Misterul ochiului de apă care nu îngheaţă niciodată. Capcana pământului mişcător din Sălaj a cauzat zeci de morţi
0Într-o zonă mlăştinoasă din localitatea sălăjeană Gâlgău Almaşului există un ochi de apă care – spun localnicii – nu îngheaţă niciodată. Oamenii spun că ar fi un lac fără fund, în care ar fi pierit, de-a lungul timpului, oameni şi animale.
Profesorul Victor Turian, acum pensionar, îşi aminteşte cum, pe vremurile copilăriei sale, tăul - care se afla chiar în grădina familiei sale, era numit de localnici ”ochi de mare”.
”Era o suprafaţă nu mai mare de 20 - 30 de metri pătraţi, cu pământ mişcător. Sub apă era o pojghiţă de plante, iar sub vehetaţie era un nisip fin. Interesant era că apa nu îngheţa niciodată”, povesteşte profesorul.
Ciudăţenia legată de faptul că apa nu îngheţa oricât de frig ar fi fost afară a stârnit imaginaţia localnicilor, care s-au gândit că ochiul de apă ar putea fi o rămăşiţă a vechii Mări Sarmatice, de unde şi numele de ”ochi de mare”. ”Cred, mai degrabă, că tăul ar fi alimentat de un izvor de mare adâncime, care a fost descoperit în zonă pe vremea Ungariei, când s-a forat acolo pentru a extrage petrol. Fiind un izvor de mare adâncime, temperatura este constantă şi uşor mai ridicată, ceea ce ar putea explica faptul că nu îngheaţă”, este de părere profesorul Aurel Medve, profesor şi fost director la o şcoală din apropiere, dar mai ales un împătimit cunoscător al naturii Sălajului.
Cu toate acestea, există şi alte argumente pentru teoriile fantastice ale localnicilor: ”În cele patru capete de sat există câte o fântână cu apă sărată”, explică profesorul Turian.
Cert este că, cel puţin până acum, locul nu a fost cercetat din punct de vedere ştiinţific, astfel că tot ce se spune despre ”ochiul de mare” din Gâlgău Almaşului sunt doar supoziţii.
Tăul fără fund
Misterul locului este dat şi de faptul că, de-a lungul timpului, capcana pământului mişcător a secerat multe vieţi. ”În timpul războiului, tăul era chiar pe lângă drum, iar animalele şi căruţele care se abăteau de la drum erau înghiţite”, îşi aminteşte profesorul Victor Turian.
”Dacă băgam o botă n-o mai puteam scoate, trebuia să-i dăm drumul, altfel ne trăgea şi pe noi” Leontina Prodan, designer vestimentar
”Sunt poveşti pe care le-am auzit de la ai mei, că acolo au căzut care, căruţe şi animale care n-au mai putut fi scoase, o mlaştină de care ne feream când eram copii, pentru că ne mai jucam câteodată prin apropiere, iar dacă băgam o botă n-o mai puteam scoate, trebuia să-i dăm drumul, altfel ne trăgea şi pe noi”, îşi aminteşte şi Leontina Prodan, un designer vestimentar stabilit la Timişoara, de loc din Gâlgău Almaşului.
Designerul spune, însă, că misteriosul loc, care ar putea deveni, alături de Grădina Zmeilor, o atracţie turistică din cadrul satului ei natal, ar putea dispărea din cauza exploatărilor haotice ale agregatelor minerale din Valea Almaşului, care riscă să deterioreze peretele care înmagazinează mâlul din jurul tăului.
Vă mai recomandăm:
Comoara uitată a ţării: cum vor să folosească britanicii cânepa românească