Pacienţii Spitalului Bârlad, plimbaţi peste 100 de kilometri pentru o banală tomografie. Cum s-a ajuns în această situaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii Spitalului Bârlad, plimbaţi 100 de km pentru o tomografie

Bolnavi în stadii grave, cu afecţiuni care le pun viaţa în pericol, au fost trimişi în ultima săptămână până la Vaslui pentru o banală tomografie

Bolnavi în stadii grave plimbaţi până la Vaslui şi înapoi pentru o simplă tomografie. 80 de pacienţi au avut nevoie de tomografie computerizată în ultima săptămână, doi dintre ei fiind trimişi direct la Spiotalul de neurochirugie "N. Oblu" Iaşi.

În secolul XXI unde tehnologia face parte din lumea medicinei, lipseşte cu desăvârşire la Bârlad unde medicii sunt nevoiţi să trateze pacienţii exact ca acum 30 de ani.

Diagnosticarea se face cu întârziere şi pacienţii pierd ore importante din viaţă pentru că la Bârlad nu există un CT (Computer Tomograf). Singurul tomograf din oraş s-a defectat şi firma respectivă nu mai poate să respecte contractul pe care îl are cu spitalul.

Conducerea spitalului încearcă să ţină secretă informaţia şi evită să dea un răspuns cert.

"Suntem prinşi cu anumite probleme şi nu putem spune acum ce costuri implică. Situaţia a fost remediată marţi noaptea (n.r. 28/29 martie). Cu firma de la Vaslui am negociat acelaşi preţ cu cel plătit firmei din Bârlad", a spus Angela Chirilă, mamagerul spitalului.

Acesata a mai spus că va furniza informaţiile solicitate de reporterul "Adevărul" miercuri dimineaţa, la o zi după solicitare, dar nu a mai putut fi contactată telefonic.

Tomograful unde sunt trimişi de regulă pacienţii de la SDpitalul Bârlad a fost defect în intervalul 17-28 martie. Din 29 martie şi-au reluat contractul.

Spitalul Bârlad a avut un tomograf propriu pus la dispoziţie de o firmă de specialitate. În perioada 2008-2009, când a fost făcută negocierea, tomograful a stat sub streaşina spitalului timp de opt luni. Autorităţile locale (reprezentanţii Primăriei Bârlad) au refuzat să dea autoritaţiile necesare montzării acestuia şi punerii în funcţiune pe motiv că ar radia mămicile şi nou-născuţii, deasupra locului unde urma să fie montat CT-ul fiind secţia de Neonatologie.

Citeşte şi:

FOTO Singurul spital public din România cu spital privat în curte: „Acum e prea târziu, autorizaţiile au fost date“

Risipă de bani publici: o secţie a Spitalului Bârlad, mutată la 20 de kilometri distanţă. Costurile ar fi uriaşe

FOTO VIDEO Spital la cheie pus la cheremul unui afacerist bârlădean. Unitatea, scoasă la licitaţie ilicită cu 0,5 euro pe metrul pătrat

Spital cu supermarket. Liniştea pacienţilor şi calitatea aerului respirat de ei valorează un milion de euro

FOTO Minunile primarului de Bârlad: ia de la bolnavi şi dă la enoriaşi. Căldura din biserică, plătită ilegal de spital

FOTO Cum a ajuns la faliment un spital care deserveşte 200.000 de suflete: afaceri puse pe tavă finanţatorilor PSD

Managerul care se pune împotriva sistemului. Ştefan Constantinciu, de la Spitalul de Urgenţă Bârlad: “Refuz să semnez contractual cu CJAS Vaslui”

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete