Primarul din Vaslui anunță măsuri după moartea băiețelului electrocutat la un spot de iluminat. „Sunt profund șocat”

0
Publicat:

Primarul din Vaslui, Lucian Braniște, anunță verificări după ce copilul de un an și jumătate care s-a electrocutat la un spot de iluminat, pe spațiul verde, a murit. El arată că acele spoturi nu funcționau de mult timp, dar unul dintre ele era încă sub tensiune, din motive necunoscute.

Lucian Branişte a explicat, la Digi 24, ca pe spaţiul verde de lângă un imobil erau trei spoturi care trebuia să fie dezafectate, întrucât nu mai funcţionau. Cu toate acestea, unul dintre spoturi era încă sub tensiune, iar pe acesta ar fi călcat copilul care se juca desculţ în iarbă, scrie News.

„Sunt profund şocat de tragedia petrecută în această seară (marţi seară - n.r.) în Centrul Civic din Municipiul Vaslui. Nici nu găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima durerea pe care o simt, iar gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă către familia greu încercată. Este de neconceput ca un spaţiu public să devină sursă de pericol. Am ajuns imediat la locul tragediei, am dispus verificări urgente şi voi face tot ce ţine de mine pentru ca o asemenea tragedie să nu se mai repete vreodată în Vaslui”, a transmis el, într-o postare pe Facebook.

Un echipaj medical a intervenit, marţi seară, în zona centrală a municipiului Vaslui, în urma unui apel potrivit căruia un băieţel de un an şi jumătate s-a electrocutat.

Incidentul s-a petrecut lângă statuia amplasată în centrul oraşului.

„Se pare că băieţelul s-a electrocutat de la iluminatul stradal”, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor