Video Cocoș reclamat la Garda de Mediu. Instituția, asaltată de reclamații absurde

0
Publicat:

Comisariatul Județean Vaslui al Gărzii de Mediu atrage atenția asupra numărului mare de reclamații minore primite zilnic, care pot diminua timpul alocat problemelor majore de mediu, precum poluarea, accidentele ecologice sau controalele tematice. Conducerea instituției subliniază că sesizările care țin de conflictele între vecini nu intră în competența Gărzii de Mediu.

FOTO: Arhivă

Recent, un locuitor din municipiul Huși a sesizat comisariatul cu privire la zgomotul produs de cocoșul vecinului, argumentând că acesta cântă la ore nepotrivite pentru odihna publică. Reprezentanții Gărzii de Mediu au explicat că astfel de situații se încadrează în domeniul ordinii și liniștii publice și trebuie adresate Poliției Locale.

„Garda de Mediu nu poate interveni pentru a reduce zgomotul produs de animalele de companie sau de fermă în mediul urban sau rural. Intervenim doar atunci când creșterea animalelor generează efecte directe asupra mediului, precum mirosuri puternice, gestionarea necorespunzătoare a dejecțiilor sau lipsa documentelor necesare pentru exploatații agricole”, au precizat comisarii.

Instituția recomandă cetățenilor care sunt afectați de zgomot să transmită Poliției Locale probe care să documenteze sesizarea, incluzând ora, data și, dacă este posibil, materiale video.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”