Întoarcere în timp: cum se făcea şcoala când elevii foloseau tăbliţa şi creta în loc de caiete şi tablete
0Vremurile în care elevii se bucurau că ajungeau să poată scrie, cu creta, pe o tăbliţă, pe care o ştergeau cu o cârpă atunci când se umplea sunt evocate într-o expoziţie vernisată joi, 7 aprilie, la Muzeul de Artă "Ioan Sima" din Zalău.
Bănci vechi şi scorojite, tăbliţe tot de lemn, cu o bucată de rocă ce servea la scris, liniare ce poartă povara a sute de ani şi a mii de măsurători - toate acestea recrează, la Muzeul de Artă "Ioan Sima" din Zalău, atmosfera şcolii româneşti de altădată, într-o expoziţie intitulată sugestiv "Şcoala de altădată - De la tăbliţă la tabletă, de la cercetaşi la pionieri". Ideea acestei expoziţii îi aparţine istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, care a mărturisit că a fost inspirat în acest demers de fiica sa şi de tableta acesteia, care seamănă foarte mult, ca design, cu vechile tăbliţe pe care scriau, pe vremuri, bunicii şi chiar părinţii noştri. "Făcând o paralelă şi văzând asemănarea dintre tăbliţe şi tablete, mi-a venit ideea organizării unei astfel de expoziţii, pe două paliere. Pe de o parte, scopul a fost acela de a evoca istoria învăţământului sălăjean, de la tăbliţă până în zilele noastre, a mijloacelor de învăţământ, manualele folosite, revistele care au apărut, a problemelor cu care se confrunta în perioada respectivă ... de exemplu, educaţia cu biciul... Un al doilea palier este cel al organizaţiilor care au fost, pornind de la cercetaşi, o organizaţie care are ca scop educarea fizică şi morală a tineretului, înfiinţată la noi în ţară în 1914 (Tecuci, există un monument unicat în lume - Monumentul Cercetaşului Român), străjeria (înfiinţată de regeel Carol al II-lea, ca o contrapondere la Garda de Fier) şi, după Al Doilea Război Mondial, organizaţia de pionieri", a explicat istoricul în faţa zecilor de elevi veniţi joi la vernisaj.
Pe lângă vitrinele în care au fost expuse tăbliţe, instrumente de geometrie, manuale şcolare din diferite etape ale istoriei învăţământului românesc şi fotografii de epocă, atracţia expoziţiei o reprezintă încăperea în care a fost recreată o sală de clasă - cu mobilier şi obiecte autentice, adunate de specialiştii Muzeului Judeţean din şcolile sălăjene prin campania de colectare a obiectelor din perioada comunistă demarată anul trecut. A fost locul care i-a atras cel mai mult pe elevii prezenţi la vernisaj, curioşi să vadă cum arăta, în urmă cu zeci de ani, o sală de clasă.
Cum a evoluat învăţământul sălăjean
Expoziţia cuprinde şi planşe informative care explică evoluţia învăţământului sălăjean de-a lungul ultimelor secole. De pe o astfel de planşă aflăm că de-a lungul istoriei, biserica şi şcoala au fost cei doi piloni de bază ai societăţii. "Începuturile învăţământului pe aceste meleaguri trebuie căutate în activitatea bisericilor şi mănăstirilor. În cele ale mănăstirilor Strâmba, Cutiş, Santău, Treznea, ş.a. învăţau copiii să citească în cărţile cu slove chirilice, cântările şi mai rar să scrie".
Potrivit lui Marin Pop, Mănăstirea Strâmba, ridicată în anul 1470, a îndeplinit un important rol cultural, cu precădere în secolul al XVIII-lea. Şcoala de pe lângă ea a durat până în anul 1848, iniţiind în tainele cititului şi scrisului în limba română, dar şi a cântatului, un număr important de elevi, care reîntorşi acasă, în satele sălăjene, îndeplineau funcţia de cantor, dascăl sau preot. Prima şcoală confesională din Sălaj şi unul dintre primele din Transilvania a fost Colegiul reformat (calvinist) din Zalău, care funcţiona deja la anul 1646.
O nouă etapă în istoria şcolilor începe la sfârşitul secolului XVIII. Prin edictul de toleranţă emis de autorităţile imperiale austriece este adoptat Regulamentul şcolar pentru Transilvania, la 1781. Se acorda comunităţilor naţionale cu peste 100 de familii drept de a ridica biserică şi şcoală. Deschiderea şcolilor din Blaj în anul 1754, constituie o piatră de hotar în dezvoltarea învăţamântului românesc din Transilvania, implicit şi a celui din Sălaj.
"Dascălii erau plătiţi cu cereale, lemne de foc, obiecte de îmbrăcăminte şi puţini bani" Marin Pop, istoric
"Începuturile au fost foarte grele, se pornea de la nimic, era sărăcie şi mizerie în toate satele româneşti, nu existau localuri pentru şcoli, nu existau manuale, nu existau dascăli calificaţi, în multe locuri nici măcar cantori, care să predea copiilor un minim de cunoştinţe. Dascălii erau plătiţi cu cereale, lemne de foc, obiecte de îmbrăcăminte şi puţini bani. Însă, aceste generaţii de dascăli au crescut şi dat învăţătură la două-trei generaţii de intelectuali şi ţărani, care au dus o luptă frumoasă pentru neam, al cărei rezultat a fost Unirea cea Mare de la 1 decembrie 1918", explică istoricul.
Imediat după Marea Unire, conducerea Transilvaniei a fost încredinţată unui Consiliu Dirigent (guvern provizoriu). Între cele 12 Resoarte (ministere) ale sale s-a numărat, datorită atenţiei acordate problemelor culturale, un Resort al Instrucţiunii şi Cultelor. Uniformizarea învăţământului la nivelul întregii ţări începe abia prin punerea în practică a legii pentru învăţământul primar al Statului şi învăţământul normal-primar adoptată la 26 iulie 1924, sub ministeriatul lui dr. Constantin Angelescu.
Indiferent de partidul care s-a aflat la guvernare, în perioada interbelică a existat o precupare constantă pentru diminuarea analfabetismului şi creşterea numărului celor care ştiau să scrie şi să citească. Eforturile au dat roade şi după această legislaţie a funcţionat învăţământul românesc până după cel de al doilea război mondial.
Reforma învăţământului din 1948 a însemnat, în opinia istoricului, o rupere evidentă de sistemul de învăţământ existent până atunci, prin adoptarea modelului sovietic. "Noile principii diriguitoare erau următoarele: învăţământ laic, organizat exclusiv de stat; educarea tineretului în spiritul democraţiei populare; pregătirea cadrelor medii şi superioare necesare noului regim; licee „unice în toată ţara ca organizare, program, metodă de predare”; manuale unice pe fiecare profil; programe analitice obligatorii şi unice pentru toate catedrele de aceeaşi specialitate. Urmând modelul sovietic, durata de şcolarizare se reduce la 10 ani (elementar şi mediu); notarea, de la 1 la 5; multe manuale sunt traduse iniţial direct după cele sovietice; limba rusă obligatorie în clasele IV-X; o a doua limbă străină a fost introdusă ulterior", explică el.
Vă mai recomandăm: