5 mirodenii care nu trebuie să lipsească din nicio bucătărie. Cum se foloseşte coriandrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condimentele pun mâncarea în valoare

A da gust şi savoare preparatelor este provocarea majoră pentru orice gospodină. Secretul reuşitei stă în condimente şi în folosirea acestora în felurile de mâncare potrivite.

Condimentele au fost dintotdeauna apreciate pentru plusul de gust, aromă şi culoare dat preparatelor. Picante, dulci sau parfumate, mirodeniile se prezintă într-o gamă extrem de variată, de la clasica boia, la exoticul wasabi, de la banalul piper, la preţiosul şofran. Fiecare îşi are rolul bine definit în personalizarea şi punerea în valoare a preparatului din farfurie.

Iată câteva dintre condimentele care nu ar trebui să îţi lipsească din bucătărie:

Boiaua de ardei

Ingredientul "vedetă" al bucătăriei maghiare, boiaua sau paprika este o pudră de ardei uscaţi. Acest condiment se foloseşte nu doar pentru a adăuga savoare mâncării, dar şi culoare. O puteţi utiliza în sosuri, fripturi, gulaş sau dacă faceţi cârnaţi de casă.

Coriandrul

Uşor de recunoscut prin mirosul său specific, coriandrul este atât condiment, cât şi plantă aromatică. Frunzele sale se folosesc proaspete, asemeni celor de pătrunjel, în timp ce seminţele - extrem de parfumate, de altfel - sunt excelente pentru murături, dar se potrivesc foarte bine şi pentru a da un plus de savoare cărnii de porc sau de pui.

Cuişoarele

Utilizate în multe bucătării ale lumii, atât întregi, cât şi măcinate, cuişoarele sunt alegerea perfectă pentru parfumarea unui pahar cu vin sau cidru cald, pe care să il savurezi alături de cei dragi, în zilele friguroase de iarnă.

Scorţişoara

Graţie gustului aromat şi dulce pe care îl are această coajă de culoare roşcată-cenuşie, scorţişoara este unul dintre condimentele preferate în orice sezon. Fie că vorbim de un ceai ori de carnea de miel, de o tartă cu mere ori de un curry indian cu pui, de un vin fiert ori de turtă dulce, scorţişoara încântă oricând nu doar papilele gustative, ci şi simţul olfactiv.

Oregano

Oregano este considerată o plantă aromatică de bază în gastronomia mediteraneeană, pentru gustul uşor mentolat, care dă o savoare deosebită mâncărurilor. Poate fi adăugat cu succes în sosurile de roşii, în legume coapte, pe pizza, în salata cu mozzarella şi roşii, dar şi pe fripturi.

Mai puteţi citi:

Istoria sarmalei la români. Cum a ajuns preparatul alimentar patentat de turci să fie ridicat la rang de mâncare naţională

16 metode pentru a repara greşeli făcute în bucătărie. Cum se salvează o mâncare în care s-a presărat prea multă sare

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”