaţa

Lista neagră a motivelor pentru care tinerii fac infarct - cum sa îţi aperi inima. Cardiolog: „Un fumător miroase a mort”

Cât de sănătos este laptele? Ce este fals şi ce este real din noile teorii despre efectele nocive ale laptelui, un aliment controversat - explicaţii medicale

Adevăratele motive pentru care ne creşte colesterolul. Dezvăluirile unui doctor: „O enzimă-duşman e cea care ne face rău“


 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG