Monument pentru eroi, inițiativa unei învățătoare dintr-un sat din Vaslui. Lucrarea, ridicată din donații

0
Publicat:

La inițiativa unei învățătoare din Vaslui, în satul Idrici din comuna Roșiești a fost ridicat, printr-un efort colectiv, un monument de comemorare a eroilor care și-au dat viața în cele două războaie mondiale.

Monumentul a fost sfințit duminică în prezența locuitorilor satului FOTO stiriest.ro

Duminică, 16 octombrie, monumentul a fost sfințit de un sobor de preoți. „Era într-o stare deplorabilă”, își amintește învățătoarea Veronica Vrabie de monumentul eroilor din cimitirul satului natal. Monumentul fusese ridicat pe vremea preotului Constantin Ștefănache, însă trecerea timpului l-a transformat într-o ruină. Împreună cu alte învățătoare, cu originile din Idrici, au hotărât să schimbe lucrurile.

„Inițial, i-am spus colegei Veronica Cârstea despre idee. Apoi, am discutat cu părintele și dumnealui ne-a indicat că este în atribuția primăriei, dar nu am vrut să implicăm politic nimic. Am considerat că noi, fiii satului, putem să schimbăm lucrurile. Împreună cu alte colege, Rodica Dobre, Mărioara Bută și mulți alții, ne-am mobilizat. Nu a fost ușor. Când am aflat prețul lucrării, am făcut un pas înapoi. Ni s-a părut o sumă imposibil de adunat. Domnul primar Florin Anea a contribuit și dumnealui, însă tot în calitate de fiu al satului. El a fost cel care ne-a susținut să nu renunțăm la proiect”, spune învățătoarea Vrabie, potrivit stiriest.ro.

46.000 de lei a costat ridicarea monumentului, iar suma a fost strânsă din donațiile fiilor satului, cei mai mulți dintre ei plecați pe alte meleaguri. Au fost și donatori anonimi, care, sensibilizați de inițiativa învățătoarelor, le-au susținut, iar monumentul a fost ridicat în mai puțin de un an.

Duminică, un sobor de patru preoți a sfințit monumentul ridicat pentru cinstirea idricenilor care și-au apărat țara cu propria viață. 102 fii ai satului și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale.

„Cum puteam aduce mai bine un omagiu celor care și-au pierdut viața în Al Doilea sau în Primul Război Mondial decât prin ceea ce am făcut noi aici împreună? Ei și-au dat viața pentru noi, rămân în sufletele noastre ca adevărate simboluri ale curajului și ale simțului datoriei. Am considerat că și noi avem o datorie față de toți cei ale căror nume am reușit să le încrustăm pe cruci de marmură. Încercăm să păstrăm vie memoria și cum puteam mai bine decât prin grija față de monumentul comemorativ sau printr-o rugăciune, o lumânare aprinsă, o floare, un gând bun. Exact acum un an deschideam grupul idricenilor după niște discuții purtate cu părintele nostru, dar și cu domnul Florin Anea despre acest monument, care era într-o stare care nu ne făcea cinstre nouă, idricenilor. Poate reuși să facem și alte lucruri frumoase pentru satul nostru drag”, a transmis învățătoarea Veronica Vrabie la ceremonia de duminică.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie