Explozia unei anvelope a produs un accident cu victime pe DN 24

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, în jurul orei 9.30, pe DN 24, pe un sector de drum în afara localităţii Costeşti, a avut loc un accident de circulaţie, în urma căruia două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Ioan Sava (66 ani), din comuna Iveşti, conducea un autocamion cu remorcă, din direcţia Bârlad către Vaslui. Pe un sector de drum în aliniament, din cauza exploziei unei anvelope, a pătruns pe sensul opus de mers, acroşând autoturismul condus în mod regulamentar de Mihai Chircă (de 69 ani) din municipiul Iaşi. În urma accidentului, şoferul care se deplasa regulamentar a suferit o fracturâ de claviculă fiind, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. De asemenea, o femeie în vârstă de 67 ani, pasageră în autoturism, a fost diagnosticată cu politraumatisme prin accident rutier. Potrivit poliţiştilor, conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi:

 Doi tineri au murit într-un accident de motocicletă pe DE 581

Două tiruri s-au răsturnat în judeţul Vaslui

Accident mortal în judeţul Vaslui. Şoferul, un tânăr de etnie romă , a fugit de la locul faptei, incendiind maşina

O şoferiţă începătoare din Vaslui a făcut cascadorii pe stradă

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”