Adolescentă fugită de acasă de dorul surorii dispărute în urmă cu un an. Copila nu mai suporta să dea ochii cu doctorul implicat în dispariţia surorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana, sora Adrianei-Elena Motaş, liceanca dipărută fără urmă în martie 2013 după ce a avut o relaţie cu doctorul Octavian Marcu, şi-a anunţat mama printr-un SMS că fuge în lume şi nu vrea să fie căutată de familie.

Drama unei familii din localitatea vasluiană Ciocani pare să nu se mai sfârşească. După mai bine de un an de la dispariţia Adrianei-Elena Motaş (17 ani) a dispărut de acasă şi sora ei mai mică. Ioana (16 ani) a fugit vineri dimineaţă şi şi-a anunţat familia printr-un mesaj că nu mai vrea să ştie şi vadă nimic din ceea ce-i aminteşte de sora ei. Minora a fost dată în urmărire naţională şi după nici 12 ore de căutări a  fost identificată într-o localitate din judeţul Galaţi. Vineri seara, în jurul orei 21.00, copila a ajuns la nişte rude din localitatea gălăţeană Pechea şi aceştia au anunţat imediat familia.

Ioana a fost puternic  afectată de scandalul iscat după dispariţia Adrianei (Adina, cum era alintată în familie), mai ales că procurorii criminalişti au avut  motive temeinice să creadă că minora dispărută a fost ucisă ori vândută proxeneţilor. Faptul că trebuia să treacă zilnic prin faţa spitalului unde lucrează chirurgul Octavian Marcu, bărbatul care a avut o idilă amoroasă cu sora ei şi despre care s-a crezut că este direct implicat în dispariţia fostei amante, a contribuit la instalarea unei depresii.

În urmă cu aproximativ două luni, Lenuţa Motaş, mama celor două surori, a declarat pentru “Adevărul”: Cealaltă fiică a mea e cu un an mai mică decât Adriana, are 16 ani acum, cât avea şi sora ei când a dispărut. În drum spre liceu trece prin faţa spitalului şi îi vine să plângă de fiecare dată. Îi mai poartă hăinuţele şi mi se face rău de câte ori le văd pe ea. Era tot pe vremea asta când am vazut-o ultima oară”.

Se pare că durerea Ioanei de a-şi pierde sora a fost dublată de o serie de întâmplări. Învaţă la acelaşi liceu unde a fost şi sora ei. Coincidenţa a făcut ca unul dintre manualele primite de la şcoală să fi fost chiar al Adrianei. Totul a culminat în urmă cu puţin timp când s-a întâlnit într-un magazin cu dr. Octavian Marcu. Adolescenta ar fi avut chir şi o tentativă de suicid în urmă cu o lună şi ar fi fost salvată de la moarte de colegele de clasă.

Misterul dispariţiei

Familia Motaş a avut şansa să-şi regăsească cea mai mică dintre fete. Din păcate, fiica dispărută în primăvara anului trecut pare să fi intrat în pământ. Adriana-Elena a fost văzută pentru ultima dată pe 5 martie 2013 şi 3 zile mai târziu a fost anunţată dispariţie.

FOTO: Dr. Octavian Marcu

Pe 9 martie, dr. Octavian Marcu a depus o plângere la Poliţia Bârlad prin care sesiza că a fost supus unui şantaj sexual. Minora şi prietenul acestea i-au cerut doctorului 3.500 de lei pentru a nu divulga relaţia pe care au avut-o. În iulie 2013, cazul a luat o turnură neaşteptată. Dosarul a fost predat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi au început cercetările penale pentru omor.

Doctorul Marcu, principalul suspect, a fost audiat de criminalişti, a fost supus testului poligraf  şi au fost făcute percheziţii pe toate proprietăţile acestuia. Parte din declaraţiile sale au fost contradictorii pe parcursul audierilor, dar a recunoscut că a avut o relaţie cu minora. Octavian Marcu a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Bârlad la ultimele alegeri locale, fiind surclasat de PSD-istul Constantin Constantinescu. După ce a izbucnit scandalul dispariţiei Adrianei Motaş, Marcu a fost exclus din PDL.

Doctorul Marcu a fost scos de sub urmărire pe 27 februarie 2014. Procurorii criminalişti au dat soluţia NUP în dosarul de omor şi au declinat cazul în favoarea Parchetului Bârlad pentru a continua cercetările privind dispariţai fetei şi întreţinrerea de relaţii sexual cu minor.

Citeşte şi:

FOTO Un reputat medic bârlădean şi-a transformat o pacientă de 16 ani în amantă, fiind suspectat că a omorât-o. Procurorii au închis ancheta!

Medicul Octavian Marcu, suspectat de uciderea unei adolescente, exclus oficial din Partidul Democrat Liberal

Recompensă de 2.ooo de euro pentru adolescenta dispărută în cazul medicului bârlădean Octavian Marcu

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție