Fostul director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, condamnat pentru conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Manole, fostul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, dar şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) a fost condamnat, ieri, la un an de închisoare cu suspendare. Acesta a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi fals în declaraţii.

Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi l-au găsit şi ei vinovat pe Ioan Manole, considerând că tot probatoriul procurorilor este unul conform cu realitatea. 

Potrivit anchetatorilor,  în perioada 07.04.2008 – 21.12.2008, în calitate de director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Ion Manole ar fi avizat 14 contracte de achiziţii de produse (arbuşti şi plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru efectuarea în regim propriu a lucrărilor de dezinsecţie şi deratizare), în valoare totală de  69.092 de lei de la o societate comercială la care atât el, cât şi soţia sa, Manole Elena, erau asociaţi.

Pentru toate aceste achiziţii, Ion Manole ar fi urmat procedura de achiziţie directă, valoarea produselor din cadrul fiecărei achiziţii nedepăşind echivalentul în lei a 15.000 euro, sumă de la care este obligatorie parcurgerea unei alte proceduri de achiziţie.

Ioan Manole a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel  în luna mai a acestui an.

Sentinţa dată de magistraţii ieşeni nu este definitivă. 

Citeşte şi:

Fostul director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, trimis în judecată pentru conflict de interese

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete