Şi-a batjocorit propriile fetiţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Balan, un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea vasluiană Băcani, tatăl a trei fetiţe, a fost arestat preventiv, aseară, el fiind acuzat că le-a violat în repetate rânduri pe două dintre fetiţele sale.

Din primele informaţii oferite de anchetatori, Ion Balan a început să îşi batjocorească fata cea mai mare, acum în vârstă de 15 ani, încă din 2009. De câte ori o prindea singură, de atâtea ori o supunea la un chin de neimaginat. 

De un timp, după ce fata cea mare a plecat cu un băiat, tatăl incestuos a pus ochii pe fata cea mică, de 12 ani, pe care a siluit-o, la fel, în mod repetat.

Povestea a ieşit la iveală după ce bărbatul a vrut să o vileze şi pe fata mijlocie, care s-a opus şi şi-a făcut curaj de a povestit totul dirigintei sale, iar conducerea şcolii a anunţat Poliţia.

Ion Balan a fost reţinut, aseară, de oamenii legii care l-au prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventiivă pentru 29 de zile pentru incest, magistraţii fiind de acord cu această măsură. 

Cele trei fete ale sale au fost scoase din mediul familial şi au ajuns într-un centru de copii unde vor fi consiliate de psihologi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”