Doi părinţi şi cinci copii, arşi într-un incendiu. Trei dintre ei, duşi la Bucureşti cu un avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre victime au fost transferate la Cluj, iar de acolo la Bucureşti

O femeie de 36 de ani, soţul acesteia în vârstă de 45 de ani şi cei cei cinci copii ai lor, cu vârste cuprinse între doi şi 14 ani, au suferit grave arsuri în urma unui incendiu care a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în apropiere de Zalău.

Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvând al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, incendiu a izbucnit la o locuinţă sărăcăcioasă amplasată lângă pădurea din Ortelec, izolată de celelalte case din zonă. Nimeni nu a chemat, se pare, pompierii, cel mai probabil pentru că, fiind vorba despre o construcţie izolată, nimeni nu a văzut flăcările decât târziu, când locuinţa a fost mistuită de flăcări. La faţa locului au ajuns, în schimb, echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale SMURD, care au preluat, în primă fază, patru dintre copii, aflaţi în stare gravă (un băiat de doi ani, unul de nouă ani şi două fete - una de şapte, alta de 12 ani), şi pe mama lor, o femeie în vârstă de 36 de ani. Cei cinci au fost stabilizaţi în Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, trei dintre ei fiind trimişi, apoi, la Cluj Napoca, unde în cursul dimineţii de luni, 2 februarie,  au fost preluaţi de o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, şi duşi la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cei trei pacienţi care au fost trimişi la Bucureşti sunt băiatul în vârstă de doi ani şi o lună, diagnosticat cu arsuri pe 80% din suprafaţa corporală; un băiat în vârstă de 9 ani diagnosticat cu arsuri pe aproximativ 13,5% din suprafata corporală, şi o fată în vârstă de 12 ani cu arsuri pe 70% din suprafaţa corporală.
O pacientă în vârstă de 36 de ani prezentând arsuri pe 5 % din suprafaţa corporală a fost tratată în UPU, după care a fost internată în secţia Chirurgie, compartiment Arşi.

Mama copiilor, în vârstă de 36 de ani, prezentând arsuri pe 5 % din suprafaţa corporală, a fost tratată în UPU, după care a fost internată în secţia Chirurgie, compartiment Arşi. Alte două paciente, una în vârstă de 7 ani şi alta în vâstă de 14 ani, prezentând arsuri de gradul I, au fost tratate în UPU, leziunile suferite de acestea nu au necesitat internarea în spital.

Citeşte şi FOTO Cascadorie scoasă din Cartea Recordurilor din cauza pericolului, reeditată la Zalău

Patru tineri din Sălaj, arşi de vii în maşina în care se aflau. Ei vor fi înmormântaţi luni, împreună

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG