Un bărbat din Vaslui a crezut că detectorul de metale a descoperit o adevărată comoară, însă a găsit trei bombe

0
Publicat:

A crezut că a descoperit o avere, însă, în realitate, a dat peste trei bombe. Este povestea unui vasluian, căutător de comori, care a dat peste ce nu se aștepta. A găsit cu detectorul de metale trei bombe care ar fi putut exploda pe loc.

Cele trei bombe descoperite de localnicul din Bărboși FOTO Facebook ISU Vaslui

Bărbatul din Barboș a alertat imediat autoritățile, iar pirotehniștii au mai găsit și ei peste o mie de cartușe.

Astăzi, în jurul orei 15.00, un cetățean aflat în localitatea Bărboși, comuna Hoceni, care executa cercetări cu un detector de metale a descoperit trei bombe de aruncător, calibrul 80 milimetri. Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată, bărbatul a anunțat de urgență organele abilitate. Specialiștii pirotehniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui au intervenit cu promptitudine folosind autospeciala pentru intervenții pirotehnice. Pirotehniștii au ridicat cele trei bombe de aruncător și au continuat cercetările într-un perimetru stabilit. După trei ore și jumătate, pirotehniștii au mai găsit încă 1016 cartușe. În acest moment, pirotehniștii transportă în condiții de maximă siguranță, în vederea depozitarii și distrugerii, toată muniția găsită”, a transmis ISU Vaslui. 

Ce trebuie să facă cetățenii

Autoritățile recomandă cetățenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri:

-să nu miște de pe locurile pe care se află, elementele de muniție descoperite;

-să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici(societățile ce au ca activitate colectarea materialelor feroase), elementele de muniție descoperite;

-să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

-să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite;

-să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite.

O grenadă defensivă şi cartuşe de infanterie au fost găsite pe 18 februarie 2023 în pădurea din localitatea Săbăreni de către un bărbat care desfăşura, ca hobby, activităţi de căutare a obiectelor vechi, folosind un detector de metale.

'Un apel la 112, primit astăzi după orele prânzului, sesiza faptul că în pădurea din localitatea Săbăreni a fost descoperită muniţie rămasă neexplodată. Cel care a solicitat sprijinul autorităţilor a fost un bărbat care desfăşura, ca hobby, activităţi de căutare a obiectelor vechi, folosind un detector de metale'', arată sursa citată.

Aceştia au constatat că este vorba despre o grenadă defensivă şi şapte cartuşe de infanterie, de calibrul 7,62 mm.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi