Mai multe ambulanţe trimise pe litoral: 40 de tineri din Vaslui suspecţi de COVID-19 după un majorat. Reacţia sfidătoare a unei fete depistate pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După majorat, petrecăreţii au plecat în grupuri la Costineşti FOTO Shutterstock

Autorităţile sanitare din Vaslui sunt în alertă maximă după ce două tinere au fost confirmate cu COVID-19 în urma unui majorat. După petrecere, grupul de aproape 40 de tineri a plecat pe litoral, deşi unii dintre ei prezentau semne de boală, iar una dintre fete efectuase testul COVID-19 şi nu primise rezultatele.

Toate structurile sanitare din judeţul Vaslui sunt în alertă şi depun eforturi pentru a gestiona situaţia creată, având în vedere numărul mare de persoane implicate.

În plină pandemie de COVID-19, o familie din Vaslui a organizat o petrecere de majorat, la care au fost invitaţi aproximativ 40 de tineri. După petrecere, întreg grupul de tineri a plecat pe litoral, la Costineşti. Paradoxal, o parte dintre ei au ales să efectueze deplasarea la mare deşi prezentau semne de răceală. 

De altfel, una dintre adolescente, fiica unui ambulanţier al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui, a ajuns pe 31 iulie în Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind adusă de tatăl său, deoarece prezenta semne de răceală. A fost testată pentru COVID-19, apoi a plecat acasă. Nu a mai aşteptat rezultatele testului şi a plecat împreună cu prietenii la mare. Din cauza numărului mare de solicitări, rezultatele testelor COVID-19 nu mai pot fi comunicate pacienţilor în termen de 24 de ore, aşa cum se întâmpla până nu demult.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, la Costineşti, cei aproape 40 de tineri s-au cazat la vile şi la pensiuni particulare. În cursul zilei de 3 august, rezultatele testelor COVID-19 au confirmat că fiica ambulanţierului este infectată cu virusul SARS-CoV-2. În aceeaşi zi, tatăl adolescentei s-a deplasat pe litoral cu o ambulanţă a SAJ Vaslui pentru a-şi aduce fiica la spitalul din Bârlad, unitatea suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Vaslui. 

Reacţia sfidătoare a adolescentei confirmate COVID-19  

Adolescenta a fost evaluată de medici şi ulterior a fost izolată la domiciliu, alături de familia sa. Aceasta a precizat reporterilor „Adevărul” că „este bine, acasă, pe semnătura părinţilor” şi că nu trebuie să intereseze pe nimeni despre situaţia ei. Întrebată dacă nu o deranjează faptul că prin gestul ei a pus în pericol sănătatea altor persoane adolescenta a răspuns sec: „Nu!”, completând că şi pe ea a îmbolnăvit-o o altă persoană. 

Ba, mai mult, aceasta a reproşat jurnaliştilor că nu au scris despre o situaţie care s-ar fi întâmplat la SAJ Vaslui, acolo unde lucrează tatăl ei.

„Când soţul unei colege de a lui tata a venit din străinătate şi ea a venit direct la serviciu, el fiind pozitiv, de ce nu a apărut nimic, aud?”, a replicat, sfidătoare, adolescenta.

În realitate, cazul la care face aceasta referire a fost mediatizat, iar situaţia de fapt este diferită de cea prezentată de ea. Soţul unei asistente medicale de la Ambulanţă a fost confirmat cu COVID-19 nu după deplasarea în străinătate, ci după mai bine de o lună şi jumătate, când a fost contact direct al unui pacient infectat cu SARS-CoV-2 în focarul izbucnit la Secţia TBC Vaslui.

Pe lângă fiica ambulanţierului, o altă tânără prezentă şi ea la majorat şi ulterior pe litoral a primit astăzi confirmarea că este infectată cu virusul SARS-Cov-2.

Director DSP Vaslui: „Abia reuşim să mai facem faţă. Comportamentul părinţilor ne-a dezamăgit”

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui a precizat că situaţia este foarte dificilă în cazul de faţă, deoarece şi alţi tineri din grup aflat pe litoral prezintă simptomatologie specifică COVID-19. În aceste condiţii, conducerea DSP a organizat o întreagă desfăşurare de forţe pentru a limita răspândirea focarului.

”Astăzi au fost trimise pe litoral două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui pentru a aduce două dintre grupuri de tineri. Încercăm să îi aducem în grupurile care s-au organizat la plecare. O altă autospecială ISU urmează să plece mâine dimineaţă spre Costineşti pentru a-i aduce pe ceilalţi tineri. O parte dintre ei prezintă simptomatologie COVID-19. Cu toţii vor fi aduşi la spitalul din Bârlad pentru testare şi evaluare. În cazul pacienţilor asimptomatici, care nu au factori de risc, în urma evaluării medicul curant poate dispune izolarea la domiciliu. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, ancheta epidemiologică este una de anvergură ce se poate întinde şi pe durata unei săptămâni. 

Este un volum de muncă uriaş, abia reuşim să facem faţă. Iar dacă la noi este situaţia aşa, gândiţi-vă ce presiune este pe cadrele medicale. De aceea noi aşteptăm mai multă responsabilitate din partea populaţiei. În cazul de faţă, comportamentul părinţilor este unul care ne-a dezamăgit profund. Noi recomandăm grupuri mici, restrângerea evenimentelor, tocmai pentru a limita răspândirea virusului, dar iată de ce avem parte! În plus, atunci când eşti pacient şi mergi să te testezi, este evident că ai nişte semne de boală, că ai o suspiciune. Până la sosirea rezultatelor, te duci acasă şi te izolezi. Aşa te protejezi şi pe tine, şi pe cei din jurul tău”, a declarat, pentru Adevărul, Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani