Accident cu patru victime pe DE 581, la câţiva kilometri de Bârlad. Un şofer este în stare critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două TIR-uri s-au ciocnit şi un al treilea a ieşit din decor FOTO Sabina Ghiorghe

Evenimentul a  avut loc azi dimineaţă, în jurul orei 2.30, în afara localităţii Zorleni. Au fost implicate trei TIR-uri şi un autoturism Audi. Şi la ora actual se circulă pe un singur sens de drum.

Din primele cercetări reiese că accidentul s-a produs pe fondul oboselii şi al întunericului. Un autocamion înmatriculat în Brăila, condus de un şofer de 23 de ani, circula dinspre Vaslui spre Bârlad.

Acesta a intrat în coliziune cu partea din spate a unui alt TIR, cu număr de Bacău, ce staţiona pe partea carosabilă din pricina unei defecţiuni tehnice. Impactul a fost atât de dur încât bucăţi de tablă şi alte materiale s-au împrăştiat peste tot. Chiar în acel moment, venea dispre Bârlad un al treilea TIR, condus de un huşean de 38 ani. Acesta a fost nevoit să tragă dreapta de volan pentru că s-a trezit pe parbriz cu un val de seminţe de floarea soarelui (încărcătura primului TIR). A părăsit partea carosbilă şi a oprit în camp, la 50 de metri distanşă de şosea.

Şoferul celui de-al doilea TIR (22 ani) era în cabină împreună cu un mecanic auto (29 de ani). Acesta s-a deplasat până acolo cu un Audi ce era oprit în faţa TIR-ului defect.

Cei patru şoferi au fost transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Bărlad. Cel mai grav pare să fie şoferul de 23 de ani. Brâileanul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi a fost transferat la Neurochirurgie Iaşi. Ceilalţi şoferi sunt stabili, fiecare având contuzii şi traumatisme uşoare.

“La faţa locului au fost făcute cercetări de către poliţiştii de la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului. Circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens de mers pentru că încărcătura de seminţe de floarea soarelui din primul autocamion s-a răsturnat pe carosabil”, a declarat, pentru “Adevărul”, subcomisarul Mihaela Ştraub, de la IPJ Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei