Moartea suspectă a unui bărbat care locuia cu fiica bolnavă psihic. Femeia a fost găsită ascunsă într-o magazie

0
Publicat:

Un bărbat de 84 de ani, din municipiul Bârlad, a fost găsit decedat, duminică seara, de pompierii chemaţi să deblocheze uşa casei în care acesta locuia împreună cu fiica sa, cunoscută cu boli psihice.

Fiica bărbatului decedat este cunoscută cu afecțiuni psihice FOTO arhivă Adevărul

Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit duminică, 28 august, cu două autospeciale, o autospecială pentru deblocare şi descarcerare, o ambulanţă SMURD şi echipaje specializate, la o misiune pentru deblocarea uşii unei locuinţe din municipiul Bârlad, pe strada Alexandru Vlahuţă.

Vecinii au sesizat că un bărbat în vârstă de 84 ani, cunoscut cu probleme medicale, nu a mai fost văzut de câteva zile, asemenea şi fiica acestuia, o persoană cunoscută cu afecţiuni psihice.

„După deblocarea uşii locuinţei, în interior a fost găsit decedat bărbatul în vârstă de 84 ani. Fiica acestuia a fost găsită ascunsă într-o magazie", a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Femeia a fost evaluată medical şi transportată ulterior la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal "Elena Beldiman" din Bârlad.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.

Crimă urmată de sinucidere

Polițiștii vasluieni au intervenit în urmă cu o lună de zile și la un alt eveniment bizar, o crimă urmată de sinucidere.

Tragedia a avut în Cepeşti, comuna Bogdăniţa, judeţul Vaslui. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au considerat că au de-a face cu o sinucidere şi nu au făcut o cercetare mai amănunţită. Câteva ore mai târziu, o rudă a descoperit şi cadavrul soţiei celui decedat, pe care acesta o ucisese înainte să îşi pună capăt zilelor.

Pe 27 iulie, un copil şi-a găsit tatăl spânzurat şi şi-a anunţat fratele mai mare, care a alertat vecinii. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj SMURD, care nu a mai putut face nimic pentru a-I salva viaţa.

Oamenii legii au considerat că au de-a face cu o sinucidere, astfel că nu au efectuat o cercetare la faţa locului pentru a verifica dacă există şi o altă victimă. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei.

În seara aceleiaşi zile, o rudă a cuplului a găsit-o spânzurată într-o anexă a a casei şi pe soţia bărbatului, o femeie de 30 de ani.  Victima prezenta urme de violenţă la nivelul capului şi se bănuieşte că aceasta a fost ucisă de soţul său pe fondul unei crize de gelozie. Bărbatul a înscenat apoi o sinucidere prin spânzurare şi şi-a pus capăt zilelor.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă