Au murit pentru credinţă. Preoţii ucişi de comunişti pentru că nu s-au lepădat de religie
0În luna octombrie 1948, comuniştii au hotărât arestarea episcopilor, preoţilor şi credincioşilor greco catolici care se opuneau trecerii sub tutela ortodoxiei, regimul de la acea vreme decizând, în mod abuziv, să scoată Biserica Catolică în afara legii. Printre cei care au plătit, unii cu viaţa, pentru credinţa lor se numără şi preoţii martiri sălăjeni Ilie Borz şi Vasile Şuta.
Ilie Borz s-a născut într-o familie de ţărani din satul sălăjean Marin. Primele şapte clase le-a urmat la şcoala din comuna Marin după care şi-a continuat studiile liceale între 1932-1935 la liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş. A fost un elev eminent terminând în fiecare an "cu laude" şi având din partea Episcopiei de Oradea bursă de merit. Şi-a continuat studiile la Institutul Teologic Oradea unde a fost susţinut cu o bursă de P.S. Valeriu Traian Frenţiu. Prima parohie în care a slujit a fost cea din Bobota, satul natal al lui Corneliu Coposu, parohie pe care, celibatar fiind, a cedat-o, şase luni mai târziu, un preot căsătorit, preluând parohia Drighiu.
Potrivit istoricului sălăjean Marin Pop, deşi după venirea la putere a comuniştilor aceştia i-au interzis părintelui Borz să intre în biserică, în iarna dintre anii 1948 - 1949 el a ţinut o slubă, la care sătenii au umplut marea curte a bisericii arătându-şi solidaritatea cu părintele lor, dar şi opoziţia faţă de noul regim care le îngrădea conştiinţele. Oamenii din sat erau bucuroşi că pot participa la o liturghie greco-catolică, mai ales că în ultimul timp în biserică slujbele se făceau doar cu cantorul satului. Ca peste tot au apărut şi trădătorii care au anunţat securitatea din Şimleu Silvaniei care şi-a trimis "prozeliţii" în sat, care au încercat să întrerupă slujba. Pentru că credincioşii nu s-au intimidat iar părintele i-a rugat să-l lase să termine slujba, aceştia au cedat aşteptând momentul arestării lui. După Sfânta Liturghie părintele Ilie a fost condus de securişti la casa parohială, a fost interogat şi ameninţat cu suferinţa grea şi chiar cu moartea dacă nu semnează lepădarea de credinţa sa.. Spre surprinderea lor, acesta a rămas de neclintit. Securiştii, încercând să-şi argumenteze atitudinea în faţa mulţimii de credincioşi care erau solidari cu părintele lor, au ieşit din casa parohială şi au afirmat despre acesta că este în slujba străinilor duşmani ai ţării şi regimului. Într-un moment când a fost lăsat singur în cameră, cu toate că la uşă erau gardieni, câteva credincioase din sat au pătruns în casă, l-au îmbrăcat pe părinte în haine ţărăneşti, cu suman şi chiar cu batic şi l-au scos printre aceştia scăpându-l spre drumul Aleuşului. Şi-a continuat misiunea în "subteran", adică în mod clandestin săvârşind Sfinte Liturghii în casele unor creştini devotaţi, de regulă noaptea, cu geamurile acoperite la care participau uneori chiar zeci de credincioşi care în prealabil se anunţau unii pe alţii. La începutul anului 1950 se predă de bunăvoie autorităţilor comuniste care au început să-l ameninţe şi să-l persecute pe Părintele Biluca Miron dar şi pe preoţii care îndrăzneau să ţină piept regimului uzurpator. Din declaraţiile adunate de la martorii în viaţă ai acelor evenimente rezultă că părintele a fost închis la Jilava foarte scurt timp după care a fost mutat la Aiud. Aceşti martori şi-l amintesc foarte slăbit după atâtea chinuri îndurate, dar mereu în rugăciune, dovedind o dârzenie fără margini. A murit în temniţa de la Aiud, oficial în urma unui atac de cord. Martorii spun, însă, că moartea lui a survenit, în urma unei injecţii făcute de medicul închisorii.
Un alt preot care a murit pentru credinţă este, potrivit lui Marin Pop, Vasile Şuta, care a slujit şi el, pentru o vreme (între 1949 şi 1952), la Bobota. Potrivit unui document postat pe site-ul www.procesulcomunismului.com, nerenunţarea la religia greco-catolică i-a adus, în 16 august 1952, arestarea, fiind dus în lagărul de muncă forţată Ghencea - Bucureşti. Un an mai târziu, în 4 august 1953, moare în temniţă, neştiindu-se nici până azi unde a fost îngropat trupul său. În 1991, fiul său a primit , la cerere, de la Ministerul de Interne, o comunicare prin care se preciza: "Tatăl dvs., preotul greco-catolic Şuta Vasile, a fost arestat la data de 16 august 1952, deoarece făcea parte dintr-o organizaţie clandestină a cultului greco-catolic, dar fără a desfăşura activitate subversivă. Conform decretului MAI nr.510/1953, a fost încadrat în colonie de muncă pe perioadă de 48 de luni, dar în 4 august 1953 a decedat de "insuficienţă cardiacă"".