Alertă într-o creşă, după ce mama unui copil a fost internată cu COVID-19. O educatoare acuză simptome suspecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au efectuat acţiuni de dezinfecţie la creşa din municipiul Zalău, după ce mama unui copil care frecventează unitatea de învăţământ a fost diagnosticată cu COVID-19.

Creşa "Voinicel", singura unitate de învăţământ de acest fel din municipiul Zalău, a fost închisă vineri, 14 august, pentru dezinfecţie generală. Decizia a fost luată după ce la finele săptămânii trecute, mama unuia dintre copii a fost confirmată pozivit cu noul coronavirus.
Imediat după diagnosticarea femeii, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj au dispus carantinarea la domiciliu a familiei pacientei, însă nu au anunţat şi creşa, deşi mezina femeii frecventase cursurile inclusiv în ziua diagnosticării.

La unitatea de învăţământ s-a aflat întâmplător despre acest caz. "După ce am aflat de la persoane care o cunoşteau pe mamă, am sunat la DSP, de unde mi s-a comunicat că femeia a fost internată la Infecţioase joi, 6 august. Fetiţa a venit la creşă inclusiv în acea zi, însă familia nu ne-a spus nimic despre problemele de sănătate ale mamei. Din ziua următoare, copilul nu a mai fost adus, pentru că toţi membrii familiei au intrat în carantină", spune medicul creşei, Emilia Hodiş.

Potrivit spuselor sale, fetiţa a intrat în contact la creşă cu nouă copii, o bonă şi două educatoare. "Fetiţa este sub supravegherea medicului de familie. Nu va fi testată decât dacă i se alterează starea generală. Cât despre copiii care au fost în contact cu ea, aceştia sunt contacţi de contacţi, nu e ca şi cum ar fi fost contacţi direcţi".
Medicul mai spune că una dintre educatoarele de la grup acuză unele simptome: "Noi termometrizăm personalul, încercăm să îl monitorizăm. Una dintre educatoare acuză uscăciunea mucoasei nazale şi pierderea parţială a gustului, dar în cazul său este o rino-sinuzită mai veche; i-am prescris medicaţie şi vine în continuare la serviciu".

Creşa "Voinicel" din Zalău este frecventată zilnic de circa 30 de copii. Unitatea de învăţământ se află în subordinea Primăriei şi se va redeschide începând de luni, 17 august. "Direcţia de Sănătate Publică nu a impus restricţii nici legate de personal, nici de prezenţa copiilor, pentru că s-a considerat că nu există un risc legat de îmbolnavirea acestora. Pentru mai multă siguranţă, am decis să facem o dezinfecţie a tuturor spaţiilor", a precizat primarul.

Citiţi şi:

Focar de coronavirus într-un centru de copii. Aproape o treime dintre beneficiari au fost infectaţi

Coronavirus la IPJ Sălaj. Doi poliţişti au fost diagnosticaţi cu COVID-19

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!