Bărbatul care şi-a violat timp de doi ani copilele, condamnat la 16 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel Covaciu, monstrul de 43 de ani din localitatea sălăjeană Popeni, demascat că şi-a violat, în mod repetat, timp de doi ani, cele două fiice, acum în vârstă de 12, respectiv 10 ani, a fost condamnat la 16 ani de închisoare cu executare.

Soluţia a fost pronunţată săptămâna aceasta de judecătorii Tribunalului Sălaj, după trei luni şi jumătate de la trimiterea bărbatului în judecată. Instanţa a decis, astfel, condamnarea lui la doisprezece ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi continuată şi la patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată - pentru una dintre victimele sale, şi la zece ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi continuată, şi trei ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată, pentru cea de-a doua victimă. Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului se află în concurs real şi ideal, astfel că a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de doisprezece ani de închisoare, sporită cu patru ani, adică şaisprezece ani de închisoare cu executare în regim de detenţie.

Deşi cele două fiice violate, aflate acum la Centrul Social Multifuncţional Cehu-Silvaniei, nu s-au constituit părţi civile în proces, instanţa a dispus plata sumei de câte 10.000 lei despăgubiri, cu titlu de daune morale. Sentinţa nu este definitive.

Reamintim că teribila faptă a ieşit la iveală la începutul lunii august 2013, după ce fiica mică a bărbatului, în vârstă de 10 ani, a fugit de acasă. În momentul în care a fost găsită şi întrebată de poliţişti de ce a recurs la acest gest, micuţa le-a povestit anchetatorilor despre abuzurile sexuale la care era supusă ea şi sora sa în vârstă de 12 ani tocmai de către cel care ar fi trebuit să le protejeze – tatăl lor. Se pare că abuzurile durau de cel puţin doi ani şi au fost favorizate de faptul că bărbatul locuia singur cu copilele, mama acestora părăsindu-l de ceva vreme.

Citeşte şi Cinic, dar adevărat: în Sălaj, cele mai multe violuri au loc "în familie"

Ce pedeapsă a primit un bărbat care şi-a bătut şi violat propria mamă

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!