Cum a scăpat un service auto de o amendă pentru muncă la negru. Detaliul care i-a convins pe judecători

0
Publicat:

O societate din Vaslui care face reparații auto a scăpat de o sancțiune usturătoare aplicată de ITM după ce un bărbat care muncea acolo a fost depistat fără contract de muncă.

Bărbatul depistat de inspectorii ITM nu avea carte de muncă FOTO arhivă Adevărul

O firmă din Vaslui a contestat în justiție o amendă de 20.000 de lei primită de la inspectorii de muncă pentru muncă la negru, cerând înlocuirea acesteia cu un avertisment. Sancțiunea a fost aplicată pe 14 februarie 2022, când reprezentanții ITM Vaslui au făcut un control la societatea care face reparații auto și au găsit un bărbat care muncea acolo, dar fără contract de muncă.

„Gradul ridicat de pericol social este reliefat şi de consecinţele negative pe care munca fără forme legale le produce atât asupra salariatului, cât şi a bugetului de stat: salariatul ,,la negru" nu dobândeşte vechime în muncă, nu contribuie la fondurile de asigurări sociale, pensii, şomaj, sănătate, accidente), nu are nicio protecţie dată de legislaţia muncii (protecţia împotriva concedierilor abuzive, respectarea duratei legale a timpului de muncă, îi poate fi nesocotit dreptul la concediu de odihnă anual plătit), statul nu încasează sumele de bani care ar fi trebuit virate în temeiul unui contract individual de muncă”, sunt argumentele pentru care inspectorul de muncă a decis sancționarea angajatorului cu amendă de 20.000 de lei.

Era „în probă”

Reprezentanții atelierului auto susțin că, de fapt, bărbatul se afla acolo pentru o discuție cu administratorul în vederea angajării și aștepta un mijloc de transport ca să îl ducă acasă când au sosit inspectorii ITM Vaslui. Ulterior, în instanță, aceștia și-au nuanțat declarațiile.

Cert este că inspectorii ITM au verificat baza de date la momentul controlului, iar bărbatul în cauză nu figura în registrul general de evidență al salariaților. După patru ore, angajatul fusese înregistrat în baza de date a ITM.

Chiar angajatul fără forme legale i-a dat de gol pe reprezentanții atelierului auto, semnând pe propria răspundere o declarație prin care a recunoscut că muncea ca mecanic auto pe 14.02.2022, cu normă întreagă de 8 ore/zi, între orele 8,00 şi 16,00 și că nu și-a negociat salariul şi nu a semnat contractul de muncă, fiind, de fapt, „în probă”.

Mărturia  care a înclinat balanța în favoarea angajatorului

Esențială în proces a fost declarația unui martor, care a spus că bărbatul nu muncea efectiv la atelierul auto când a avut loc controlul ITM. Potrivit acestuia, a semnat procesul verbal fără să îl citească în prealabil, iar ceea ce s-a consemnat în acesta nu ar reflecta realitatea.

Martorul le-a precizat judecătorilor că administratorul atelierului auto s-a întâlnit cu bărbatul pe care urma să îl angajeze, iar apoi a plecat în oraş pentru a înregistra contractul de muncă, în acest interval prezentându-se şi inspectorii ITM, care au refuzat să îl aştepte.

„Orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii”, spun magistrații.

Motivarea istanței

Judecătorii au decis să înlocuiască amenda de 20.000 de lei cu un avertisment pentru că administratorul atelierului auto a intrat în legalitate, iar în trecut nu mai fusese sancționat pentru alte cazuri de muncă la negru.

„Persoana identificată la punctul de lucru al petentei fără a avea contract de muncă încheiat abia începuse să presteze activitate în beneficiul acesteia şi că, imediat după controlul efectuat, contravenienta şi-a corijat conduita neconformă, întocmind pe numele acestuia contract individual de muncă. Din această perspectivă, consecinţele negative pe care munca fără forme legale le produce atât asupra salariatului, cât şi a bugetului de stat, au fost eliminate”, este concluzia instanței de judecată.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele