Protecţia Copilului Vaslui a demarat o anchetă în cazul fetiţei care a murit după ce a căzut din pătuţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda manevrelor de resuscitare, bebeluşul nu a mai fost salvat FOTO:adevarul

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a deschis o anchetă în cadrul familiei din localitatea vasluiană Vadurile, comuna Iana, a cărei fetiţă de un an şi cinci luni a murit, după ce căzut din pat.

Mai mult, şi fratele fetiţei, un băieţel de 2 ani şi 5 luni, a intrat şi el în atenţia autorităţilor, deoarece prezenta urme vizibile de violenţă. El a fost transportat la spital, la medicul legist, pentru a stabili dacă acele leziuni sunt ca urmare a unor agresiuni fizice din partea mamei sau a concubinului acesteia. 

Cazul femeii era intrat în atenţia asistentului social din cadrul Primăriei Iana încă de acum 4 ani, atunci când s-a despărţit de soţul ei, cu care mai are un copil de 4 ani şi care e în grija tatăului, şi a revenit la casa mamei sale. „Atât mama, cât şi copilul de 2 ani şi 5 luni au ajuns într-un centru specializat al Protecţiei Copilului. ei vor beneficia de consiliere din partea specialiştilor noştri şi, dacă se va dovedi că băieţelul avea urme de violenţă din cauza unor agresiuni din partea mamei, atunci aceasta va fi decăzută din drepturi“, a declarat Ionuţ Dănilă, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui. 

Vă reamintim că fetiţa de un an şi 5 luni a murit duminică după amiază,  după ce a căzut din pătuţ.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bebeluşul se afla în grija unui unchi de 15 ani, deoarece mama şi concubinul ei erau plecaţi în sat.

Micuţa era aşezată într-un pat cu grilaj metalic aflat în grădina din spatele casei şi era nesupravegheată în momentul în care a căzut. Unchiul fetiţei a auzit un zgomot, a luat fetiţa şi a dus-o în casă, după care a anunţat nişte vecini despre accident. La rândul lor, aceştia din urmă au sunat la 112 şi au cerut ajutorul medicilor. 

Citeşte şi:

Un bebeluş de un an şi cinci luni din Vaslui a murit după ce a căzut din pătuţ

Cruzime fără margini: o femeie din Vaslui şi-a incendiat copilul nou-născut, după care l-a aruncat în WC-ul din curte

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei