Preşedintele PNL Vaslui: „Suntem de acord cu regionalizarea, însă numai în anumite condiţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Florin Ciurariu este şi preşedintele PNL Vaslui

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Vaslui a Partidului Naţional Liberal (PNL), Florin Ciurariu, a declarat că gruparea politică din care face parte este de acord cu schimbările administrative propuse de Guvern, dar „numai în anumite condiţii“.

Şeful liberalilor vasluieni a precizat, astăzi, în cadrul Delegaţiei Permanente a filialei teritoriale, că organizaţia a adoptat o rezoiluţie legată de regionalizare prin care cere ca o mare parte din atribuţiile instituţiilor statului să rămână la nivel local. 

„Suntem de acord cu noile scimbări administrative atâta timp cât atribuţiile de la judeţ sau cele de la nivel local rămân, cel puţin, aceleaşi, iar o parte din atribuţiile de la nivel central să fie transferate la nivel de judeţ. La sfârşitul acestei rezoluţii va fi o temă pe care PNL şi-o va asuma. Varianta care e cea mai aproape de finalizare este cea în care deconcentratele vor fi împărţite în mai multe judeţe. Spre exemplu, tot ce ţine de agricultură ar trebui să aibă conducerea regională la nivelul judeţului Vaslui. Noi vom face şi o dezbatere, pe această temă, cu toţi actorii politici din Vaslui“, a declarat deputatul Florin Ciurariu. 

Totodată, deputatul Florin Ciurariu a mai anunţat că, pentru alegerile europarlamentare de la anul, PNL va merge pe liste separate, motiv pentru care îşi partidul său îşi va asuma această decizie. Liberalii vasluieni şi-au propus, pentru asta, un prag minimal de 25 de procente. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă