Ipoteză nouă în cazul unui accident mortal petrecut acum cinci zile în Bârlad. Iniţial, victima a fost vinovată, acum culpa îi aparţine şoferului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc pe o stradă intens circulată din Bârlad FOTO: Adevărul

Audierile martorilor în cazul unui accident ce a avut loc în ziua de 6 februarie 2014, în urma căruia un bătrân în vârstă de 78 de ani a murit, au scos la iveală faptul că şoferul autoturismului implicat este cel vinovat, deşi, iniţial, oamenii legii au stabilit că victima a traversat neregulamentar.

Accidentul a avut loc pe strada Primăverii, din municipiul Bârlad, una din cele mai intens circulate străzi din oraş. 

Conducătorul auto implicat în accident şi doi martori au indicat poliţiştilor faptul că pietonul a traversat strada în mod neregulamentar, printre două autovehicule parcate în zonă, victima fiind găsită la o distanţă de aproximativ 23 metri de marcajul pietonal. Medicii de la Ambulanţă nu au mai reuşit să îl salveze şi au fost nevoiţi să declare decesul. 

„Poliţiştii au continuat cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, existând neconcordanţe între declaraţiile martorilor şi rezultatul cercetărilor efectuate la faţa locului. Astfel, s-a stabilit că, în momentul producerii accidentului“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. 

Oamenii legii continuă cercetările în dosarul penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea acestora, să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere legală.

Citeşte şi:

Accident groaznic lângă Bârlad. Un bărbat a murit pe loc, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac şi s-a rupt în mai multe bucăţi

Accident grav în apropiere de Bârlad. O femeie a murit, după ce maşina în care se afla a intrat într-un cap de pod

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor