Hipocrat, omul care a eliberat medicina de sub influenţa magiei şi a superstiţiilor
0Considerat părintele medicinei moderne, Hipocrate (sau Hipocrat) a strâns date şi a realizat experimente pentru a arăta că boala este un proces natural, că simptomele unei afecţiuni sunt determinate de reacţiile naturale ale corpului la boală şi că rolul principal al medicului este să ajute în restabilirea sănătăţii organismului. Astfel, el a eliberat medicina de sub influenţa magiei, superstiţiilor şi supranaturalului.
S-a născut pe insula Kos, în largul coastei de sud-vest a Asiei Mici - Turcia de astăzi, în jurul anului 460 î.Hr. A învăţat medicina sacerdotală de la tatăl său, însă spiritul său precoce de observaţie l-a determinat să conteste metodele folosite de sacerdoţii lui Asclepios, care se focusau pe diagnostic. Şansele lor de reuşită erau, însă nule, câtă vreme tradiţia greacă interzicea disecarea trupului uman, motiv pentru care medicii aveau cunoştinţe foarte reduse de anatomie.
Pentru a se elibera de apăsătoarele legături familiale şi pentru a-şi aprofunda cunoştinţele medicale, a plecat în Egipt, unde medicii-sacerdoţi ajunseseră la un înalt nivel de specializare în domeniul medico-chirurgical. Întors în Kos în 438 î.Hr., Hipocrat s-a dedicat cu devotament reînfiinţării şcolii de medicină a oraşului, elaborând o serie de percepte utile pentru profesia medicală, precum respectarea normelor de igienă, dialogul cu bolnavul în sălile numite "de incubaţie" sau studierea mediului înconjurător şi a influenţei exercitate de climă asupra omului.
În viziunea lui Hipocrat, medicul trebuia să-i asiste în mod direct pe bolnavi, să le cunoască obiceiurile şi, examinându-le cu atenţie trupurile, să nu se ascundă îndărătul unor răspunsuri divine de neînţeles. El credea că un corp devenea bolnav atunci când intervenea un dezechilibru în cele patru umori: sânge, bila neagră, bila galbenă şi flegma. Prin urmare, scopul medicinei era de a restabili echilibrul. Un alt concept hipocratic a fost că fiecare boală ajunge la o stare de "criză", după care fie intră în regresie, fie se agravează, ducând în cele din urmă la decesul pacientului.
De asemenea, susţinea că organismul uman are puterea de a se vindeca sau de a restabili echilibrul dintre cele patru umori, pentru asta fiind nevoie de odihnă, o alimentaţie sănătoasă, aer proaspăt şi curăţenie. El acorda o atenţie mare curăţării pacientului şi folosea apă şi vin pentru a curăţa rănile.
Totuşi, cea mai importantă realizare a Şcolii lui Hipocrat este că i-a determinat pe medici să ţină o evidenţă clară a observaţiilor şi abordării pentru fiecare bolnav în parte, în ideea că aceste înregistrări ar putea fi utile generaţiilor următoare. Astfel, a pus bazele medicinei clinice.
După mai multe observaţii, el a ajuns să creadă că bolile ar putea fi în strânsă legătură cu moştenire de familie, mediul natural, stilul de viaţă şi obiceiurile alimentare. Din păcate, după moartea lui, toate cercetările şi observaţiile referitoare la istoricul cazurilor clinice s-au oprit. Metodele sale clinice au fost utilizate până în secolul al XVII-lea, când medicina a început să se dezvolte din nou ca ştiinţă.
În afara unei viziuni moderne asupra medicinei, bazată pe o scrupuloasă observaţie a bolnavului şi a mediului său, Hipocrate a transmis o profundă lecţie morală, cuprinsă în textul jurământului care îi este atribuit, deşi cercetătorii au stabilit că a fost scris după moartea sa. În Jurământul lui Hipocrate sunt enumerate normele morale pe care orice medic trebuie să le respecte în exercitarea profesiei sale:
* obligaţia de a transmite cunoştinţele obţinute către discipolii şi elevii care au prestat acelaşi jurământ, penru a permite medicinei să progreseze
* obligaţia de a face tot posibilul pentru a vindeca orice bolnav
* interdicţia de a folosi substanţe şi tratamente care pot dăuna pacientului
* respectarea secretului profesional: medicul nu poate destăinui altei persoane ceea ce a auzit sau a văzut în timpul vizitării bolnavului.
Vă mai recomandăm: